Lecţia 98
Alma 41
Introducere
Continuând să îl înveţe pe fiul său, Corianton, Alma a propovăduit că planul restaurării nu include doar restaurarea trupului fizic, ci şi restaurarea spirituală, în care starea noastră eternă reflectă faptele şi dorinţele noastre din viaţa muritoare. Alma a subliniat faptul că ticăloşia nu poate duce niciodată la fericire.
Sugestii pentru predare
Alma 41
Alma îl învaţă pe Corianton despre planul restaurării.
Rugaţi membrii clasei să se gândească la modul în care ar putea fi influenţate faptele unei persoane dacă ar crede în următoarele afirmaţii (opriţi-vă după fiecare afirmaţie pentru a permite cursanţilor să răspundă):
Nu există viaţă după moarte.
După ce murim, vom fi făcuţi perfecţi indiferent de ceea ce am făcut pe pământ.
La judecata finală, vom fi răsplătiţi pentru faptele noastre bune şi pedepsiţi pentru cele rele.
-
De ce este important să avem o înţelegere corectă a ceea ce se va întâmpla cu noi după ce vom muri?
Amintiţi-le cursanţilor că, în Alma 40, ei au învăţat ceea ce Alma l-a învăţat pe Corianton despre lumea spiritelor, înviere şi judecată. Explicaţi că, în Alma 41, aflăm cât de confuz era Corianton din cauza lucrurilor pe care unii oameni le propovăduiau despre înviere. Atrageţi atenţia asupra expresiei „departe în rătăcire” din Alma 41:1 şi invitaţi cursanţii să citească acest verset pentru a afla din ce cauză unii oameni s-au dus în rătăcire.
-
De ce s-au dus unii oameni în rătăcire? (Puteţi explica faptul că a denatura scripturile înseamnă a le deforma, răstălmăci sau schimba înţelesul.)
-
Ce a spus Alma că urma să-i explice lui Corianton?
Odată ce cursanţii au identificat cuvântul restaurare, îl puteţi scrie pe tablă. Explicaţi că restaurare înseamnă să aduci înapoi sau să refaci o stare anterioară.
Explicaţi că Alma a dorit ca fiul său, Corianton, să înţeleagă că există un aspect fizic şi unul spiritual la ceea ce el a numit „planul restaurării” (Alma 41:2). Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Alma 41:2–5 şi să găsească lucrurile care ne vor fi restaurate din punct de vedere fizic după moarte, precum şi pe cele care vor fi restaurate din punct de vedere spiritual. Puteţi să le sugeraţi cursanţilor să marcheze ceea ce găsesc. Înainte ca ei să citească, ar putea fi util să le explicaţi că cerut înseamnă obligatoriu sau neapărat.
-
Care este aspectul fizic al planului restaurării menţionat în Alma 41:2? (La înviere, spiritul va fi restituit trupului şi toate părţile trupului vor fi restaurate.)
-
Care este aspectul spiritual al planului restaurării descris în Alma 41:3–5? (În timp ce cursanţii răspund, scrieţi, pe tablă, următorul adevăr: Noi vom fi restauraţi fie la fericire, fie la nefericire, în acord cu faptele şi dorinţele noastre din viaţa muritoare).
Invitaţi cursanţii să-şi închipuie că predau aceste versete unei clase de la Societatea Primară.
-
Cum aţi explica doctrina restaurării spirituale, astfel încât copiii să o poată înţelege?
Amintiţi cursanţilor că fiul lui Alma, Corianton, încălcase legea castităţii şi îşi abandonase responsabilităţile de misionar (vezi Alma 39:2–4).
-
Cum l-ar fi ajutat pe Corianton înţelegerea corectă a doctrinei restaurării spirituale să facă alegeri mai bune? Cum poate înţelegerea acestei doctrine să ne influenţeze faptele şi dorinţele?
Depuneţi mărturie despre adevărul acestei doctrine şi împărtăşiţi gândurile dumneavoastră legate de dreptatea lui Dumnezeu cu privire la restaurarea fiecăruia dintre noi la ceea ce este bine sau rău, în funcţie de dorinţele şi faptele noastre.
Scrieţi, pe tablă, următoarea întrebare: Ce, dacă am păcătuit?
-
Conform planului restaurării, ce primim dacă am păcătuit?
-
Există vreo cale de a fi restauraţi la bunătate şi fericire chiar şi atunci când am păcătuit?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Alma 41:6–9. Rugaţi membrii clasei să afle ce putem face pentru a fi restauraţi la bunătate şi fericire chiar şi atunci când am păcătuit. (Trebuie să ne pocăim şi să dorim neprihănirea toată viaţa noastră.)
-
Ce cuvinte sau expresii din Alma 41:6–7 sugerează că noi suntem responsabili pentru ceea ce vom primi la înviere? În ce fel suntem noi propriii judecători? (Alegerile noastre din viaţa muritoare determină judecata de care vom avea parte când vom sta înaintea lui Dumnezeu.)
Atrageţi atenţia că unii oameni cred că se pot întoarce să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu fără să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lor. Ei spun adesea că alegerile lor imorale sunt distractive. Uneori, cei care păcătuiesc pot părea că sunt fericiţi.
Invitaţi cursanţii să se ridice în picioare şi să citească Alma 41:10 la unison, cu glas tare. Subliniaţi că Alma 41:10 este o scriptură de bază. Puteţi să le sugeraţi cursanţilor să marcheze acest fragment într-un mod distinct, pentru a-l putea găsi cu uşurinţă. (Deoarece aceasta este o scriptură de bază, le puteţi cere să o repete împreună de mai multe ori. Aţi putea întreba dacă cineva din clasă o poate repeta pe de rost.) Când au terminat, rugaţi membrii clasei să se aşeze. Scrieţi pe tablă: „Ticăloşia niciodată nu a fost fericire”.
-
De ce este adevărat faptul că „ticăloşia niciodată nu a fost fericire”?
-
Ce exemplu puteţi oferi cu privire la modul în care Satana ne poate ispiti să încălcăm o poruncă şi să credem că încă putem fi fericiţi?
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă diferenţa dintre plăcerile lumeşti, trecătoare şi fericirea pe care Domnul o oferă, citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului Glenn L. Pace, din Cei Şaptezeci:
„Activităţi care au fost întotdeauna interzise de Domnul şi descurajate timp de mulţi ani de societate sunt acum acceptate şi promovate de aceeaşi societate. Media descrie aceste activităţi astfel încât le face să pară foarte plăcute…
Nu încurcaţi plăcerea telestială cu fericirea şi bucuria celestiale. Nu încurcaţi lipsa autocontrolului cu libertatea. Libertatea absolută, fără o constrângere corespunzătoare, ne transformă în sclavii propriilor pofte. Nu râvniţi la o viaţă inferioară şi depravată…
Poruncile pe care le ţineţi nu au fost date de către un Dumnezeu lipsit de sentimente pentru a vă împiedica să vă distraţi, ci de către un Tată Ceresc iubitor care vrea să fiţi fericiţi atât în timp ce trăiţi pe acest pământ, cât şi după aceea” („They’re Not Really Happy”, Ensign, nov. 1987, p. 39–40).
Scrieţi, pe tablă, următoarea afirmaţie. Le puteţi sugera cursanţilor să scrie această afirmaţie în scripturile lor, lângă Alma 41:10. (Afirmaţia se găseşte în „To «the Rising Generation»” New Era, iunie 1986, p. 5.)
Spuneţi cursanţilor că Alma 41:11 explică de ce este imposibil să fii cu adevărat fericit atunci când faci alegeri greşite. Desenaţi, pe tablă, următorul tabel (puteţi face acest lucru înainte de începerea orei) sau pregătiţi-l sub forma unei foi de prezentare pentru fiecare cursant. Grupaţi cursanţii în echipe de câte doi şi instruiţi-i să potrivească fiecare expresie din Alma 41:11 cu înţelesul ei. De asemenea, invitaţi-i să discute şi despre întrebările legate de acest exerciţiu.
Expresii din Alma 41:11 care descriu faptul de a fi „într-o stare a firii” |
Înţeles | |
---|---|---|
|
| |
|
| |
|
| |
În acest verset, vedem că „[natura lui] Dumnezeu” este „[natura] fericirii”. Ce vă spune acest lucru despre motivul pentru care a păcătui este împotriva naturii fericirii? Ce exemple concrete de motive puteţi oferi pentru care oamenii pot fi într-o stare de nefericire? |
(Răspunsuri: 1-c, 2-a, 3-b).
Pentru a ajuta cursanţii să observe cum a persista „într-o stare a firii” are legătură cu doctrina restaurării, invitaţi pe unul dintre ei să citească Alma 41:12. După ce s-a citit versetul, rugaţi cursanţii să răspundă la întrebarea lui Alma. Apoi, rugaţi cursanţii să citească răspunsul pe care Alma l-a dat propriei sale întrebări în Alma 41:13. (Le puteţi sugera să marcheze ceea ce a spus Alma că ni se va returna ca parte a planului restaurării.)
Rugaţi cursanţii să-şi închipuie că au un prieten care alege să încalce poruncile Domnului, dar care vrea să fie restaurat la dreptate. Invitaţi cursanţii să explice doctrina restaurării unui coleg, ca şi cum el ar fi acel prieten, folosindu-se de Alma 41:12–13. (Cursanţii pot folosi propriile cuvinte sau pe cele ale afirmaţiei scrise pe tablă: „Noi vom fi restauraţi fie la fericire, fie la nefericire, în acord cu faptele şi dorinţele noastre din viaţa muritoare.”)
Arătaţi cursanţilor un bumerang sau desenaţi unul pe tablă.
Întrebaţi cursanţii ce face un bumerang atunci când este aruncat corect. (Se întoarce la locul de unde a fost aruncat.) Rugaţi-i să citească, în gând, Alma 41:14–15 şi să afle modurile în care un bumerang poate reprezenta adevărurile predate în aceste versete. (Puteţi să le sugeraţi cursanţilor să marcheze aceste versete.) Invitaţi cursanţii să explice ce au aflat.
-
Care sunt unele dintre lucrurile pe care speraţi să le obţineţi de la alţii şi de la Domnul în această viaţă şi în viaţa următoare? (Răspunsurile pot include bunătate, milă şi dragoste. Puteţi scrie răspunsurile cursanţilor pe tablă.)
-
Când aţi dat dovadă de bunătate, milă sau blândeţe faţă de alţii şi mai târziu aţi avut şi voi parte de acestea?
Încurajaţi cursanţii să-şi stabilească ţelul de a dezvolta şi acţiona conform unor atitudini care să reflecte ceea ce ei speră să le fie restaurat în această viaţă şi în următoarea. Depuneţi mărturie despre fericirea care rezultă când acţionăm în neprihănire.