Lecţia 30
2 Nefi 9:27–54 şi 2 Nefi 10
Introducere
După ce Iacov a depus mărturie că Isus Hristos salvează toată omenirea de efectele căderii şi ne oferă iertare pentru păcatele noastre, el şi-a încheiat cuvântarea. El a avertizat despre atitudinile şi comportamentele care duc la separarea de Domnul şi a mărturisit despre atitudinile şi comportamentele care le permit oamenilor să vină la Hristos şi să fie salvaţi. În ziua următoare, Iacov a reiterat faptul că, deşi casa lui Israel avea să fie împrăştiată din cauza păcatului, Domnul avea să Îşi aducă aminte de legămintele făcute cu ei şi să îi adune când se vor pocăi şi se vor întoarce la El. Iacov a profeţit că Isus Hristos avea să fie răstignit. El a profeţit, de asemenea, că ţara făgăduită a poporului Său avea să fie un loc al libertăţii, un loc fortificat împotriva tuturor naţiunilor şi un loc în care nu vor domni regi. Iacov şi-a îndemnat poporul să se împace cu voinţa lui Dumnezeu şi să nu uite că doar prin harul lui Dumnezeu puteau fi salvaţi.
Sugestii pentru predare
2 Nefi 9:27–54
Iacov îi invită pe toţi oamenii să vină la Hristos şi îi avertizează despre atitudinile şi comportamentele care ne separă de Domnul.
Scrieţi, pe tablă, de ce am nevoie de ajutor și ce trebuie să fac. Rugaţi cursanţii să-și imagineze o persoană care suferă de o boală îngrozitoare.
-
De ce este important ca această persoană să înţeleagă că trebuie să caute ajutor?
-
De ce este, de asemenea, important ca această persoană să înţeleagă ce trebuie să facă pentru a primi ajutor?
-
Ce se va întâmpla dacă această persoană înţelege că are nevoie de ajutor, însă nu înţelege ce trebuie să facă pentru a-l primi?
Amintiţi cursanților că, în lecţia precedentă, au studiat efectele căderii şi consecinţele păcatelor noastre, învăţând despre motivul pentru care avem nevoie de Salvator. Mărturisiţi că El vrea să ne ajute şi să ne elibereze de consecinţele păcatelor noastre. Rugaţi cursanţii să se gândească dacă ştiu ce trebuie să facă pentru a obţine toate binecuvântările ispăşirii.
Explicaţi că Iacov a vrut să-şi ajute poporul să aleagă „calea vieţii veşnice” (2 Nefi 10:23). El a ajutat oamenii să înţeleagă că vor obţine viaţa veşnică numai dacă „[vor veni] la Domnul” (2 Nefi 9:41). Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 2 Nefi 9:41. Rugaţi cursanţii să caute descrierea făcută de Iacov a „căii” pe care trebuie s-o urmăm.
-
Ce înseamnă să venim la Domnul? (Îi puteţi încuraja pe cursanţi să-şi imagineze viaţa ca fiind o cărare. Rugaţi-i să mediteze în linişte la locul unde îi duce cărarea. Îi aduc, alegerile pe care le fac, mai aproape de Salvator?)
-
Ce cuvinte a folosit Iacov pentru a descrie „calea”? Ce ne învaţă cuvintele dreaptă şi îngustă despre modul în care ar trebui să ne trăim vieţile?
Subliniaţi că, legat de calea strâmtă şi îngustă, Iacov a folosit imaginea unei porţi. El s-a referit la Salvator ca fiind păzitorul porţii. Depuneţi-vă mărturia că putem fi iertaţi de păcatele noastre şi că putem primi viaţă veşnică numai prin intermediul lui Isus Hristos şi a ispăşirii Sale. Toate lucrurile pe care le facem şi care ne conduc spre viaţa veşnică – inclusiv rânduielile pe care le primim, rugăciunile pe care le rostim, mărturiile pe care le împărtăşim şi modul în care trăim – trebuie făcute în numele lui Isus Hristos.
-
De ce este important pentru voi faptul că Salvatorul „nu foloseşte acolo niciun slujitor”? (Puteţi sublinia că Domnul cheamă slujitori, cum ar fi episcopi şi preşedinţi de ţăruş, pentru a acţiona în numele Său în calitate de judecători ai poporului. Cu toate acestea, El va fi Judecătorul nostru şi Cel care ne va dicta sentinţa finală în funcţie de modul în care ne-am trăit viaţa).
-
În ce mod cunoaşterea că Domnul „nu poate fi înşelat” ne influenţează eforturile de a veni la El?
Explicaţi că, în versetele rămase din 2 Nefi 9, învăţăturile lui Iacov ne ajută să înţelegem în ce mod atitudinile şi faptele noastre ne influenţează capacitatea de a veni la Salvator. Unele atitudini şi fapte ne ajută să venim la Hristos, în timp ce altele ne împiedică să venim la El.
Pentru a ajuta cursanţii să descopere unele dintre aceste atitudini şi fapte, desenaţi o linie verticală în mijlocul tablei. În stânga liniei, scrieţi Ne îndepărtează de Hristos. Dedesubt, scrieţi:
În dreapta liniei, scrieţi Ne aduc la Hristos. Dedesubt, scrieţi:
Daţi fiecărui cursant un număr între 1 şi 4. Invitaţi-i să citească, în gând, versetele asociate numărului primit. Rugaţi cursanţii din grupurile 1 şi 2 să identifice atitudinile şi faptele care ne îndepărtează de Salvator. Rugaţi cursanţii din grupurile 3 şi 4 să identifice atitudinile şi faptele care ne ajută să venim la Hristos şi să primim binecuvântările ispăşirii Sale. Puteţi îndemna cursanţii să marcheze în scripturile personale ceea ce au găsit.
După câteva minute, invitaţi-i pe cei care se oferă din grupurile 1 şi 2 să vină la tablă şi să scrie atitudinile şi faptele găsite de ei care ne îndepărtează de Salvator. Discutaţi despre unele dintre avertizările lui Iacov adresând unele sau toate întrebările următoare:
-
Iacov a menţionat învăţătura şi banii, ambele putând fi lucruri bune. Cum pot alegerile noastre privind învăţătura şi banii să ne împiedice să venim la Domnul? (Subliniaţi că 2 Nefi 9:28–29 este un pasaj ce conţine scriptură de bază. Îi puteţi îndemna pe cursanţi să marcheze acest pasaj).
-
Ce credeţi că înseamnă a fi surd sau orb din punct de vedere spiritual? (Vezi 2 Nefi 9:31–32.)
-
Expresia „cu inima împietrită” (2 Nefi 9:33) se referă la cei ale căror inimi nu sunt deschise spre Dumnezeu şi care nu doresc să ţină legămintele făcute cu El. Cum ne împiedică această stare să primim binecuvântările depline ale ispăşirii?
-
Care sunt unele dintre formele de idolatrie întâlnite astăzi? (Vezi 2 Nefi 9:37.)
Invitaţi cursanţii din grupurile 3 şi 4 să vină la tablă şi să enumere atitudinile şi faptele pe care le-au găsit care ne aduc la Salvator şi ne ajută să primim binecuvântările ispăşirii. Adresaţi întrebările de mai jos pentru a-i ajuta pe cursanți să analizeze ce au găsit.
-
în 2 Nefi 9:23, Iacov ne aminteşte poruncile Domnului de a ne pocăi şi de a fi botezaţi. Cum ne ajută reînnoirea legămintelor făcute la botez prin luarea din împărtăşanie să venim la Domnul şi să primim binecuvântările ispăşirii Sale?
-
Ce credeţi că înseamnă „a umbla după lucrurile spirituale”? (2 Nefi 9:39) Ce activităţi ne-ar ajuta să umblăm după „lucrurile spirituale”?
-
Ce înseamnă expresia „îndepărtaţi-vă de păcatele voastre”? (2 Nefi 9:45)
-
Ce credeţi că a vrut să spună Iacov când a spus beţi, mâncaţi şi a „[bucuraţi-vă] în abundenţă”? (Vezi 2 Nefi 9:50–51. Explicaţi că aceste versete se referă la hrănirea spirituală.)
Depuneţi mărturie că, atunci când venim la Domnul şi trăim în acord cu voinţa Sa, vom primi binecuvântările depline ale ispăşirii. Scrieţi acest principiu pe tablă, deasupra listei create de cursanţi.
Îndemnaţi cursanţii să mediteze la modul în care au văzut cum acest principiu s-a adeverit în vieţile lor. Invitaţi-i să scrie în jurnalele pentru studiul scripturilor sau în caietele pentru seminar despre felul în care atitudinile şi faptele scrise în partea dreaptă a tablei i-au ajutat să se apropie de Salvator. Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească ceea ce au scris (însă ajutaţi-i să înţeleagă că nu trebuie să se simtă obligaţi să împărtăşească experienţe care sunt prea personale sau particulare).
2 Nefi 10
Iacov îşi încurajează poporul să se bucure şi să vină la Domnul.
Întrebaţi cursanţii dacă au primit vreodată un dar care să fi avut o însemnătate aparte deoarece cineva a depus un efort uriaş sau a făcut un sacrificiu pentru a-l dărui. Puteţi invita unul sau doi cursanţi să povestească experienţele lor.
-
Cum ne putem exprima recunoştinţa pentru astfel de daruri?
-
Cum ne putem exprima recunoştinţa pentru darul ispăşirii Salvatorului?
Explicaţi că, a doua zi după ce Iacov a predicat poporului despre ispăşirea lui Isus Hristos, el a depus din nou mărturie despre cum Domnul ne eliberează de la consecinţele păcatului. El şi-a învăţat poporul despre felul în care ar trebui să reacţioneze faţă de darul ispăşirii.
Rezumaţi 2 Nefi 10:1–19 explicând că Iacov a reiterat că, deşi membrii casei lui Israel aveau să fie împrăştiaţi din cauza păcatului, Domnul Îşi va aminti legămintele pe care le-a făcut cu ei şi îi va aduna când se vor pocăi şi se vor întoarce la El. Puteţi sublinia că versetul 3 din 2 Nefi 10 este primul verset din Cartea lui Mormon în care se foloseşte titlul Hristos pentru a se face referire la Salvator.
Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, 2 Nefi 10:20, 23–25. Invitaţi membrii clasei să identifice ce ne îndeamnă Iacov să facem ca reacţie faţă de darul ispăşirii. Puteţi sugera cursanţilor să marcheze ceea ce au găsit în aceste versete. Invitaţi-i să împărtăşească ceea ce au găsit.
Pregătiţi câte o foaie de prezentare pentru cursanţi cu următoarele întrebări (sau scrieţi întrebările pe tablă înainte de începerea lecţiei). Invitaţi cursanţii să aleagă o întrebare şi să îşi împărtăşească gândurile şi sentimentele cu privire la acea întrebare cu un coleg.
-
Din prisma lucrurilor învăţate în această lecţie despre Salvator, care ar fi acelea pe care aţi dori să vi le amintiţi întotdeauna despre El?
-
De ce pocăinţa este un mod important de a ne arăta recunoştinţa faţă de ceea ce a făcut Domnul pentru noi?
-
Din ceea ce aţi învăţat despre Salvator, ce anume vă dă un sentiment de speranţă?
Încheiaţi explicând că verbul a împăca din 2 Nefi 10:24 înseamnă a aduce oamenii sau obiectele în armonie unii cu alții sau unele cu altele. De exemplu, doi prieteni ar trebui să se împace unul cu celălalt după o neînţelegere.
-
Ce credeţi că înseamnă să ne împăcăm cu voinţa lui Dumnezeu?
Invitaţi cursanţii să mediteze la ceea ce au învăţat şi au simţit în timp ce au studiat şi discutat 2 Nefi 9–10. Invitaţi-i să caute îndrumare de la Duhul Sfânt pentru a-i ajuta să determine un lucru pe care îl vor face pentru a se împăca cu voinţa lui Dumnezeu şi pentru a avea parte mai din plin de binecuvântările ispăşirii. De exemplu, un cursant şi-ar putea lua angajamentul să ţină seama de un anumit sfat primit de la Dumnezeu (vezi 2 Nefi 9:29), să renunţe la un anumit păcat (vezi 2 Nefi 9:45), sau să se gândească la un mod de a-şi aminti de Salvator mai des de-a lungul fiecărei zile (vezi 2 Nefi 10:20). Încurajaţi cursanţii să facă tot ce este necesar pentru a se „împăca cu voinţa lui Dumnezeu” (2 Nefi 10:24). Depuneţi-vă mărturia despre binecuvântările pe care le vom primi când vom face aceste lucruri.