Lecţia pentru studiul acasă
1 Nefi 7–14 (unitatea 3)
Introducere
Lecţia din această săptămână se concentrează pe viziunea lui Lehi din 1 Nefi 8. În timp ce predaţi această lecţie, scoateţi în evidenţă bucuria pe care o poate aduce ispăşirea lui Isus Hristos în vieţile noastre şi felul în care putem beneficia de binecuvântările ispăşirii dacă trăim conform cuvântului lui Dumnezeu. Pe parcursul lecţiei, cursanţii îşi vor folosi scripturile, îndrumarele pentru studiu şi jurnalele pentru studiul scripturilor.
Sugestii pentru predare
1 Nefi 7
Domnul le porunceşte fiilor lui Lehi să se reîntoarcă la Ierusalim pentru a-i lua pe Ismael şi familia sa.
Expuneţi o fotografie a unui cuplu căsătorit şi copiii săi – poate fi o fotografie a familiei dumneavoastră sau a unui cursant pe care l-aţi invitat să aducă o fotografie.
Întrebaţi cursanţii: De ce sunt familiile importante în planul lui Dumnezeu pentru salvarea noastră?
Invitaţi cursanţii să recapituleze şi să rezume 1 Nefi 7:1–5. Întrebaţi-i ce principii au învăţat din aceste versete. (E posibil ca aceştia să împărtăşească principii diferite. Principiul pus în evidenţă în manualul cursantului a fost acela că Domnul ne porunceşte să ne căsătorim şi să creştem copii pentru El.)
În lecţia lor din ziua 1, cursanţii au avut însărcinarea de a ruga un părinte, un conducător al Bisericii sau un învăţător să sugereze trei moduri prin care tinerii de azi se pot pregăti pentru căsătorie şi pentru creşterea copiilor „pentru Domnul”. Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească lucrurile pe care le-au învăţat.
1 Nefi 8
Lehi are o viziune a pomului vieţii.
Amintiţi-le cursanţilor că, după ce Nefi şi fraţii săi au adus pe Ismael şi pe familia sa în pustiu, Lehi a avut un vis. În timp ce un cursant citeşte cu glas tare 1 Nefi 8:10–13, rugaţi un alt cursant să deseneze pe tablă sau pe o foaie de hârtie lucrurile pe care le descrie versetul. Dacă dumneavoastră consideraţi că este potrivit pentru clasa dumneavoastră, puteţi arăta ilustraţia „Visul lui Lehi” (62620, Carte cu picturi inspirate din Evanghelie [2009], nr. 69) şi puteţi ruga cursanţii să identifice diferitele imagini descrise în versete.
Întrebaţi cursanţii: Ce anume din descrierea făcută de Lehi face ca fructul pomului să fie de dorit pentru voi?
Reamintiţi-le că fructul pomului simbolizează „cel mai mare dintre toate darurile de la Dumnezeu” (1 Nefi 15:36) – binecuvântările ispăşirii lui Isus Hristos. Dacă aţi rugat un cursant să facă desenul, puteţi scrie lângă desen ce reprezintă fructul.
Întrebaţi cursanţii: Ce putem învăţa din 1 Nefi 8:10–13 despre obţinerea binecuvântărilor ispăşirii? (Deşi este posibil ca ei să folosească cuvinte diferite pentru a exprima acest lucru, asiguraţi-vă că următorul principiu este clar înţeles: Dacă venim la Isus Hristos şi gustăm din ispăşirea Sa, vom avea bucurie şi fericire. (Puteţi scrie acest principiu pe tablă.)
În lecţia lor pentru ziua 2, cursanţii au fost rugaţi să răspundă la întrebarea: „Când a adus ispăşirea Salvatorului bucurie şi fericire în viaţa voastră?”. Invitaţi cursanţii să-şi deschidă jurnalele pentru studiul scripturilor şi să citească în gând răspunsurile lor.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să împărtăşească unii altora adevăruri şi mărturii însemnate, îndemnaţi-i pe câţiva dintre ei să citească sau să vorbească despre ce au scris. De asemenea, puteţi vorbi despre un moment în care ispăşirea a adus fericire şi bucurie în viaţa dumneavoastră.
Explicaţi că viziunea lui Lehi nu ne învaţă doar că ispăşirea ne aduce multă bucurie; ea ne arată, de asemenea, ce trebuie să facem pentru a primi binecuvântările ispăşirii. Invitaţi cursanţii să recapituleze 1 Nefi 8:19–26 şi desenaţi celelalte simboluri din viziunea lui Lehi sau rugaţi-i să identifice celelalte simboluri din ilustraţia „Visul lui Lehi”. În timp ce desenează sau identifică simbolurile, invitaţi-i să explice ce reprezintă fiecare simbol. (Dacă au nevoie de ajutor, îndemnaţi-i să folosească tabelul pe care l-au completat în îndrumarul lor pentru studiu.)
Rugaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 8:30. Apoi, adresaţi următoarele întrebări:
-
Care a fost scopul barei de fier – cuvântul lui Dumnezeu – în viziunea lui Lehi?
-
În timp ce aţi studiat 1 Nefi 8, ce aţi învăţat despre importanţa cuvântului lui Dumnezeu?
-
Ce propoziţii din 1 Nefi 8:30 indică ce trebuie să facem pentru a primi binecuvântările ispăşirii?
-
Ce credeţi că înseamnă „[a vă face] drum înainte, [ţinându-vă] tot timpul bine de bara de fier”?
Scrieţi pe tablă alte două principii ale Evangheliei pe care le-au studiat în îndrumarul pentru studiu al cursanţilor: Dacă ne ţinem bine de cuvântul lui Dumnezeu, acesta ne va ajuta să depăşim ispitele şi influenţele lumeşti. Dacă ne ţinem bine de cuvântul lui Dumnezeu, ne vom apropia mai mult de Domnul şi vom primi binecuvântările ispăşirii.
Rugaţi cursanţii să-şi imagineze că sunt misionari şi au ocazia să depună mărturie despre importanţa studierii cuvântului lui Dumnezeu şi vieţii trăite în acord cu principiile sale. Rugaţi-i să împărtăşească ce ar spune, bazându-se pe experienţe personale. Vă puteţi împărtăşi sentimentele despre cum v-au ajutat puterea scripturilor şi cuvintele profeţilor să vă apropiaţi mai mult de Salvator.
1 Nefi 10–14
Datorită credinţei şi sârguinţei sale, Nefi primeşte revelaţie personală despre lucrurile pe care le-a propovăduit tatăl său şi despre multe alte lucruri.
Rugaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 10:17, 19. Rugaţi clasa să identifice binecuvântările ce rezultă atunci când căutăm cu sârguinţă îndrumarea Domnului. Rugaţi unul sau doi cursanţi să împărtăşească ce cred ei că înseamnă să „[căutăm] cu sârguinţă”. (În timpul lecţiei lor din ziua 3, ei au fost rugaţi să scrie în îndrumarul lor pentru studiu ce înseamnă acest lucru.)
Rezumaţi 1 Nefi 11–14 menţionând că Nefi a primit revelaţie personală deoarece el L-a căutat cu sârguinţă pe Domnul. El a văzut slujirea şi ispăşirea lui Isus Hristos (1 Nefi 11), distrugerea poporului său din pricina mândriei şi ticăloşiei (1 Nefi 12), primii colonizatori (care au fost din rândul neamurilor) ai pământului făgăduinţei şi restaurarea adevărurilor simple şi preţioase (1 Nefi 13), precum şi oamenii drepţi luptând împotriva lucrărilor bisericii mari şi odioase în ultimele zile (1 Nefi 14).
Notă. Pentru a pregăti următoarea activitate, puteţi recapitula lecţiile corespunzătoare din acest manual şi materialele din îndrumarul pentru studiu al cursanţilor pentru ziua 4 a acestei unităţi.
Rugaţi cursanţii să aleagă unul dintre capitolele din 1 Nefi 11–14 şi să facă următoarele lucruri. (Îi puteţi ruga să scrie aceste lucruri pe tablă sau pe o foaie de hârtie.)
-
Scrieţi un rezumat al capitolului ales.
-
Scrieţi unul dintre principiile Evangheliei predate în acel capitol. (Ei pot folosi un principiu subliniat în îndrumarul lor pentru studiu sau pot identifica un altul.)
-
Scrieţi felul în care ni se aplică acel principiu astăzi.
După ce li s-a acordat suficient timp pentru a se pregăti, invitaţi cursanţii să împărtăşească ce au scris. Invitaţi unul sau doi cursanţi să-şi împărtăşească mărturiile despre principiile pe care le-au învăţat în timp ce au studiat 1 Nefi 7–14 în această săptămână.
Nu uitaţi ca, înainte de a le permite să plece, să le strângeţi jurnalele pentru studiul scripturilor şi să le verificaţi temele pe care li le-aţi dat.
Unitatea următoare (1 Nefi 15–19)
În unitatea următoare, cursanţii vor studia mai mult despre încercările lui Lehi şi ale oamenilor săi din timpul călătoriei lor prin pustiu şi al călătoriei pe mare spre pământul făgăduinţei. Închipuiţi-vă cât au fost de uimiţi când s-au trezit într-o dimineaţă şi au descoperit un „glob rotund, făcut cu o măiestrie deosebită” – Liahona. Cum funcţiona Liahona şi cum i-a ghidat? De ce i-a certat Nefi pe fraţii săi pe corabie? În ce fel a descris Nefi pământul făgăduinţei?