Bibliotecă
Lecţia 117: 3 Nefi 2–5


Lecţia 117

3 Nefi 2–5

Introducere

După ce oamenii au văzut semnele naşterii lui Isus Hristos, ei au început să fie mai puţin uimiţi de acestea şi şi-au împietrit inima. Mulţi dintre oameni nu au acceptat semnele şi minunile ulterioare şi au devenit mai ticăloşi. În consecinţă, tâlharii lui Gadianton au devenit atât de puternici încât nefiţii şi lamaniţii au trebuit să ridice armele împotriva lor. Lamaniţii convertiţi s-au alăturat nefiţilor şi au devenit cunoscuţi ca nefiţi. Laconeus, judecătorul-şef al nefiţilor, le-a cerut oamenilor să se pocăiască şi i-a pregătit pentru luptă. Datorită pocăinţei lor, a credinţei lor în Domnul şi a pregătirilor sârguincioase ale acestora, nefiţii i-au învins pe tâlharii lui Gadianton. După eliberarea lor, oamenii au recunoscut că puterea lui Dumnezeu a fost cea care i-a protejat.

Sugestii pentru predare

3 Nefi 2

Lamaniţii convertiţi se unesc cu nefiţii pentru a se apăra împotriva tâlharilor lui Gadianton.

Invitaţi cursanţii să enumere, timp de câteva minute, în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor câteva dintre experienţele spirituale pe care le-au avut. Amintiţi-le că experienţele spirituale nu trebuie să fie impresionante sau ieşite din comun pentru a fi semnificative. Sugeraţi-le să cugete la momentele în care au simţit dragostea Tatălui lor Ceresc sau influenţa Duhului Sfânt. De exemplu, pot scrie despre experienţele pe care le-au avut când au primit răspunsuri la rugăciuni, când au primit binecuvântări ale preoţiei sau când au slujit altora. După ce au terminat de scris, întrebaţi-i de ce cred că este important să-şi amintească de acele experienţe spirituale atât astăzi, cât şi peste 10 sau 20 de ani.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 2:1–3. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să fie atenţi la ceea ce s-a întâmplat când oamenii au început să uite semnele naşterii Salvatorului.

  • Ce adevăruri despre pericolul uitării experienţelor spirituale se desprind din această relatare?

În timp ce cursanţii împărtăşesc adevărurile pe care le-au descoperit, subliniaţi principul care urmează: Dacă ne uităm experienţele spirituale anterioare, devenim mai vulnerabili faţă de ispitele şi înşelăciunile lui Satana. Puteţi să scrieţi acest principiu pe tablă. Puteţi, de asemenea, să-i încurajaţi pe cursanţi să-l scrie sub lista lor cu experienţe spirituale.

  • De ce credeţi că uitarea experienţelor spirituale ne poate face vulnerabili în faţa lui Satana?

  • Ce putem face pentru a ne asigura că nu uităm experienţele spirituale pe care le-am avut? (Răspunsurile pot include faptul de a le împărtăşi altora experienţe, dacă este potrivit, faptul de a scrie în jurnalul personal sau de a consemna experienţe din activităţile incluse în Datoria faţă de Dumnezeu sau în Progresul personal.)

Rugaţi un cursant să citească următoarea declaraţie, în care preşedintele Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, explică modul în care l-a ajutat consemnarea experienţelor spirituale în jurnal. Rugaţi membrii clasei să asculte care sunt binecuvântările care pot fi primite ca urmare a ţinerii unei astfel de cronici.

Imagine
Preşedintele Henry B. Eyring

„Am scris câteva rânduri în fiecare zi timp de ani de zile. N-am ratat nicio zi, indiferent de cât de obosit eram sau de cât de devreme trebuia să încep următoarea zi. Înainte de a începe să scriu, mă gândeam la această întrebare: «Am văzut influenţa mâinii lui Dumnezeu întinsă azi spre a ne atinge pe mine şi pe copiii mei sau pe familia noastră?». Tot gândindu-mă, ceva a început să se întâmple. Gândindu-mă la cele întâmplate peste zi, vedeam dovada a ceea ce făcuse Dumnezeu pentru unul dintre noi şi pe care nu o sesizasem în momentele ocupate ale zilei. Întâmplându-se aceasta, şi se întâmpla des, am realizat faptul că, încercând să-mi amintesc, Dumnezeu putea să-mi arate ce făcuse El.

Am început să am în inimă mult mai mult decât doar recunoştinţă. Mărturia a crescut. Am devenit şi mai sigur de faptul că Tatăl nostru Ceresc aude şi răspunde rugăciunilor. Am simţit o şi mai mare recunoştinţă pentru alinarea şi purificarea care rezultă datorită ispăşirii Salvatorului Isus Hristos. Am devenit şi mai încrezător de faptul că Duhul Sfânt poate să ne aducă aminte de toate lucrurile – chiar lucrurile pe care nu le-am observat sau cărora nu le-am acordat atenţie când s-au întâmplat” („O, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte”, Ensign sau Liahona, nov. 2007, p. 67).

Invitaţi cursanţii să vorbească despre modul în care amintirea experienţelor spirituale – prin intermediul scrierii în jurnal sau al altor modalităţi – i-a ajutat să rămână credincioşi în pofida eforturilor lui Satana de a-i ispiti sau de a-i înşela.

Rezumaţi 3 Nefi 2:4–19 explicând că, în timp ce oamenii au continuat să fie ticăloşi, tâlharii lui Gadianton au devenit mai numeroşi şi mai puternici. Tâlharii lui Gadianton au devenit mai violenţi, iar lamaniţii convertiţi s-au alăturat nefiţilor în lupta împotriva lor. Deşi au avut un oarecare succes în alungarea tâlharilor lui Gadianton din ţinuturile lor, nefiţii (alături de lamaniţii convertiţi, care erau acum numiţi nefiţi) continuau să se afle, la 15 ani de la semnul naşterii lui Isus Hristos, în împrejurări periculoase.

3 Nefi 3:1–10

Conducătorul tâlharilor lui Gadianton le cere nefiţilor să se predea.

Explicaţi că, în 3 Nefi 3:1–10, vedem o ilustrare a modului în care duşmanul poate, uneori, să lucreze prin intermediul altora în încercarea de a ne slăbi credinţa şi de a ne duce în rătăcire. Ghidiani, conducătorul tâlharilor lui Gadianton, i-a scris o scrisoare lui Laconeus, judecătorul-şef al nefiţilor, pentru a-l convinge să se predea tâlharilor lui Gadianton.

Scrieţi pe tablă: Ghidiani îl ispiteşte pe Laconeus. Rugaţi jumătate dintre membrii clasei să citească, în gând, 3 Nefi 3:2–5, iar pe ceilalţi să citească, în gând, 3 Nefi 3:6–10. În timp ce citesc, rugaţi-i să caute cuvinte sau expresii care ilustrează tacticile pe care Ghidiani le folosea în încercarea de a slăbi credinţa lui Laconeus şi de a-l duce în rătăcire. După ce cursanţii au terminat de citit, rugaţi-i să spună ce au găsit. Invitaţi un cursant să le scrie răspunsurile pe tablă.

Pentru a rezuma tacticile identificate de cursanţi în 3 Nefi 3:2–10, scrieţi pe tablă, sub lista cursanţilor, următorul adevăr: Satana şi cei care-l urmează se folosesc, adesea, de linguşire, de promisiuni false şi de ameninţări pentru a-i duce pe oameni în rătăcire. Invitaţi cursanţii să aleagă una dintre tacticile lui Ghidiani scrise pe tablă şi să explice modul în care Satana şi cei care-l urmează ar putea să folosească o tactică similară, astăzi, împotriva tinerilor. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să analizeze aceste comparaţii, le puteţi adresa întrebări precum cele care urmează:

  • Care sunt câteva dintre situaţiile în care duşmanul poate folosi, astăzi, linguşirea (lauda nesinceră sau excesivă) împotriva tinerilor? Care sunt câteva dintre promisiunile false sau ameninţările fără acoperire de care s-ar putea folosi duşmanul? Cum credeţi că se pot împotrivi tinerii acestor tactici?

3 Nefi 3:11–5:7

Oamenii lui Laconeus se pregătesc să se apere şi îi înving pe tâlharii lui Gadianton.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 3:11–12. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să fie atenţi la modul în care Laconeus răspunde scrisorii de ameninţare trimisă de Ghidiani.

  • Ce adevăruri putem desprinde din modul în care Laconeus i-a răspuns lui Ghidiani? (Unul dintre adevărurile pe care cursanţii l-ar putea identifica este acela că oamenii neprihăniţi nu trebuie să se teamă de cei ticăloşi şi să cedeze în faţa intimidărilor acestora.)

Împărţiţi membrii clasei în patru grupuri. Daţi-i fiecărui grup câte o foaie mare de hârtie. Rugaţi-i pe membrii grupurilor să-şi împartă foaia de hârtie în două coloane, pe una s-o numească Pregătirile lui Laconeus, iar pe cealaltă Paralele moderne. Scrieţi, pe tablă, următoarele referinţe scripturale şi desemnaţi câte una fiecărui grup: 3 Nefi 3:12–15; 3 Nefi 3:16–21; 3 Nefi 3:22–26; 3 Nefi 4:1–4. Invitaţi cursanţii să citească versetele ce le-au fost desemnate şi să caute modalităţile prin care Laconeus şi-a pregătit oamenii, spiritual şi material, să reziste atacurilor tâlharilor lui Gadianton. În coloana Pregătirile lui Laconeus, rugaţi câte un cursant din fiecare grup să scrie ce au făcut oamenii respectivi pentru a se pregăti. (Notă. În timp ce cursanţii studiază aceste versete, asiguraţi-vă că fac diferenţa dintre Ghidiani, conducătorul tâlharilor lui Gadianton, şi Ghidghidoni, profetul măreţ şi căpitan-şef al nefiţilor.)

După ce cursanţii au avut suficient timp pentru a-şi completa listele din coloana Pregătirile lui Laconeus, invitaţi-i să enumere, în coloana Paralele moderne, pregătirile spirituale şi materiale pe care am fost sfătuiţi să le facem în zilele din urmă. După ce s-a oferit cursanţilor timp suficient pentru finalizarea însărcinării, invitaţi câte un cursant din fiecare grup să le împărtăşească celorlalţi membri ai clasei ceea ce a învăţat grupul pe care-l reprezintă. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să determine modul în care pot pune în practică ceea ce au învăţat, adresaţi-le, în timpul sau după prezentările lor, întrebări precum cele care urmează:

  • Cum ne putem întări căminele împotriva atacurilor duşmanului?

  • De ce sunt pregătirile materiale – precum dobândirea unei educaţii şi depozitarea de alimente – importante în zilele din urmă?

  • Cum ne oferă protecţie faptul de a ne aduna ca familii, precum şi ca episcopii sau ramuri?

  • Când v-a ajutat rugăciunea să dobândiţi tărie spirituală?

  • Cum ne poate pregăti pocăinţa pentru viitor?

  • Ce binecuvântări primim când îi urmăm pe profeţii şi apostolii în viaţă?

  • Cum putem invita spiritul revelaţiei în viaţa noastră?

Invitaţi mai mulţi cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din 3 Nefi 4:7–12. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să fie atenţi la modurile în care oamenii au fost binecuvântaţi datorită propriilor pregătiri spirituale şi materiale.

  • Ce adevăruri aţi învăţat din această relatare? (În timp ce cursanţii îşi împărtăşesc răspunsurile, subliniaţi următorul principiu: Pe măsură ce ne pregătim spiritual şi material, Domnul ne întăreşte pentru a birui încercările.)

Rezumaţi 3 Nefi 4:13–29 explicând că Laconeus şi oamenii săi i-au învins pe tâlharii lui Gadianton şi că i-au executat pe conducătorii acestora. Citiţi cu glas tare 3 Nefi 4:30–33. Invitaţi cursanţii să urmărească în scripturi şi să fie atenţi la modul în care oamenii au reacţionat faţă de această victorie.

  • Cum au reacţionat oamenii după ce Domnul i-a eliberat din mâinile duşmanilor lor?

  • Care au spus oamenii că erau cauzele eliberării lor de tâlharii lui Gadianton? (Pocăinţa şi umilinţa lor şi bunătatea lui Dumnezeu. Puteţi să atrageţi atenţia că, pe măsură ce ne pocăim şi ne umilim, Dumnezeu ne va sprijini şi ne va elibera atunci când avem parte de încercări.)

Le puteţi împărtăşi o experienţă când v-aţi bizuit pe Dumnezeu şi când El v-a ajutat să treceţi printr-o încercare sau s-o biruiţi. Puteţi, de asemenea, să invitaţi unul sau doi cursanţi să împărtăşească o astfel de experienţă.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 5:1–4. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să fie atenţi la ceea ce au făcut nefiţii ca urmare a ajutorului şi binecuvântărilor pe care le-au primit în lupta lor împotriva tâlharilor lui Gadianton. În timp ce cursanţii împărtăşesc ceea ce găsesc, subliniaţi că unul dintre modurile în care oamenii au reacţionat a fost acela de a le predica altora Evanghelia.

3 Nefi 5:8–26

Pacea este restaurată în rândul oamenilor; Mormon explică prescurtarea pe care a făcut-o cronicilor.

Spuneţi-le cursanţilor că restul relatării din 3 Nefi 5 cuprinde explicaţia lui Mormon cu privire la motivul pentru care el a prescurtat această cronică. Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 5:12–15 şi să fie atenţi la ceea ce Mormon a spus despre responsabilitatea sa de a scrie o prescurtare a cronicilor nefite.

  • Ce adevăr aţi învăţat din aceste versete cu privire la responsabilitatea pe care o avem în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos? (Deşi cursanţii ar putea folosi cuvinte diferite, ei trebuie să identifice următorul adevăr: În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, avem responsabilitatea de a-i învăţa pe alţii calea care duce la viaţa nepieritoare. Puteţi scrie acest adevăr pe tablă.)

Atrageţi atenţia că unul dintre cele mai importante moduri prin care ne putem arăta recunoştinţa faţă de Domnul pentru binecuvântările pe care El ni le oferă este acela de a-i ajuta pe alţii să vină la El şi să primească aceleaşi binecuvântări. Rugaţi cursanţii să sugereze câteva moduri prin care ei, în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, îi pot învăţa pe alţii calea care duce la viaţa nepieritoare. Încurajaţi cursanţii să aleagă una sau două dintre aceste sugestii cu privire la împărtăşirea Evangheliei şi să caute, prin intermediul rugăciunii, ajutorul Domnului pentru a realiza ceea ce aleg să facă.

Comentarii şi informaţii generale

3 Nefi 2:15. „Blestemul lor a fost ridicat de pe ei”

Pentru ajutor în vederea înţelegerii blestemului care fusese plasat asupra lamaniţilor, vedeţi declaraţia preşedintelui Joseph Fielding Smith, din lecţia 27, din secţiunea Idei pentru predare pentru 2 Nefi 5:19-25. Vezi, de asemenea, secţiunea Comentarii şi informaţii generale pentru Alma 3:6-17, de la sfârşitul lecţiei 70.

3 Nefi 2:5-8. Calendare nefite

De-a lungul istoriei lor, nefiţii au folosit trei momente de referinţă diferite pentru măsurarea timpului în calendarele lor: (1) momentul în care Lehi a plecat din Ierusalim; (2) momentul în care metoda de guvernare a trecut de la regi la judecători; (3) momentul în care a fost dat semnul naşterii lui Isus Hristos. Nu se cunoaşte exact de când au început nefiţii să-şi calculeze calendarul din momentul naşterii lui Isus Hristos, însă Mormon vorbeşte despre această schimbare în 3 Nefi 2:7-8.

Moment de referinţă

Perioada aproximativă în care a fost folosit

Fragment scriptural

Din momentul în care Lehi a plecat din Ierusalim

600-92 î.H.

1 Nefi 1 - Mosia 29

Din momentul în care metoda de guvernare a trecut de la regi la judecători

92 î.H. - 1 d.H

Mosia 29 - 3 Nefi 1

Din momentul în care a fost dat semnul naşterii lui Isus Hristos

1-421 d.Î.

3 Nefi 1 - Moroni 10

Tipărește