Bibliotecă
Lecţia 105: Alma 59–63

Lecţia 105

Alma 59–63

Introducere

Căpitanul Moroni s-a bucurat de succesul pe care Helaman l-a avut recucerind câteva dintre oraşele nefite care fuseseră capturate de lamaniţi. Totuşi, când a aflat că oraşul Nefiha a fost capturat de lamaniţi, el a fost furios pe guvern că a neglijat să trimită întăriri. Într-o scrisoare adresată lui Pahoran, judecătorul-şef, el s-a lamentat pentru suferinţa celor neprihăniţi şi l-a mustrat pe Pahoran pentru că nu a susţinut cauza libertăţii. Fără ca Moroni să ştie, Pahoran a fugit în ţara lui Ghedeon din cauza răzvrătirii regaliştilor nefiţi. Pahoran nu s-a simţit jignit de mustrările lui Moroni; mai degrabă, el s-a bucurat de dragostea lui Moroni pentru libertate. Domnul i-a întărit pe nefiţi şi împreună, Moroni, Pahoran şi oamenii lor i-au înfrânt pe regalişti şi pe lamaniţi. După mai mulţi ani de război, nefiţii au avut din nou parte de pace şi Helaman a întărit Biserica.

Sugestii pentru predare

Alma 59

Nefiţii pierd o aşezare întărită şi căpitanul Moroni este supărat din cauza ticăloşiei poporului.

Înainte de începerea orei, scrieţi pe tablă următoarea afirmaţie a preşedintelui Ezra Taft Benson (din The Teachings of Ezra Taft Benson [1988], p. 285):

„Este mai bine să te pregăteşti şi să previi decât să repari şi să te pocăieşti” (preşedintele Ezra Taft Benson).

Probabil că aţi citat această afirmaţie în lecţia despre Alma 49–51. Dacă aţi făcut acest lucru, atunci când o scrieţi pe tablă puteţi să lăsaţi spaţii goale în locul anumitor cuvinte. Rugaţi cursanţii să completeze spaţiile goale.

Invitaţi cursanţii să povestească despre anumite perioade din viaţa lor sau a cuiva cunoscut, când faptul că s-au pregătit i-a ajutat să nu fie dezamăgiţi sau trişti.

Amintiţi cursanţilor că, în ultimele lecţii, au studiat capitole despre luptele dintre nefiţi şi lamaniţi. Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Alma 59:5–11 şi să se gândească la legătura dintre afirmaţia de pe tablă şi situaţia descrisă în aceste versete.

  • Ce i-a ajutat pe lamaniţi să cucerească oraşul Nefiha? (Ticăloşia poporului din Nefiha.)

  • Ce lucruri spuse în aceste versete credeţi că au legătură cu afirmaţia scrisă pe tablă?

În cazul în care cursanţii nu menţionează următoarea afirmaţie din Alma 59:9, atrageţi-le atenţia asupra ei: „Era mai uşor ca oraşul să fie apărat să nu cadă în mâinile lamaniţilor decât să-l [recucerească] de la ei”. Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze această afirmaţie în scripturile lor. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să se gândească la modul în care acest adevăr poate fi pus în practică în vieţile lor, rugaţi-i să compare oraşele din această relatare cu propria persoană şi cu luptele spirituale cu care se confruntă. Apoi, adresaţi una sau mai multe dintre următoarele întrebări:

  • Cum se raportează acest adevăr la noi? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă faptul că este mai uşor şi mai bine să rămânem credincioşi decât să ne întoarcem la credinţă după ce ne-am îndepărtat de aceasta.)

  • De ce este mai uşor să rămâi credincios în Biserică decât să te întorci după o perioadă în care ai fost mai puţin activ?

  • De ce este mai uşor să-ţi menţii mărturia decât să o redobândeşti după ce te-ai îndepărtat de Biserică?

Invitaţi cursanţii să se gândească la modurile în care duşmanul şi cei care-l urmează ar putea să-i atace? Încurajaţi-i să scrie în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor ce vor face pentru a se pregăti pentru luptele lor spirituale.

Alma 60–62

Moroni îl acuză pe nedrept pe Pahoran, care îi răspunde cu dragoste şi respect.

Citiţi, cu glas tare, Alma 59:13. Asiguraţi-vă că respectivii cursanţi înţeleg că Moroni era furios, deoarece a crezut că guvernul era indiferent sau nepăsător în ceea ce privea libertatea oamenilor. Furios fiind, el i-a scris o scrisoare lui Pahoran, judecătorul-şef din Zarahemla. Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din Alma 60:6–11.

  • Pentru ce l-a acuzat căpitanul Moroni pe Pahoran?

  • Ce sentimente sesizaţi în acuzaţiile lui Moroni?

Scrieţi, pe tablă, următoarea referinţă scripturală: Alma 60:17–20, 23–24. Invitaţi cursanţii să citească aceste versete în gând. Încurajaţi-i să-şi închipuie cum s-ar simţi dacă ar fi în locul lui Pahoran.

  • Cum l-ar fi putut răni pe Pahoran acuzaţiile căpitanului Moroni?

Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din Alma 60:33–36. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce era căpitanul Moroni pregătit să facă dacă Pahoran nu ar fi oferit un răspuns pozitiv cerinţelor sale. După ce le-aţi oferit cursanţilor ocazia să spună ceea ce au aflat, rugaţi-i să identifice cuvintele şi expresiile din aceste versete care indică ce motive şi argumente avea Moroni să solicite aceste lucruri.

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Alma 61:1–5 şi să afle motivul pentru care Moroni nu a primit întăriri.

  • Ce informaţii i-a împărtăşit Pahoran lui Moroni?

  • Care sunt câteva dintre modurile în care oamenii reacţionează atunci când sunt acuzaţi pe nedrept de ceva?

  • Aţi fost vreodată acuzaţi pe nedrept de ceva? Ce sentimente aţi avut faţă de acuzele aduse şi faţă de cel care le-a făcut?

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Alma 61:9–10, 15–18 şi să găsească tot ceea ce dezvăluie nobleţea caracterului lui Pahoran. După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească ce au găsit.

  • Ce învăţături ne putem însuşi din modul în care Pahoran a răspuns acuzaţiilor lui Moroni? (Ajutaţi cursanţii să identifice următorul principiu: Putem alege să nu ne simţim jigniţi de cuvintele şi faptele altora. Alte adevăruri pe care cursanţii le-ar putea identifica sunt faptul că trebuie să evităm să-i judecăm nedrept pe alţii şi că, atunci când suntem uniţi în neprihănire cu alţii, suntem mai puternici în luptele noastre împotriva răului. (Puteţi să scrieţi pe tablă aceste adevăruri.)

  • Cum putem alege să nu ne simţim jigniţi?

Puteţi să-i întrebaţi pe cursanţi dacă sunt dispuşi să împărtăşească experienţe pe care le-au avut când au ales să nu se simtă jigniţi când oamenii au spus lucruri rele sau neadevărate despre ei. Puteţi, de asemenea, să împărtăşiţi o experienţă proprie. Depuneţi mărturie despre importanţa faptului de a-i ierta pe alţii pentru cuvintele spuse şi faptele realizate împotriva noastră. Încurajaţi cursanţii să urmeze exemplul lui Pahoran.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Alma 62:1. Rugaţi membrii clasei să identifice cum s-a simţit Moroni când a primit răspunsul lui Pahoran.

Explicaţi că, deşi căpitanul Moroni a greşit când l-a acuzat pe Pahoran, el ne-a învăţat principii adevărate pe care le putem pune în practică în vieţile noastre. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Alma 60:23. Atrageţi atenţia că spusele lui Moroni despre curăţarea „[vasului…] pe dinăuntru” sunt valabile pentru toţi cei care trebuie să se pocăiască. Explicaţi că un vas este un recipient, precum o cană sau un castron. Puneţi pământ sau noroi în interiorul şi exteriorul unei căni (dacă se poate, una transparentă ar fi cea mai potrivită). Întrebaţi cursanţii dacă le-ar plăcea să bea din acea cană. Curăţaţi partea exterioară a cănii şi întrebaţi cursanţii dacă acum ar bea din ea.

  • Dacă ne asemănăm unor vase, ce ar putea să însemne să curăţăm dinăuntrul sau interiorul vasului?

Citiţi următoarea declaraţie a preşedintelui Ezra Taft Benson:

„Trebuie să curăţăm interiorul vasului (vezi Alma 60:23), începând cu al nostru, apoi cu cel al membrilor familiilor noastre şi, în final, cu cel al Bisericii” („Cleansing the Inner Vessel”, Ensign, mai 1986, p. 4).

  • De ce este important ca noi să fim curaţi în interior (ceea ce oamenii nu pot vedea), dar şi în exterior (ceea ce oamenii pot vedea)?

  • De ce este important să curăţăm vasul interior al vieţilor noastre înainte de a putea fi total eficienţi în împărăţia Domnului?

Rezumaţi Alma 62:1–38 explicând că Moroni a venit cu o parte a oştirii sale să-l ajute pe Pahoran să-i alunge pe regaliştii din Zarahemla. Apoi, cu oştirea unită şi cu ajutorul altor forţe nefite, Moroni şi Pahoran au recucerit restul oraşelor care fuseseră capturate de lamaniţi. Ei i-au alungat pe lamaniţi din ţară şi au restabilit pacea în rândul poporului.

  • Care sunt unele dintre încercările de care persoanele şi familiile pot să aibă parte în timp de război?

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Alma 62:39–41 şi să afle în ce fel au fost afectaţi nefiţii de greutăţile războiului.

În timp ce cursanţii discută această întrebare, ei ar putea oferi răspunsuri precum acestea:

Rugăciunile noastre neprihănite pot avea un efect pozitiv asupra comunităţilor noastre.

În vremuri de restrişte, unii oameni se umilesc înaintea lui Dumnezeu, în timp ce alţii îşi împietresc inima.

  • De ce credeţi că unii oameni se apropie mai mult de Domnul când au parte de încercări? De ce unii oameni se îndepărtează de Domnul când au parte de încercări? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă faptul că, în vremuri de restrişte, alegerile noastre sunt cele care determină apropierea sau distanţarea noastră de Domnul.)

  • Când aţi citit capitolele despre război din Cartea lui Mormon, ce aţi învăţat din acestea despre ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus Hristos în vremuri de război sau de conflicte?

Alma 63

Mulţi nefiţi călătoresc către ţara de la miazănoapte.

Rezumaţi cuvintele lui Mormon din acest capitol explicând că mulţi nefiţi au început să migreze către ţara de la miazănoapte, călătorind pe pământ şi pe apă. Şiblon i-a dat cronicile sfinte lui Helaman. Căpitanul Moroni a murit şi fiul său, Moroniha, a condus o oştire care a respins un alt atac al lamaniţilor.

Puteţi încheia această lecţie povestind despre cineva care a trecut prin adversităţi şi suferinţă şi a ales să aibă o inimă blândă şi o încredere mai mare în Dumnezeu. Puteţi împărtăşi o experienţă personală.

Recapitulare Alma

Alocaţi-vă timp pentru a ajuta cursanţii să recapituleze Cartea lui Alma. Rugaţi-i să se gândească la ceea ce au învăţat din această carte, atât la seminar, cât şi prin studiul personal al scripturilor. Dacă este nevoie, invitaţi-i să treacă în revistă unele dintre rezumatele capitolelor din Alma pentru a-i ajuta să-şi aducă aminte. După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi mai mulţi cursanţi să-şi împărtăşească gândurile şi sentimentele despre ceva din această carte care i-a impresionat.

Comentarii şi informaţii generale

Alma 61. Cum să le răspundem celor care ne jignesc sau ne rănesc

Preşedintele James E. Faust, din Prima Preşedinţie, ne-a împărtăşit o relatare care ilustrează importanţa de a nu nutri resentimente faţă de cei care ar putea încerca să ne jignească sau să ne rănească:

„Pe frumoasele dealuri din Pennsylvania, un grup foarte religios de creştini duc o viaţă simplă fără automobile, electricitate sau aparatură modernă. Ei muncesc din greu şi duc vieţi liniştite, paşnice, separaţi de lume. Cea mai mare parte a hranei lor vine de la fermele proprii. Femeile cos, tricotează şi ţes îmbrăcămintea care este decentă şi simplă. Aceşti oameni sunt cunoscuţi sub numele de amişi.

Un şofer de camion pentru colectarea laptelui, în vârstă de 32 de ani, locuia împreună cu familia sa în comunitatea amişilor, Nickel Mines. El nu era amiş, dar rutele de colectare a laptelui îl purtau către multe ferme ale amişilor, unde era cunoscut ca lăptarul cel tăcut. În luna octombrie a anului trecut, el şi-a pierdut brusc judecata şi controlul. În mintea sa chinuită, el Îl făcea vinovat pe Dumnezeu de moartea primului său copil şi de unele amintiri fără bază reală. Fără să fi fost provocat, el a năvălit furios în şcoala amişă, i-a scos afară pe băieţi şi adulţi şi a legat zece fete. Le-a împuşcat pe fete, ucigând cinci şi rănind cinci. Apoi, şi-a luat propria viaţă.

Acest act şocant de violenţă a provocat multă suferinţă printre amişi, dar nu furie. A existat durere, dar nu ură. Ei au iertat imediat. Cu toţii au început să se intereseze de familia în suferinţă a lăptarului. În timp ce familia lăptarului se adunase în casa sa, în ziua de după tragedie, un vecin amiş a venit, l-a îmbrăţişat pe tatăl asasinului mort şi a spus: «Noi vă vom ierta» [în Joan Kern, „A Community Cries”, Lancaster New Era, 4 oct. 2006, p. A8]. Conducătorii amişi i-au vizitat pe soţia şi copiii lăptarului pentru a le prezenta condoleanţe şi a-şi oferi iertarea, ajutorul şi dragostea lor. Aproape jumătate dintre cei care au plâns la funeraliile lăptarului au fost amişi. La rândul lor, amişii i-au invitat pe membrii familiei lăptarului să participe la funeraliile fetelor ucise. Un puternic sentiment de pace a cuprins întreaga comunitate amişă, credinţa susţinându-i în această perioadă de criză.

Un localnic a rezumat, într-un mod foarte expresiv, urmarea acestei tragedii, spunând: «Noi, toţi, vorbeam aceeaşi limbă şi nu este vorba numai de limba engleză, ci şi de limba iubirii, limba apartenenţei la aceeaşi comunitate şi limba slujirii. Şi, da, limba iertării» [în Helen Colwell Adams, „After That Tragic Day, a Deeper Respect among English, Amish?”, Sunday News, 15 oct. 2006, p. A1]. A fost o revărsare uimitoare a credinţei lor totale în învăţăturile Domnului din Cuvântarea de pe munte: «Faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc» [Matei 5:44].

Familia lăptarului care a ucis cele cinci fete a dat publicităţii următoarea declaraţie:

«Către prietenii noştri amişi, vecini şi comunitatea locală:

Familia noastră doreşte ca fiecare dintre voi să ştie că suntem copleşiţi de iertarea, generozitatea şi mila pe care ni le-aţi arătat. Dragostea dumneavoastră pentru familia noastră ne-a adus tămăduirea de care avem, cu disperare, nevoie. Rugăciunile, florile, cărţile de vizită şi darurile pe care ni le-aţi oferit ne-au impresionat inimile într-un mod pe care cuvintele nu-l pot descrie. Compasiunea dumneavoastră a ajuns dincolo de familia noastră, de comunitatea noastră şi schimbă lumea noastră şi, pentru aceasta, vă mulţumim din inimă.

Vă rugăm să fiţi siguri că inimile ne-au fost frânte de tot ce s-a întâmplat. Suntem copleşiţi de tristeţe pentru toţi vecinii noştri amişi, pe care i-am iubit şi continuăm să-i iubim. Ştim că vor veni multe zile grele pentru toate familiile care au pierdut pe cineva drag şi, ca urmare, vom continua să ne punem speranţa şi încrederea în Dumnezeul alinării acum, când noi toţi căutăm să ne refacem vieţile» [„Amish Shooting Victims”, www.800padutch.com/amishvictims.shtml].

Cum a putut întregul grup amiş să dovedească atâta putere de iertare? Aceasta s-a datorat credinţei lor în Dumnezeu şi încrederii în cuvântul Său, care fac parte din fiinţa lor. Ei se consideră ucenici ai lui Hristos şi doresc să urmeze exemplul Său.

Auzind de această tragedie, mulţi oameni au trimis bani amişilor pentru a plăti asistenţa medicală acordată celor cinci fete supravieţuitoare şi pentru înmormântarea celor cinci care fuseseră ucise. Dovedind încă o dată calitatea lor de ucenici, amişii au hotărât să împartă o parte din bani cu văduva lăptarului şi cei trei copii ai ei, pentru că şi ei erau victime ale acelei tragedii îngrozitoare” („Puterea tămăduitoare a iertării”, Ensign sau Liahona, mai 2007, p. 67-68).

Alma 62:41. Cum să reacţionăm când avem parte de adversităţi

Făcând referire la Alma 62:39-41, preşedintele Boyd K. Packer, preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat:

„Aceeaşi încercare, în vremuri tulburi, poate avea efecte diferite asupra persoanelor…

Cu siguranţă cunoaşteţi pe unii care au avut parte de multe adversităţi în viaţa lor şi care au devenit umili, întăriţi şi curaţi, în timp ce alţii au ajuns să fie, în urma aceleiaşi situaţii de încercare, plini de amărăciune, răniţi şi nefericiţi” („The Mystery of Life”, Ensign, nov. 1983, p. 18).

Vârstnicul Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat că noi alegem felul în care reacţionăm în faţa adversităţilor:

„Cu siguranţă, aceste mari adversităţi au un scop şi o consecinţă eternă. Ne fac să ne îndreptăm inima către Dumnezeu… Deşi adversităţile aduc cu ele greutăţi în viaţa muritoare, ele pot fi şi mijloace care-i duc pe bărbaţi şi pe femei către binecuvântări eterne.

Adversităţile la scară largă, precum dezastrele naturale şi războaiele, par să fie inerente vieţii muritoare. Nu le putem preveni în întregime, dar putem determina modul în care reacţionăm în faţa lor. De exemplu, adversităţile războiului şi ale serviciului militar, care pentru unii au reprezentat distrugerea lor spirituală, au fost pentru alţii o trezire spirituală. Cartea lui Mormon descrie acest contrast:

«Dar iată, din cauza duratei nespus de mari a războiului dintre nefiţi şi lamaniţi, mulţi se împietriseră din cauza duratei foarte mari a războiului; şi mulţi erau îmblânziţi din cauza suferinţelor lor într-atât, încât s-au umilit în faţa lui Dumnezeu chiar până în adâncurile umilinţei» (Alma 62:41).

Am citit despre un contrast asemănător după uraganul devastator care a distrus mii de locuinţe în Florida în urmă cu câţiva ani. O ştire a citat doi bărbaţi diferiţi, care au suferit aceeaşi tragedie şi au primit aceeaşi binecuvântare: locuinţele amândurora au fost distruse în întregime, dar fiecare dintre membrii familiei lor au fost feriţi de moarte sau de răni. Unul a spus că această tragedie i-a distrus credinţa; cum, se întreba el, a permis Dumnezeu ca acest lucru să se întâmple? Celălalt a spus că această experienţă i-a întărit credinţa. A spus că Dumnezeu a fost bun cu el. Deşi casa şi bunurile familiei sale au fost distruse, vieţile lor au fost cruţate şi puteau să-şi reconstruiască locuinţa. Pentru unul, paharul era pe jumătate gol. Pentru celălalt, paharul era pe jumătate plin. Darul libertăţii morale de a alege ne permite fiecăruia dintre noi să alegem cum vom acţiona când avem parte de adversităţi” („Adversity”, Ensign, iulie 1998, p. 7-8).

Alma 63:4-10. Hagot şi urmaşii săi

Profeţii din zilele din urmă au spus că oamenii lui Hagot s-au stabilit pe insulele care sunt astăzi cunoscute ca fiind Noua Zeelandă.

Către sfinţii din Noua Zeelandă, preşedintele Joseph F. Smith a spus: „Dragi fraţi şi surori din Noua Zeelandă, vreau să ştiţi că vă trageţi din oamenii lui Hagot” (citat de Spencer W. Kimball în Joseph Fielding McConkie şi Robert L. Millet, Doctrinal Commentary on the Book of Mormon, volumul 3, [1991], p. 329).

În rugăciunea de dedicare a Templului Hamilton, Noua Zeelandă, preşedintele David O. McKay a spus: „Suntem recunoscători că Tu i-ai ghidat pe descendenţii tatălui Lehi către aceste insule fertile şi le-ai permis să prospere” („Rugăciune de dedicare rostită de preşedintele McKay la Templul din Noua Zeelandă”, Church News, 10 mai 1958, p. 2).

Preşedintele Spencer W. Kimball a spus: „Este rezonabil să concluzionăm că Hagot şi asociaţii săi se aflau pe insulă de nouăsprezece secole, din jurul anului 55 î.H. până în anul 1854, înainte ca Evanghelia să ajungă la ei. Ei au pierdut toate lucrurile clare şi preţioase pe care Salvatorul le-a adus pe pământ, pentru că ei erau, cel mai probabil, pe insule când Hristos S-a născut în Ierusalim” (Raportul conferinţei zonale din Temple View, februarie 1976, p. 3; citat în Joseph Fielding McConkie şi Robert L. Millet, Doctrinal Commentary on the Book of Mormon, volumul 3, p. 329).