Bibliotecă
Lecţia 70: Alma 3–4


Lecţia 70

Alma 3–4

Introducere

După ce s-au alăturat unei armate lamanite, amliciţii şi-au făcut semne roşii pe frunte pentru a se deosebi de nefiţi. Amliciţii şi lamaniţii au luptat împotriva nefiţilor şi „mii şi zeci de mii” au murit în luptă (vezi Alma 3:26). După această luptă, mulţi nefiţi au devenit umili şi „au fost treziţi ca să-şi aducă aminte de datoria lor” (Alma 4:3). Aproape 3.500 au fost botezaţi şi s-au alăturat Bisericii. Totuşi, în anul care a urmat, mulţi membri ai Bisericii au devenit mândri şi au început să-i persecute pe alţii. Îngrijorat din cauza acestor ticăloşii, Alma a demisionat din funcţia de judecător-şef şi a continuat să slujească în calitate de înalt preot al Bisericii. În această calitate, el a plănuit să călătorească în ţinut, depunând o mărturie pură şi chemând oamenii la pocăinţă.

Sugestii pentru predare

Alma 3:1–19

Nefiţii îi înfruntă pe amliciţi şi lamaniţi.

Împărţiţi membrii clasei în grupuri mici. Daţi fiecărui grup o foaie de hârtie având următoarele cuvinte scrise pe ea: îmbrăcăminte, tunsoare, cercei şi bijuterii, tatuaje. Rugaţi grupurile să discute despre mesajele pe care le-ar putea transmite oamenii, intenţionat sau neintenţionat, prin aceste articole.

Amintiţi cursanţilor că amliciţii s-au separat de nefiţi şi s-au alăturat unei armate lamanite (vezi Alma 2). Rugaţi cursanţii să citească Alma 3:4 şi să identifice modul în care amliciţii şi-au schimbat aspectul.

  • De cine voiau amliciţii să fie „deosebiţi”?

  • Cum pot unii oameni de astăzi să se deosebească de cei neprihăniţi prin aspectul lor? (Pe măsură ce cursanţii răspund, asiguraţi-vă că este limpede faptul că unii oameni îşi schimbă intenţionat aspectul pentru a se separa de cei neprihăniţi sau a se răzvrăti împotriva standardelor Bisericii. Alţii urmează tendinţele lumii fără a înţelege că transmit mesaje despre ei înşişi.)

Explicaţi că, atunci când amliciţii şi-au însemnat frunţile pentru a se deosebi de nefiţi, ei au arătat că au adus blestemul lamaniţilor asupra lor. Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din Alma 3:14–19. Ajutaţi-i pe membrii clasei să analizeze aceste versete, adresându-le următoarele întrebări:

  • Ce expresii din Alma 3:18 descriu faptele şi atitudinea amliciţilor faţă de Dumnezeu? („Răzvrătire deschisă împotriva lui Dumnezeu.”)

  • Cum au adus amliciţii blestemul „asupra lor înşişi”? (Alma 3:19)

  • Ce adevăruri putem învăţa din aceste versete? (Răspunsurile ar putea fi că cei care se răzvrătesc deschis împotriva lui Dumnezeu aduc consecinţe negative asupra lor înşişi şi că dacă suntem separaţi de Dumnezeu este numai pentru că noi înşine ne-am separat de El.)

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă faptul că este important să se deosebească de alţii prin fapte şi comportamente neprihănite, adresaţi următoarea întrebare:

  • Care sunt modurile în care putem arăta, prin îmbrăcăminte şi aspect, că suntem ucenici ai lui Isus Hristos? (Dacă membrii clasei nu găsesc uşor răspunsul la această întrebare, le puteţi cere să citească secţiunea „Îmbrăcămintea şi aspectul exterior” din Pentru întărirea tineretului [2011], paginile 6–8. Subliniaţi că mărturia noastră, interioară, despre Evanghelie trebuie să influenţeze modul în care ne îmbrăcăm şi arătăm.

Încurajaţi cursanţii să arate că Îl urmează pe Domnul în alegerile lor zilnice, inclusiv în alegerile cu privire la îmbrăcămintea şi aspectul lor exterior. Subliniaţi că, prin îmbrăcăminte şi aspect, noi ne putem deosebi ca ucenici ai lui Isus Hristos.

Alma 3:20–27

Mii de oameni sunt ucişi într-o luptă dintre nefiţi şi lamaniţi şi amliciţi.

Rezumaţi Alma 3:20–25 afirmând că nefiţii i-au alungat pe lamaniţi, dar mii de oameni au fost ucişi de ambele părţi. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Alma 3:26–27. Rugaţi membrii clasei să asculte o învăţătură pe care Mormon a dorit ca noi s-o înţelegem.

  • Potrivit acestor versete, ce răsplată au cei care se supun Domnului?

  • Ce consecinţe suportă cei care nu-L urmează pe Domnul?

Ca rezumat, puteţi scrie, pe tablă, următorul principiu: Noi avem parte de fericire sau nefericire în funcţie de alegerea pe care o facem, adică pe cine alegem să urmăm.

Invitaţi-i pe cursanţi să se gândească la binecuvântările pe care le aduce alegerea de a-L urma pe Domnul.

  • Ce binecuvântări aţi primit de la Domnul când aţi ales să-L urmaţi?

Alma 4:1–14

După o perioadă de creştere în cadrul Bisericii, membrii Bisericii au devenit mândri şi s-au certat unii cu alţii.

Scrieţi umil şi mândru pe tablă.

  • Ce înseamnă să fii umil? (Să fim umili înseamnă să fim docili şi să recunoaştem, plini de recunoştinţă, că depindem de Domnul – să înţelegem că avem permanent nevoie de sprijinul Său.)

Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din Alma 4:1–5. Rugaţi membrii clasei să caute dovezi că nefiţii au devenit umili. Când cursanţii explică ce au găsit, ar putea fi util să subliniaţi că nu este nevoie ca noi să îndurăm o tragedie pentru a deveni umili – ci putem alege să fim umili.

Subliniaţi că descrierea nefiţilor din Alma 4:6 este foarte diferită de descrierea din Alma 4:3–5. Indicaţi cuvântul mândru de pe tablă.

  • Ce înseamnă să fii mândru? (Mândria este opusul umilinţei. Oamenii care sunt mândri se împotrivesc unii altora şi lui Dumnezeu. Ei se consideră mai presus decât cei din jurul lor şi îşi urmează dorinţele proprii, nu voinţa lui Dumnezeu.)

Invitaţi jumătate din clasă să citească, în gând, Alma 4:6–8 şi cealaltă jumătate a clasei să citească, în gând, Alma 4:9–12. Cereţi ambelor grupuri să identifice faptele în care unii nefiţi au dat dovadă de mândrie şi modul în care acele fapte i-au afectat pe alţii. După ce le-aţi acordat timp suficient, rugaţi ambele grupuri să spună ce au găsit.

  • Ce ne învaţă aceste versete despre modul în care mândria influenţează felul în care îi tratăm pe alţii?

  • Ce avertisment desprindeţi din Alma 4:10? (Asiguraţi-vă că membrii clasei înţeleg că, dacă suntem exemple de nedreptate, faptele noastre îi pot împiedica pe alţii să accepte Evanghelia.)

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Alma 4:13–14. Rugaţi membrii clasei să caute exemple de situaţii în care nefiţii au fost umili chiar şi atunci când alţii au fost mândri.

  • Ce ne învaţă aceste versete despre modul în care umilinţa influenţează felul în care îi tratăm pe alţii?

Subliniaţi că hotărârea noastră de a fi umili sau mândri ne afectează pe noi şi pe alţii. Dacă timpul permite, invitaţi-i pe cursanţi să scrie în caietele lor de seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor despre experienţe pe care le-au trăit şi care au demonstrat adevărul acestei afirmaţii.

Alma 4:15–20

Alma demisionează din funcţia de judecător-şef pentru a-şi putea dedica timpul chemării oamenilor la pocăinţă.

Invitaţi cursanţii să-şi imagineze că sunt în locul lui Alma. Ei sunt judecătorul-şef şi mulţi oameni au devenit mândri şi îi persecută pe cei care au rămas umili.

  • Ce aţi putea face pentru a-i ajuta pe oameni să se schimbe?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Alma 4:15–19. Rugaţi membrii clasei să caute ce a ales Alma să facă.

  • Ce a hotărât Alma să facă? (A hotărât să renunţe la funcţia sa de judecător-şef pentru a-şi putea dedica timpul învăţării oamenilor.)

  • Ce sugerează expresia „mărturie pură împotriva lor” (Alma 4:19) despre modul în care avea să propovăduiască Alma?

  • Când aţi auzit oameni depunând „mărturie pură”? Cum v-au influenţat aceste experienţe?

  • Ce adevăruri putem învăţa din exemplul lui Alma din Alma 4:19?

Răspunsurile cursanţilor la această întrebare pot include:

Pentru îndeplinirea îndatoririlor noastre spirituale ar putea fi nevoie de sacrificiu.

Depunerea mărturiei pure i-ar putea ajuta pe alţii să se apropie mai mult de Dumnezeu.

Încurajaţi cursanţii să caute, în timpul studiului personal şi în timp ce discută aceste capitole în lecţiile care urmează, mărturia pură a lui Alma din Alma 5–16. Încurajaţi-i, de asemenea, să acorde atenţie efectului pe care mărturia lui Alma l-a avut asupra oamenilor.

icon indicând scriptură de bazăRecapitularea scripturilor de bază

Prezentaţi cursanţilor câteva fragmente noi care conţin scripturi de bază sau recapitulaţi câteva fragmente pe care le cunosc deja. Pregătiţi întrebări care să-i ajute să descopere principiile din acele fragmente. Invitaţi cursanţii să-şi noteze, în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor, un obiectiv care să arate ce vor face pentru a pune mai bine în practică unul dintre aceste principii. Acordaţi-le o anumită perioadă de timp pentru a-şi realiza obiectivele şi rugaţi-i să se pregătească să raporteze unui membru al clasei sau întregii clase când le-au realizat.

Notă. Dacă nu aveţi timp să desfăşuraţi această activitate ca parte a acestei lecţii, desfăşuraţi-o în altă zi. Consultaţi anexa de la sfârşitul acestui manual pentru alte activităţi recapitulative.

Comentarii şi informaţii generale

Alma 3:4. Tatuaje şi perforarea diferitelor părţi ale trupului

Amliciţii s-au însemnat pentru a putea fi „deosebiţi de nefiţi” (Alma 3:4). În zilele noastre, profeţii îi avertizează pe tineri să-şi păstreze trupurile sacre şi să nu se însemneze cu tatuaje sau cu perforări ale trupului. Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus:

„Nu înţeleg de ce un tânăr băiat – sau o tânără fată – ar dori să suporte acest proces dureros de urâţire a pielii cu diverse reprezentări multicolore de oameni, animale şi diferite simboluri. Tatuajele sunt permanente, cu excepţia cazului în care te supui unui alt proces dureros şi costisitor pentru a le îndepărta. Taţilor, avertizaţi-i pe fiii dumneavoastră în privinţa tatuării trupului. Este posibil ca acum să nu fie de acord, dar va veni o vreme când vă vor mulţumi. Un tatuaj înseamnă un graffiti pe templul trupului. La fel este şi cu perforarea trupului pentru a plasa mulţi cercei în urechi, în nas, chiar şi pe limbă.

Cum pot să creadă că acest lucru este frumos? Membrii Primei Preşedinţii şi cei ai Cvorumului Celor Doisprezece au declarat că noi descurajăm tatuajele, precum şi «perforarea trupului în alte scopuri decât medicale». Totuşi, nu ne opunem «perforării minime a urechilor femeilor pentru o singură pereche de cercei» – o singură pereche” („Mare va fi pacea copiilor tăi”, Liahona, ianuarie 2001, p. 61).

Alma 3:5. Urmarea tendinţelor modei

Amliciţii şi-au schimbat aspectul pentru a semăna mai mult cu lamaniţii. Mulţi sfinţi din zilele din urmă se simt obligaţi să urmeze tendinţele modei pentru a semăna mai mult cu oamenii plăcuţi lumii. Dar unele tendinţe îi fac pe oameni „să nu se supună profetului şi să urmeze capriciile lumii” („Questions and Answers”, New Era, mart. 2006, p. 14; vezi, de asemenea, Pentru întărirea tineretului [2011], p. 6-8).

Vârstnicul M. Russell Ballard i-a învăţat pe tinerii băieţi care deţin preoţia că unele tendinţe ale modei le diminuează capacitatea de a apăra adevărul:

„Există o întreagă subcultură care încurajează grupurile infracţionale contemporane şi comportamentul lor criminal prin muzică, stiluri vestimentare, limbaj, atitudini şi comportamente. Mulţi dintre voi aţi văzut cum prietenii care urmau moda au îmbrăţişat stilul ca pe ceva care era «la modă» şi «tare», rezultatul nefiind altul decât că au fost târâţi în această subcultură…

Eu nu cred că voi puteţi apăra adevărul şi neprihănirea în timp ce purtaţi ceva care este nepotrivit cu cineva care deţine preoţia lui Dumnezeu” („Standing for Truth and Right”, Ensign, nov. 1997, p. 38-39).

Alma 3:6-17. Însemnul şi blestemul

În timp ce studiază Alma 3, cursanţii ar putea avea întrebări despre însemnul şi blestemul puse asupra lamaniţilor. Puteţi explica faptul că există o diferenţă între însemn şi blestem. Însemnul pus asupra lamaniţilor a constat în pielea de culoare închisă (vezi Alma 3:6). Scopul acestui însemn a fost de a-i deosebi şi separa pe lamaniţi de nefiţi (vezi Alma 3:8). Blestemul, care era mai grav, era starea de a „fi alungaţi din prezenţa Domnului” (2 Nefi 5:20). Lamaniţii şi amliciţii au adus acest blestem asupra lor din cauza răzvrătirii lor împotriva lui Dumnezeu (vezi 2 Nefi 5:20; Alma 3:18-19). Deşi pielea închisă la culoare a fost folosită în acest caz ca însemn al blestemului asupra lamaniţilor, Cartea lui Mormon ne învaţă că Domnul „nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El, negri şi albi, sclavi şi liberi, bărbaţi şi femei… toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu” (2 Nefi 26:33). Evanghelia lui Isus Hristos este pentru toţi oamenii. Biserica este total împotriva rasismului, inclusiv a oricărei forme de rasism din trecut săvârşită de către persoane atât din interiorul, cât și din afara Bisericii. Preşedintele Gordon B. Hinckley a declarat:

„Niciun om care face comentarii defăimătoare la adresa celor de altă rasă nu se poate considera un adevărat ucenic al lui Hristos. Nici nu se poate considera în armonie cu învăţăturile Bisericii…

Să recunoaştem că fiecare dintre noi este fiu sau fiică a Tatălui Ceresc care Îşi iubeşte toţi copiii” („Nevoia de mai multă bunătate”, Ensign sau Liahona, mai 2006, p. 58). Pentru ajutor suplimentar pe această temă, vezi lecţia 27.

Alma 4:9-12. „O mare piatră de poticnire”

Pentru că unii membri nefiţi ai Bisericii au devenit mândri, exemplele lor negative au devenit o piatră de poticnire pentru cei care nu făceau parte din Biserică (vezi Alma 4:9-12; vezi, de asemenea, Alma 39:11). Preşedintele Gordon B. Hinckley a relatat următoarea istorisire care ilustrează consecinţele exemplelor rele şi pe cele ale exemplelor bune:

„El nu era membru al Bisericii. El şi părinţii lui erau activi în cadrul altei religii.

El îşi aminteşte că, atunci când a crescut, unii dintre prietenii lui sfinţi din zilele din urmă l-au umilit şi au râs de el.

El a ajuns să urască literalmente această Biserică şi pe membrii ei. Nu a văzut nimic bun la niciunul dintre ei.

După aceea, tatăl lui şi-a pierdut slujba şi au trebuit să se mute. În noul loc, la vârsta de 17 ani, s-a înscris la colegiu. Acolo, pentru prima oară în viaţa lui, el a simţit căldura prietenilor, unul dintre ei, pe nume Richard, cerându-i să li se alăture într-un club al cărui preşedinte era. El scrie: «Pentru prima oară în viaţa mea, cineva mă dorea în jurul lui. N-am ştiut cum să reacţionez, dar, recunoscător, am intrat în acel club… Era un sentiment care-mi plăcea, sentimentul că am un prieten. Toată viaţa m-am rugat să am un prieten. Şi, acum, după 17 ani de aşteptare, Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune».

La vârsta de 19 ani, în timpul unui serviciu pe timp de vară, el a împărţit cortul cu Richard. A observat că Richard citea în fiecare seară. L-a întrebat ce citea. I-a răspuns că citea Cartea lui Mormon. El adaugă: «Am schimbat repede subiectul şi m-am culcat. În definitiv, asta era cartea care îmi distrusese copilăria. Am încercat să uit, dar a trecut o săptămână şi nu puteam să dorm. De ce citea din carte în fiecare seară? Curând, n-am mai putut suporta întrebările fără răspuns din capul meu. Astfel că, într-o seară, l-am întrebat ce anume era aşa de important în acea carte. Ce conţinea? El a început să citească de unde se oprise. A citit despre Isus şi despre o apariţie în America. Am fost şocat. Nu m-am gândit că mormonii cred în Isus…

Cu altă ocazie, acest tânăr şi prietenul lui călătoreau. Richard i-a întins Cartea lui Mormon şi i-a cerut să citească, cu glas tare. El a făcut astfel şi, brusc, a simţit inspiraţia Spiritului Sfânt.

Timpul a trecut şi credinţa lui a crescut. A fost de acord să fie botezat…

Acesta este sfârşitul povestirii, dar sunt lucruri mari de învăţat din ea. Unul dintre ele este maniera ruşinoasă în care tinerii lui prieteni mormoni l-au tratat.

Următorul este modul în care noul lui prieten, Richard, l-a tratat. A fost cu totul opus faţă de prima sa experienţă. L-a condus la convertire şi la botez, deşi era foarte puţin probabil să se întâmple aşa („Nevoia de mai multă bunătate”, Ensign sau Liahona, mai 2006, p. 59-60).

Alma 4:19. „Mărturie pură”

Când Alma a văzut că trebuia să-i salveze pe oameni depunând „mărturie pură împotriva lor” (Alma 4:19), el i-a chemat pe oameni la pocăinţă. Însă, în adunările noastre de post şi mărturii, mărturiile noastre trebuie să fie declaraţii simple despre credinţa noastră, nu îndemnuri. Preşedintele Spencer W. Kimball a spus:

„Nu le spuneţi altora cum să trăiască. Spuneţi-le ce simţiţi dumneavoastră. Aceasta este mărturia. În momentul în care începeţi să predicaţi, mărturia dumneavoastră se încheie” (The Teachings of Spencer W. Kimball, redactată de Edward L. Kimball [1982], p. 138).