Lecţia 156: Moroni 7:20–48

Lecţia 156

Moroni 7:20–48

Introducere

Moroni a consemnat partea finală a cuvântării pe care tatăl său, Mormon, a rostit-o într-o sinagogă cu mulţi ani în urmă. În acea cuvântare, Mormon i-a învăţat pe ascultătorii săi cum să „[pună] mâna pe fiecare lucru bun” (Moroni 7:20, 25). El a explicat relaţia dintre credinţă, speranţă şi caritate şi a încheiat cu o rugăminte către oamenii săi de a se ruga la Tatăl cu toată puterea inimii lor pentru darul carităţii, „dragostea pură a lui Hristos” (Moroni 7:47).

Sugestii pentru predare

Moroni 7:20–39

Moroni ne învaţă că, prin credinţa în Isus Hristos, noi putem pune mâna pe fiecare lucru bun.

Înaintea lecţiei, scrieţi, pe tablă, următoarea întrebare:

Care sunt câteva dintre lucrurile bune cu care Tatăl Ceresc v-a binecuvântat?

La începutul lecției, oferiţi cursanţilor un minut sau două pentru a răspunde la această întrebare în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor. Apoi, invitaţi-i să citească câteva dintre lucrurile pe care le-au scris.

Citiţi, cu glas tare, Moroni 7:24. Rugaţi cursanţii să urmărească în scripturi, pentru a afla care este sursa tuturor lucrurilor bune pe care le-au primit.

Care este sursa tuturor lucrurilor bune de care beneficiaţi? (Răspunsurile cursanţilor pot varia, dar ele trebuie să exprime următorul adevăr: Toate lucrurile bune vin datorită lui Isus Hristos.)

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă mai bine doctrina predată în Moroni 7:24, explicaţi că, fiind descendenţi ai lui Adam şi ai Evei, noi suntem „[căzuţi]” şi nu suntem în stare să primim vreo binecuvântare singuri (vezi, de asemenea, Alma 22:14; Eter 3:2; Articolele de Credinţă 1:3). Fără Isus Hristos şi ispăşirea Sa, „niciun lucru bun nu poate veni la [noi]”. Fiecare lucru bun pe care noi l-am primit vreodată de la Tatăl Ceresc a venit prin Salvator şi ispăşirea Sa.

Explicaţi că Tatăl Ceresc are multe binecuvântări pregătite pentru noi. El vrea ca noi să „[punem] mâna pe fiecare lucru bun” (Moroni 7:19), şi El vrea să ne dea nouă tot ceea ce El are (vezi D&L 84:38).

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, întrebarea lui Mormon din Moroni 7:20. Apoi, invitaţi cursanţii să citească, în gând, Moroni 7:21–24, pentru a afla ce ne învaţă aceste versete despre cum să „[punem] mâna pe fiecare lucru bun”.

Ţinând cont de ceea ce aţi citit în Moroni 7:21–24, cum aţi răspunde la întrebarea lui Mormon din Moroni 7:20? (În timp ce cursanţii răspund, ajutaţi-i să identifice următorul principiu: Pe măsură ce ne exercităm credinţa în Isus Hristos, noi putem pune mâna pe fiecare lucru bun.)

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă cum pot să „[pună] mâna pe fiecare lucru bun”, rugaţi pe câţiva dintre ei să citească, pe rând, cu glas tare, din Moroni 7:25–26, 32–38. Invitaţi jumătate din clasă să identifice câteva moduri în care ar trebui să ne arătăm credinţa în Isus Hristos. Invitaţi cealaltă jumătate să caute lucrurile bune pe care le primim ca urmare a credinţei noastre. (Când un cursant citeşte versetul 33, puteți să explicaţi că expresia „potrivit cu Mine” se referă la lucrurile care sunt în armonie cu voinţa Domnului.)

După ce cursanţii spun ce au aflat, puteți să îi rugaţi să scrie un ţel care îi va ajuta să-şi exercite mai mult credinţa în Isus Hristos şi să pună mâna pe fiecare lucru bun pe care Tatăl Ceresc doreşte să îl ofere lor. Depuneţi-vă mărturia că mari binecuvântări ne revin prin intermediul Salvatorului, prin Evanghelia Sa şi prin ispăşirea Sa. Încurajaţi cursanţii să exercite o mai mare credinţă în El.

Moroni 7:40–43

Mormon ne învaţă modul în care credinţa în Isus Hristos ne face să avem nădejde în viaţa veșnică.

Desenaţi pe tablă un scăunel cu trei picioare (sau expuneţi un scăunel cu trei picioare).

Citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

„Trei principii divine formează o temelie pe care putem construi structura vieților noastre… Împreună, ne asigură o bază de sprijin, asemănătoare picioarelor unui scaun cu trei picioare” („The Joy of Hope Fulfilled”, Ensign, nov. 1992, p. 33).

Etichetaţi unul dintre picioarele scăunelului cu expresia Credinţă în Isus Hristos. Rugaţi cursanţii să se gândească la ceea ce ar putea să reprezinte celelalte două picioare. Apoi, invitaţi-i să citească în gând Moroni 7:40 pentru a afla ce reprezintă cel de-al doilea picior. (Al doilea picior reprezintă nădejdea.)

Citiţi, cu glas tare, următoarele fraze cu sensuri diferite ale speranţei. Invitaţi cursanţii să facă diferenţa dintre aceste două fraze.

Sper că va ploua astăzi.
Am speranţă în promisiunea Domnului că voi simţi pace prin intermediul pocăinţei.

În ce fel sunt diferite aceste fraze? (Ajutaţi cursanţii să vadă că, în primul exemplu, cuvântul speranţă se referă la o dorinţă incertă. În cel de-al doilea exemplu, cuvântul speranţă exprimă încredere. Este un motiv pentru a acţiona şi are la bază ispăşirea lui Isus Hristos.)

Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă cuvântul speranţă aşa cum este el folosit în scripturi, rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declaraţie a preşedintelui Dieter F. Uchtdorf, din Prima Preşedinţie:

„Speranţa [sau nădejdea] este un dar al Spiritului…

Speranţa nu înseamnă cunoaştere, ci încredere nestrămutată că Domnul Îşi va respecta promisiunile faţă de noi. Este încrederea că, dacă trăim în acord cu legile lui Dumnezeu şi cuvintele profeţilor Săi acum, vom primi binecuvântările dorite în viitor. Înseamnă să credem şi să ne aşteptăm să ni se răspundă la rugăciuni. Aceasta se manifestă prin încredere, optimism, entuziasm şi perseverenţă plină de răbdare” („Puterea infinită a speranţei”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 21–22).

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moroni 7:41. Rugaţi cursanţii să urmărească în scripturi, pentru a căuta în ce ne-a învăţat Mormon că e bine să sperăm. În timp ce cursanţii împărtăşesc ce au aflat, etichetaţi al doilea picior al scaunului cu expresia Nădejde în viaţa veşnică.

Subliniaţi că Moroni 7:41 este scriptură de bază. Puteți să le sugeraţi cursanţilor să marcheze acest verset într-un mod distinct, pentru a-l putea găsi cu uşurinţă.

Potrivit celor relatate în Moroni 7:41, cum am putea avea nădejdea de a fi înălţaţi la viaţa veşnică? (Deşi cursanţii pot folosi cuvinte diferite, ei trebuie să identifice următorul principiu: Dacă ne exercităm credinţa în Isus Hristos, noi vom putea obţine, prin intermediul ispăşirii Sale, nădejdea de a fi înălţaţi la viaţa veşnică.)

Invitaţi cursanţii să citească singuri Moroni 7:42–43 pentru a căuta caracteristicile de care avem nevoie pentru a avea credinţă şi speranţă. Rugaţi-i să vă spună ce au aflat. (Puteți să explicaţi că a fi blând şi cu inima smerită înseamnă a fi umil, blajin şi supus voinţei Domnului.)

De ce credeţi că blândeţea şi inima smerită sunt necesare pentru a avea credinţă şi nădejde în ispăşirea lui Isus Hristos?

Invitaţi cursanţii să scrie, în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor, răspunsul la următoarea întrebare:

Cum vă poate da credinţa în Isus Hristos nădejdea că veţi primi viaţa veşnică?

Moroni 7:44–48

Mormon ne învaţă despre importanţa carităţii.

Faceţi referire la scăunelul cu trei picioare. Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Moroni 7:44 şi să afle cum ar putea eticheta cel de-al treilea picior al scăunelului. În timp ce cursanţii vă spun ce au aflat, scrieţi pe cel de-al treilea picior Caritate. Rugaţi-i să vă spună definiţia carităţii cu propriile cuvinte.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moroni 7:45–47. Rugaţi cursanţii să urmărească în scripturi, pentru a căuta cum a descris şi definit Mormon caritatea.

Cum defineşte Mormon caritatea în Moroni 7:47? („Dragostea pură a lui Hristos.”)
Ce credeţi că înseamnă: „caritatea niciodată nu [va pieri]”?
De ce credeţi că nu suntem nimic dacă nu avem caritate?

Invitaţi cursanţii să aleagă descrieri ale carităţii din Moroni 7:45 şi să explice ce cred că înseamnă acele descrieri. Dacă este nevoie, clarificaţi explicaţiile lor. (De exemplu, „suferă îndelung” înseamnă că cineva îndură încercările cu răbdare. „Nu invidiază” înseamnă că o persoană nu este geloasă pe alte persoane. „Nu este îngâmfată” înseamnă că cineva este umil. „Nu caută nimic pentru sine” descrie calitatea de a-L putea pune pe Dumnezeu, dar şi pe alţii înaintea propriei persoane. „Nu este provocată cu uşurinţă” înseamnă că nu se înfurie uşor. „Crede toate lucrurile” descrie pe cineva care acceptă tot adevărul.)

Rugaţi cursanţii să vă spună cum ar reacţiona în fiecare dintre următoarele situaţii dacă le-ar lipsi caritatea. Apoi, întrebaţi-i cum ar reacţiona dacă ar fi plini de caritate. (Puteți să adaptaţi aceste situaţii conform nevoilor şi intereselor cursanţilor cărora le predaţi.)

Oamenii fac glume pe seama voastră sau a altei persoane la şcoală;
Aveţi un frate sau o soră care vă supără deseori;
Cineva pe care îl cunoaşteţi a comis un păcat grav;
Nu vă place noul consultant al cvorumului sau al clasei la fel de mult cum l-aţi plăcut pe cel de dinainte.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moroni 7:48. Rugaţi cursanţii să urmărească în scripturi şi să afle ce trebuie să facem pentru a fi binecuvântaţi cu darul carităţii. În timp ce cursanţii răspund, asiguraţi-vă că următorul principiu este clar: Dacă ne rugăm Tatălui cu toată puterea inimii şi trăim ca adevăraţi ucenici ai lui Isus Hristos, noi vom putea fi plini de caritate.

Subliniaţi că Moroni 7:45, 47–48 este un fragment care conține scripturi de bază. Puteți să le sugeraţi cursanţilor să marcheze aceste versete într-un mod distinct, pentru a le putea găsi cu uşurinţă.

De ce credeţi că trebuie să ne rugăm cu toată puterea inimii pentru a avea darul carităţii?
Când aţi fost martori ai unor fapte realizate datorită carităţii? (Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească experienţele lor. Puteţi să relataţi şi o experienţă a dumneavoastră.)
Când aţi simţit că Domnul v-a ajutat să simţiţi mai multă caritate pentru ceilalţi?

Rugaţi cursanţii să recapituleze Moroni 7:45 şi să aleagă o caracteristică a carităţii pe care trebuie să şi-o perfecţioneze. Încurajaţi-i să se roage pentru darul carităţii în timp ce se străduiesc să perfecţioneze acea caracteristică. Depuneţi mărturie despre influenţa pe care credinţa, speranţa şi caritatea au avut-o în viaţa dumneavoastră.

Scriptură de bază – Moroni 7:41

Ajutaţi cursanţii să memoreze Moroni 7:41. Puteţi folosi una dintre metodele explicate în anexa de la sfârşitul acestui manual.

Scriptură de bază – Moroni 7:45, 47–48

Invitaţi cursanţii să aleagă din următoarea listă o persoană faţă de care ar dori să dea dovadă de mai multă caritate: un membru al familiei, un membru al cvorumului sau al clasei, un coleg de la şcoală, un prieten sau un vecin. Încurajaţi-i să se gândească la persoana pe care au ales-o, aşa cum au citit în Moroni 7:45, şi la moduri în care ar putea să dea dovadă de dragoste creştină faţă de acea persoană. Invitaţi-i să scrie în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor una sau două modalităţi prin care ei vor da dovadă de caritate faţă de persoana pe care au ales-o. Invitaţi-i să se roage pentru acest lucru săptămâna următoare. Puteți să le oferiţi cursanţilor ocazia de a-şi împărtăşi experienţele în zilele care urmează.

Notă. Din cauza duratei acestei lecţii, puteţi face această activitate într-o altă zi, când aveţi mai mult timp la dispoziţie.

Comentarii şi informaţii generale

Moroni 7:29–31. Slujirea îngerilor

Vârstnicul Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a descris slujirea îngerilor astfel:

„«Cuvântul „înger” este folosit în scripturi pentru orice fiinţă cerească ce transmite mesajul lui Dumnezeu» (George Q. Cannon, Gospel Truth, selecţie realizată de Jerreld L. Newquist [1987], p. 54). Scripturile prezintă numeroase situaţii în care un înger s-a arătat personal. Îngerii s-au arătat lui Zaharia şi Mariei (vezi Luca 1), regelui Beniamin şi lui Nefi, fiul lui Helaman (vezi Mosia 3:2; 3 Nefi 7:17-18) pentru a menţiona doar câteva exemple…

Slujirea îngerilor poate fi, de asemenea, nevăzută. Mesajele îngerilor pot fi rostite de un glas sau, pur şi simplu, pot fi transmise minţii sub forma unor gânduri sau sentimente Preşedintele John Taylor a descris «efectul îngerilor sau mesagerilor lui Dumnezeu asupra minţilor noastre, astfel încât inima să poată recepta… revelaţii din lumea eternă» (Gospel Kingdom,, selecție realizată de G. Homer Durham [1987], p. 31).

Nefi a descris trei manifestări ale slujirii îngerilor atunci când le-a adus aminte fraţilor săi rebeli că (1) ei au «văzut un înger», (2) ei au «auzit glasul lui din când în când» şi (3) că un înger a «glăsuit către [ei] cu un glas ca de tunet» deşi ei erau «lipsiţi de sentimente» şi «nu [au] putut să [simtă] cuvintele lui» (1 Nefi 17:45). Scripturile conţin multe alte afirmaţii despre îngeri, care sunt trimişi să propovăduiască Evanghelia şi să aducă oameni la Hristos (vezi Evrei 1:14; Alma 39:19; Moroni 7:25, 29, 31-32; D&L 20:35). Majoritatea comunicărilor îngereşti se simt sau se aud, nu se văd” („The Aaronic Priesthood and the Sacrament”, Ensign, nov. 1998, p. 38-39).

Moroni 7:45-48. Caritatea, „dragostea pură a lui Hristos”

Preşedintele Thomas S. Monson ne-a învăţat despre nevoia de a avea darul carităţii:

„Este mare nevoie de acea caritate care acordă atenţie acelora care trec neobservaţi, speranţă acelora care sunt descurajaţi, ajutor acelora care au necazuri. Adevărata caritate este dragostea în acţiune. Pretutindeni este nevoie de caritate…

Caritatea înseamnă să avem răbdare cu cineva care ne-a părăsit. Înseamnă să ne împotrivim impulsului de a ne simţi jigniţi. Înseamnă acceptarea slăbiciunilor şi eşecurilor. Înseamnă acceptarea oamenilor aşa cum sunt. Înseamnă să cauţi, dincolo de aspectul fizic, trăsăturile care nu vor dispărea cu timpul. Înseamnă să ne împotrivim impulsului de a-i eticheta pe ceilalţi…

Viaţa nu este perfectă pentru niciunul dintre noi. Fie ca, în loc să ne judecăm şi să ne criticăm unii pe alţii, să avem dragostea pură a lui Hristos pentru semenii noştri care călătoresc prin această viaţă…

Fie ca acest adevăr veşnic, [caritatea], să vă îndrume în tot ce faceţi. Fie ca [ea] să pătrundă în sufletele dumneavoastră şi să-şi găsească expresia în toate gândurile şi faptele dumneavoastră”, („Caritatea nu piere niciodată”, Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 124-125).

Vârstnicul Marvin J. Ashton, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a făcut o listă cu modalităţile în care putem da dovadă de caritate:

„Caritatea adevărată nu este ceva ce poţi să donezi; este ceva pe care îl obţii şi îl faci să fie o parte din tine…

Cea mai mare caritate se dovedeşte, poate, atunci când suntem buni unii cu alţii, când nu judecăm sau nu etichetăm pe alţii, când credem unii în alţii sau păstrăm tăcerea. Caritatea înseamnă să acceptăm că cineva este diferit, să-i acceptăm micile greşeli, să avem răbdare cu cineva care ne-a dezamăgit sau să ne împotrivim impulsului de a ne simţi jigniţi când cineva nu abordează o situaţie în modul în care am sperat. Caritatea înseamnă să refuzi să profiţi de slăbiciunea altuia şi să doreşti să ierţi pe cineva care te-a rănit. Caritatea înseamnă să aşteptăm ce este mai bun unul de la celălalt” („The Tongue Can Be a Sharp Sword”, Ensign, mai 1992, p. 19).

Moroni 7:45-48. „Cea mai măreaţă definiţie a «[dragostei pure] a lui Hristos»”

Făcând referire la cuvintele lui Mormon din Moroni 7:45-48, vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat:

„Este util să observăm că acea caritate sau «dragostea pură a lui Hristos» pe care o preţuim, poate fi interpretată în două feluri. Unul dintre înţelesurile ei se referă la acea dragoste milostivă şi iertătoare pe care ucenicii lui Hristos trebuie să o aibă unul pentru celălalt. Aceasta înseamnă că toţi creştinii trebuie să iubească aşa cum Salvatorul a iubit, arătând compasiune pură în vederea mântuirii tuturor. Din păcate, puţini, dacă nu doar câţiva muritori, au avut, în totalitate, succes în acest efort, dar este o invitaţie căreia toţi ar trebui să încerce să îi dea curs.

Totuşi, cea mai măreaţă definiţie a «[dragostei pure] a lui Hristos» nu este ceea ce noi creştinii încercăm, dar eşuăm în mare parte, să demonstrăm altora, ci mai degrabă ceea ce Hristos a reuşit în totalitate să ne demonstreze. Adevărata caritate a fost cunoscută doar o dată. Ea este dovedită deplin în jertfa supremă, ispăşitoare şi plină de dragoste statornică a lui Hristos pentru noi. Este dragostea lui Hristos pentru noi, cea care «suferă îndelung şi este binevoitoare şi nu invidiază». Este dragostea Lui pentru noi, cea care «nu este îngâmfată… nu este provocată cu uşurinţă, nu se gândeşte la rău». Este dragostea lui Hristos pentru noi, cea care «suportă toate lucrurile, crede toate lucrurile, nădăjduieşte toate lucrurile, rabdă toate lucrurile». Hristos ne-a demonstrat următorul lucru: «caritatea nu piere niciodată». Caritatea – dragostea Lui pură pentru noi – este cea fără de care noi nu am fi nimic, am fi fără speranţă, am fi cei mai nefericiţi dintre toţi bărbaţii şi femeile. Într-adevăr, celor care vor fi găsiţi, în ultima zi, că vor avea binecuvântările dragostei Sale – ispăşirea, învierea, viaţa veşnică, promisiunea eternă – cu siguranţă le va fi bine.

Acest lucru nu minimalizează în niciun fel porunca prin care ni se cere să dobândim o astfel de dragoste unul faţă de celălalt. Noi trebuie să ne «[rugăm] la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca [noi] să [fim] plini de dragostea Lui» [1 Corinteni 13:4-5, 7-8; Moroni 7:48]. Trebuie să încercăm să fim mai constanţi şi neclintiţi, mai îndelung răbdători şi mai buni, mai puţin invidioşi şi îngâmfaţi în relaţiile noastre cu ceilalţi. Aşa cum Hristos a trăit, aşa ar trebui să trăim şi noi, şi aşa cum Hristos a iubit, aşa ar trebui să iubim şi noi. Dar «dragostea pură a lui Hristos», despre care a vorbit Mormon, este exact această – dragoste a lui Hristos. Cu acest dar divin, acest dar salvator, noi avem totul; fără el, nu avem nimic şi, până la urmă, suntem nimic, exceptând la final (când noi devenim) «diavoli [şi] îngeri ai unui diavol» [2 Nefi 9:9].

În viaţă, sunt multe temeri şi eşecuri. Uneori, lucrurile ne dezamăgesc. Uneori oamenii ne dezamăgesc sau starea economică, afacerile sau guvernele ne dezamăgesc. Dar, în viaţă şi eternitate, un lucru nu ne dezamăgeşte – dragostea pură a lui Hristos…

Miracolul carităţii lui Hristos ne salvează şi ne schimbă. Dragostea Sa ispăşitoare ne salvează de la moarte şi din iad, dar şi de un comportament carnal, senzual şi diavolesc. De asemenea, acea dragoste ispăşitoare ne transformă sufletul, îl ridică de la standarde decăzute la unele mult mai nobile, mult mai sfinte. Drept urmare, noi trebuie să ne «[lipim] de caritate» – dragostea pură a lui Hristos pentru noi, şi de acţiunile noastre hotărâte de a arăta dragoste pură pentru El şi pentru toţi ceilalţi – căci fără ea suntem nimic şi planul nostru cu privire la fericirea eternă este complet irosit. Fără dragostea ispăşitoare a lui Hristos în vieţile noastre, toate celelalte calităţi – chiar şi virtuţile şi faptele foarte bune – nu sunt suficiente pentru a fi salvaţi sau pentru a simţi bucurie” (Christ and the New Covenant: The Messianic Message of the Book of Mormon [1997], p. 336-337).