Lecţia 108
Helaman 5
Introducere
Nefiţii au continuat în ticăloşenie până când majoritatea dintre ei a ales ticăloşenia mai presus de dreptate. Nefi şi Lehi se dedică propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. Tatăl lor, Helaman, îi învăţase să-şi amintească de Mântuitorul lor şi să facă astfel încât El să fie temelia vieţilor lor. După ce au predicat nefiţilor, Nefi şi Lehi au predicat lamaniţilor, care i-au aruncat în închisoare. Domnul i-a eliberat într-un mod miraculos şi majoritatea lamaniţilor s-a pocăit şi convertit la Evanghelie.
Sugestii pentru predare
Helaman 5:1–13
Helaman îi sfătuieşte pe fiii săi să ţină poruncile lui Dumnezeu, să predice Evanghelia şi să-şi amintească de puterea mântuitoare a lui Isus Hristos.
Înaintea de a începe ora, pregătiţi şase benzi de hârtie pentru a le expune. Pe prima trebuie să fie scris numele dumneavoastră. Celelalte cinci trebuie să conţină următoarele cuvinte şi expresii: Părinţi, Ispăşirea lui Isus Hristos, Profeţi, Pocăinţa duce la salvare şi Ţineţi poruncile.
Daţi fiecărui cursant o bucată mică de hârtie. Explicaţi că le veţi arăta repede şase benzi de hârtie pe care sunt scrise câteva cuvinte. Apoi, ei vor scrie, din memorie, acele cuvinte. Arătaţi cursanţilor, pe rând, câte o bandă de hârtie.
Rugaţi-i pe cursanţi să scrie cuvintele pe care şi le amintesc. Apoi, arătaţi-le cele şase benzi de hârtie din nou. Întrebaţi:
-
A fost uşor sau greu să vă amintiţi aceste cuvinte şi fraze?
-
Ce importanţă credeţi că a avut faptul că vi s-a spus dinainte că trebuie să vă aduceţi aminte ce era pe benzile de hârtie?
Rugaţi un cursant să citească următoarea declaraţie a preşedintelui Spencer W. Kimball. Invitaţi-i pe membrii clasei să asculte cu atenţie ce a spus el despre importanţa de a ne aduce aminte învăţăturile Evangheliei pe care le-am primit.
„Când căutaţi în dicţionare cel mai important cuvânt, ştiţi care este acesta? Acesta poate fi amintiţi-vă. Deoarece fiecare dintre dumneavoastră aţi făcut legăminte – ştiţi ceea ce trebuie să faceţi şi ştiţi cum să faceţi acest lucru – nevoia noastră cea mai mare este de a ne aminti.” („Circles of Exaltation” [cuvântare rostită la adunarea învăţătorilor de religie ai SEB, 28 iunie 1968], p. 5, si.lds.org).
Explicaţi membrilor clasei că, astăzi, vor învăţa despre doi oameni care au adus schimbări în vieţile altor mii de oameni pentru că ei şi-au amintit şi s-au condus după anumite adevăruri. Îndrumaţi-i pe cursanţi să mediteze, în timpul lecţiei de astăzi, asupra lucrurilor pe care cred că Domnul doreşte ca ei să şi le amintească.
Recapitulaţi Helaman 5:1–4. Explicaţi că, din cauza ticăloşiei oamenilor, Nefi a renunţat să mai fie judecător-şef astfel încât el şi fratele lui Lehi să se poată dedica predicării cuvântului lui Dumnezeu.
Scrieţi următoarele trimiteri la scripturi pe tablă. (Nu includeţi cuvintele scrise între paranteze.)
Invitaţi-i pe cursanţi să citească versetele scrise pe tablă, căutând cuvintele aduceţi-vă aminte. Puteţi să le sugeraţi să marcheze această expresie de fiecare dată când apare. Apoi, acordaţi cursanţilor câteva minute pentru a citi, în gând, aceste pasaje căutând ce dorea Helaman ca fiii lui să-şi aducă aminte. Invitaţi-i pe cursanţi să spună ce au găsit. Puteţi scrie răspunsurile lor pe tablă lângă trimiterile corespunzătoare la scripturi.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să analizeze şi să înţeleagă aceste versete, adresaţi următoarele întrebări:
-
Cum vă poate ajuta faptul de a vă aminti de exemplele drepte ale altora să „faceţi ceea ce este bun”?
-
Ce faceţi pentru a vă aminti de ispăşirea lui Isus Hristos?
Scrieţi următoarea afirmaţie pe tablă: Dacă noi…, Satana nu va avea putere asupra noastră.
Invitaţi un cursant să citească cu glas tare Helaman 5:12. Rugaţi-i pe membrii clasei să urmărească şi să caute un mod de a completa afirmaţia de pe tablă. Deşi cursanţii pot folosi diferite cuvinte, asiguraţi-vă că ei exprimă faptul că dacă noi ne clădim temelia pe stânca lui Isus Hristos, Satana nu va avea putere asupra noastră. Puteţi să-i invitaţi pe cursanţi să marcheze în Helaman 5:12 expresiile care exprimă acest principiu. Subliniaţi că Helaman 5:12 este o scriptură de bază. Puteţi să le sugeraţi cursanţilor să marcheze acest verset într-un mod distinct, astfel încât să poată să îl localizeze uşor.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă principiul ilustrat în acest verset, construiţi un mic turn sau o casă din obiecte (cum ar fi cuburi sau cărţi) şi adresaţi întrebări, cum ar fi următoarele:
-
De ce este esenţial ca o clădire să aibă o temelie puternică?
-
Ce credeţi că înseamnă să ne clădim temelia pe stânca lui Isus Hristos?
-
Care sunt promisiunile făcute celor care îşi clădesc temelia pe „stânca Mântuitorului nostru”?
-
Ce putem face pentru a ne clădi temelia pe stânca lui Isus Hristos? (Puteţi să-i întrebaţi pe cursanţi în ce fel adevărurile predicate în Helaman 5:6–11 exemplifică moduri în care ne putem clădi temelia pe stânca lui Isus Hristos.)
Puteţi să subliniaţi că faptul de a clădi temelia pe stânca Salvatorului nu va împiedica atacurile lui Satana, dar ne va da tărie să le respingem.
-
Când aţi putut rezista ispitelor sau îndura încercări deoarece temelia voastră a fost clădită pe stânca lui Isus Hristos?
Depuneţi mărturie despre tăria pe care aţi primit-o pentru că v-aţi clădit temelia pe stânca lui Isus Hristos. Acordaţi cursanţilor timp pentru a descrie în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor un mod prin care se vor strădui mai mult să clădească temelia lor pe stânca Mântuitorului lor.
Helaman 5:14–52
Domnul îi apără pe Nefi şi Lehi în închisoare şi mulţi lamaniţi sunt convertiţi.
Rezumaţi Helaman 5:14–19 explicând că Nefi şi Lehi au predicat Evanghelia cu mare putere printre nefiţi şi lamaniţi. Drept rezultat, mulţi nefiţi disidenţi s-au întors la credinţă. În Zarahemla şi în regiunile dimprejur au fost botezaţi 8.000 de lamaniţi.
Transcrieţi următorul tabel pe tablă. Împărţiţi membrii clasei în echipe de câte doi şi rugaţi fiecare echipă să copieze tabelul pe o bucată de hârtie. Rugaţi echipele să lucreze împreună şi să citească pasajele scrise pe tablă şi, apoi, să schiţeze un desen simplu sau să scrie un scurt sumar despre ceea ce descrie fiecare pasaj. (În timp ce cursanţii copiază tabelul, îndemnaţi-i să lase suficient spaţiu sub fiecare trimitere la scriptură pentru desenele şi rezumatele lor.)
După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi-i pe cursanţi să prezinte şi să explice pe scurt desenele sau rezumatele lor unei alte echipe. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să-şi aprofundeze înţelegerea despre învăţăturile din aceste versete, adresaţi-le următoarele întrebări:
-
Când lamaniţii au fost umbriţi de un nor de întuneric, ce i-a îndemnat glasul să facă? (Vezi Helaman 5:29, 32.)
-
Cum descrie Helaman 5:30 glasul?
-
Când aţi simţit sau aţi auzit şoaptele „[glasului] liniştit, de o blândeţe deplină”?
-
Ce i-a învăţat Aminadab pe fraţii săi să facă pentru a înlătura întunericul (vezi Helaman 5:41)?
-
Ce s-a întâmplat când lamaniţii au ascultat de sfatul lui Aminadab şi au dat dovadă de credinţă în Hristos? (Vezi Helaman 5:43–44.)
Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Helaman 5:44–47, căutând cuvinte care descriu unele rezultate ale pocăinţei.
-
Ce învăţaţi despre pocăinţă din aceste versete? (Ajutaţi-i pe cursanţi să identifice următorul adevăr: Când ne exercităm credinţa în Isus Hristos şi ne pocăim de păcate, Duhul Sfânt va umple inimile noastre cu pace şi bucurie.)
Rezumaţi Helaman 5:48–52, explicând că lamaniţii şi nefiţii disidenţi care au văzut miracolul au mers înainte şi au slujit poporului şi „cea mai mare parte a lamaniţilor” s-a convertit la Evanghelie.
Încurajaţi-i pe cursanţi să se gândească dacă, acum, simt pace şi bucurie în viaţa lor. Dacă nu simt aceste lucruri, invitaţi-i să se gândească ce pot face pentru a-şi clădi temelia pe Isus Hristos şi a împrăştia norii de întuneric din jurul lor.