Lecția 11 Doctrină și legăminte 3

Lecția 11

Doctrină și legăminte 3

Introducere

Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 3 după ce Martin Harris a pierdut 116 pagini ale manuscrisului pe care Joseph îl tradusese de pe plăcile de aur. În această revelație, Domnul a spus că lucrarea Sa va avea succes în pofida ticăloșiei oamenilor. De asemenea, Domnul l-a mustrat pe Joseph și l-a avertizat cu privire la ce se putea întâmpla dacă nu se pocăia. În final, Domnul a explicat scopurile Sale cu privire la aducerea la lumină a Cărții lui Mormon.

Sugestii pentru predare

Doctrină și legăminte 3:1-3

Joseph Smith află că lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi împiedicată de a fi împlinită.

Invitați cursanții să cugete la situații în care ar putea fi ispitiți să asculte de un prieten în loc să țină poruncile sau să urmeze sfatul propriilor părinți sau conducători.

De ce este uneori greu să ne împotrivim prietenilor noștri când încearcă să ne influențeze să facem ceva rău?

Rugați cursanții să împărtășească ce știu despre evenimentele care au dus la pierderea celor 116 pagini ale manuscrisului Cărții lui Mormon.

În timp ce cursanții răspund, puteți să completați răspunsurile lor cu unele dintre următoarele detalii:

De la mijlocul lunii aprilie a anului 1828 și până la mijlocul lunii iunie a anului 1828, profetul Joseph Smith a tradus de pe plăci în timp ce locuia în Harmony, Pennsylvania. Un fermier și afacerist prosper, pe nume Martin Harris, a slujit drept copist în timp ce Joseph traducea. Martin era cu 22 de ani mai în vârstă decât Joseph și le-a oferit lui Joseph și Emmei 50 de dolari americani (care la acea vreme era o sumă considerabilă) pentru a-i ajuta să se mute în Harmony, Pennsylvania (unde locuia familia Emmei), dorind să-l ajute astfel pe Joseph în timp ce traducea plăcile. În luna februarie a anului 1828, Joseph l-a încurajat pe Martin să ducă niște transcrieri ale caracterelor de pe plăci erudiților din New York (vezi Joseph Smith – Istorie 1:63-65). Lucy Harris, soția lui Martin, a devenit foarte îngrijorată de interesul și implicarea financiară a lui Martin în traducerea plăcilor. Ea și alții au început să-l preseze pe Martin să le arate dovezi ale existenței plăcilor. Pentru a le liniști temerile, la mijlocul lunii iunie, Martin i-a cerut lui Joseph să-i permită să ia cele 116 pagini ale manuscrisului pe care le terminaseră pentru a le arăta ca dovadă.

Invitați cursanții să-și imagineze situația dificilă în care s-a aflat profetul când Martin Harris i-a cerut să-l lase să ia paginile manuscrisului. Pentru a ajuta cu înțelegerea contextului, puteți să invitați un cursant să citească următoarea relatare din istoria profetului Joseph Smith:

„[Martin] a dorit ca eu să-L întreb pe Domnul, prin Urim și Tumim, dacă el putea [să ducă manuscrisul acasă și să-l arate]. Eu am întrebat și răspunsul a fost că el nu trebuia să facă astfel. Totuși, nu a fost mulțumit cu acest răspuns și a dorit ca eu să întreb din nou. Am făcut-o și răspunsul a fost ca și mai înainte. Nici acum nu a putut fi mulțumit și a insistat ca eu să întreb încă o dată” (în History of the Church, 1:21).

De ce credeți că Joseph Smith a continuat să-I adreseze lui Dumnezeu aceeași întrebare chiar și după ce primise un răspuns clar?

Explicați că, după multe insistențe din partea lui Martin, Joseph L-a întrebat a treia oară pe Domnul, iar El i-a permis lui Martin să ia manuscrisul „cu anumite condiții” (History of the Church, 1:21). Martin a promis că urma să arate manuscrisul doar soției lui și altor câtorva membri ai familiei. Martin s-a întors la New York cu manuscrisul. La scurt timp după plecarea lui Martin, Emma Smith a născut un fiu, pe Alvin, care a murit la scurt timp după naștere. Emma aproape că murise și ea și, timp de două săptămâni, Joseph a stat alături de ea. În acest moment, Martin era plecat de trei săptămâni și ei nu primiseră nicio veste de la el. Emma, care se recupera încet, l-a convins pe Joseph să se ducă la New York și să afle de ce Martin nu transmisese nicio veste. Joseph s-a dus la casa părinților săi și, imediat ce a ajuns acolo, a trimis pe cineva după Martin. Martin a ajuns cândva în jurul prânzului. Când a ajuns, s-a așezat pentru a mânca alături de membrii familiei Smith, însă a lăsat imediat din mână furculița și cuțitul. Când a fost întrebat dacă se simțea bine, el a început să plângă și, în cele din urmă, a recunoscut că pierduse cele 116 pagini ale manuscrisului. (Pentru mai multe detalii despre această relatare, vezi History of Joseph Smith by His Mother, redactată de Preston Nibley [1958], p. 124-129.)

Gândiți-vă la aceste circumstanțe dificile în care se afla profetul Joseph Smith. Cum v-ați simți într-o astfel de situație?

Informați cursanții că, după ce s-a întors în Harmony fără cele 116 pagini ale manuscrisului, Joseph Smith s-a rugat pentru a fi iertat. Pentru că Joseph „a insistat înaintea Domnului ca el să aibă privilegiul de a-i permite lui Martin Harris să ia scrierile” (History of the Church, 1:21), Moroni i-a luat Urimul și Tumimul, iar Joseph a pierdut darul de a traduce. Totuși, Moroni a promis că Joseph le putea primi înapoi dacă „se va umili și se va căi” (History of Joseph Smith by His Mother, p. 134). După ceva timp, Joseph a primit revelația cunoscută acum ca fiind Doctrină și legăminte 3.

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 3:1-3. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să fie atenți la ce dorea Domnul să înțeleagă profetul Joseph Smith.

Cum ați rezuma mesajul Domnului către Joseph Smith din aceste versete? (În timp ce cursanții își împărtășesc ideile, subliniați următoarea doctrină: Intențiile lui Dumnezeu nu pot fi împiedicate de a fi împlinite. Le puteți sugera cursanților să marcheze acest adevăr în versetul 1. Poate fi util să explicați că, în Doctrină și legăminte 3:1, expresia împiedicate de a fi împlinite înseamnă oprite de la realizare.)
Cum credeți că l-a ajutat acest adevăr pe Joseph Smith în această perioadă dificilă? De ce este important ca noi, toți, să înțelegem acest adevăr?

Doctrină și legăminte 3:4-15

Domnul îl mustră pe Joseph Smith și îi cere să se pocăiască.

Explicați că, deși Dumnezeu a spus că lucrarea Lui nu putea fi împiedicată de a fi împlinită, El a vrut, de asemenea, ca profetul să înțeleagă greșelile pe care le făcuse și consecințele acelor greșeli. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 3:4-6. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să identifice cuvintele și expresiile pe care i-a fost greu lui Joseph Smith să le audă. Invitați câțiva cursanți să împărtășească expresiile și cuvintele pe care le-au ales și motivul pentru care le-au ales.

Cum a „[dat]” Joseph „atenție convingerilor oamenilor” (D&L 3:6)?

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 3:12-15. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să găsească expresiile care subliniază motivul pentru care faptele lui Joseph au fost atât de grave. Apoi, invitați cursanții să spună ce au aflat.

Rugați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 3:7. Invitați membrii clasei să identifice ce i-a spus Domnul lui Joseph Smith că ar fi trebuit să facă atunci când era presat de Martin Harris. (Înainte ca respectivul cursant să citească, puteți să explicați că, în acest fragment, cuvântul om se referă la omenire.) După ce cursanții identifică sfatul Domnului, scrieți, pe tablă, următorul principiu: Trebuie să ne temem de Dumnezeu mai mult decât de om. (Puteți sugera cursanților să marcheze, în versetul 7, cuvinte și expresii care predau acest principiu.)

Ce credeți că înseamnă să te temi de Dumnezeu mai mult decât de om?

Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă ce înseamnă să te temi de Dumnezeu, invitați un cursant să citească următoarea explicație a vârstnicului D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

„Sunt multe locuri în scripturi care sfătuiesc omenirea să se teamă de Dumnezeu. În zilele noastre, noi înțelegem cuvântul teamă însemnând «respect» sau «pioșenie» ori «dragoste»; cu alte cuvinte, teama de Dumnezeu înseamnă dragostea față de Dumnezeu sau respectul față de El și de legea Sa. Acesta poate fi, adesea, sensul corect, dar mă întreb, uneori, dacă teamă nu înseamnă cu adevărat teamă, ca atunci când profeții vorbesc despre teama de a nu-L ofensa pe Dumnezeu încălcând poruncile Sale…

Trebuie să-L iubim și să-L venerăm în așa măsură încât să ne temem să facem orice lucru care este rău în ochii Săi, indiferent de opiniile sau presiunile exercitate de ceilalți” („A Sense of the Sacred” [seară la gura sobei pentru tineri adulți organizată de SEB, 7 nov. 2004], p. 6-7, LDS.org; vezi, de asemenea, speeches.byu.edu).

Potrivit celor spuse de vârstnicul Christofferson, ce înseamnă să te temi de Dumnezeu?
Conform explicației vârstnicului Christofferson, cum ne poate ajuta teama de Dumnezeu să luăm hotărâri drepte chiar și când simțim presiune din partea semenilor noștri?

Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 3:8 și să caute ce ar fi făcut Dumnezeu dacă Joseph Smith ar fi ascultat de primul răspuns dat solicitării lui Martin. Invitați cursanții să rezume ce putem învăța din acest verset. Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar asigurați-vă că înțeleg faptul că, dacă ținem poruncile Domnului, El ne va sprijini în momentele de suferință. Puteți scrie acest principiu pe tablă.

Rugați cursanții să se gândească la un moment în care au urmat poruncile Domnului și nu convingerile sau influența altor oameni. Invitați câțiva cursanți să împărtășească modul în care au avut parte de sprijinul Domnului datorită supunerii lor.

Amintiți cursanților că, la începutul lecției, i-ați rugat să se gândească la situații în care ar putea fi ispitiți să asculte de un prieten în loc să fie supuși. Apoi, îndreptați-le atenția către adevărul pe care l-ați scris pe tablă.

Cum vă poate ajuta acest adevăr când sunteți ispitiți de un prieten să faceți ceva ce știți că nu este bine?

Invitați cursanții să scrie în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor despre modul în care pot pune în practică acest adevăr în relațiile actuale cu prietenii și membrii familiilor lor.

După ce le-ați acordat timp suficient, rugați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 3:9-10. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute promisiunea pe care Domnul i-a făcut-o lui Joseph Smith în pofida gravității greșelilor pe care Joseph le făcuse. (Le puteți sugera cursanților să marcheze ceea ce găsesc.)

Ce promisiune i-a făcut Domnul lui Joseph Smith? Cum ni se aplică această promisiune? (Cursanții pot sugera diverse principii, dar asigurați-vă că subliniați faptul că, dacă ne pocăim de păcatele noastre, vom avea parte de mila Domnului.)
Gândindu-vă la ceea ce Domnul i-a spus lui Joseph în Doctrină și legăminte 3:4-6, cum v-ați fi simțit după ce ați fi auzit această promisiune a Domnului, dacă ați fi fost în locul lui Joseph?

Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 3:9, 11 și să identifice avertizările pe care Domnul i le-a făcut cunoscute profetului Joseph Smith.

De ce este important să ne amintim de aceste avertizări când ne pocăim de păcatele noastre și căutăm mila Domnului?

Doctrină și legăminte 3:16-20

Domnul explică scopurile Cărții lui Mormon.

Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 3:16-20 și să identifice scopurile pentru care Domnul a oferit Cartea lui Mormon.

De ce era lucrarea pe care o făceau Joseph Smith și Martin Harris atât de importantă pentru Domnul și pentru poporul Său?

Încheiați această lecție invitând câțiva cursanți să împărtășească ce au învățat și ce au simțit astăzi, precum și modul în care ar putea pune în practică adevărurile pe care le-au învățat. Împărtășiți-vă mărturia despre mila Domnului de care avem parte când ne pocăim de păcatele noastre. De asemenea, le puteți spune cursanților că, în lecția următoare, vor învăța cum a compensat Domnul pierderea celor 116 pagini ale manuscrisului.

Comentarii și informații generale

Doctrină și legăminte 3. Lucy Harris

Lucy Mack Smith a consemnat că Lucy, soția lui Martin Harris „era o femeie stranie, o persoană care era foarte geloasă… și, când se spunea ceva ce ea nu auzea clar, credea că era ceva secret, ținut ascuns de ea în mod deliberat”. Lucy Harris nu avea încredere în Joseph Smith și dorea să vadă plăcile. Când Martin s-a dus să se vadă cu Joseph în legătură cu munca de traducere, Lucy Harris l-a însoțit și l-a interogat pe Joseph despre plăci, cerând să le vadă. El i-a spus că ea nu putea să le vadă, „căci el nu avea voie să le arate nimănui, cu excepția celor pe care Domnul îi desemna să depună mărturie despre ele”.

În noaptea care a urmat momentului în care Joseph i-a spus aceste lucruri lui Lucy Harris, ea a avut un vis pe care l-a relatat familiei Smith în dimineața următoare: „Un personaj i-a apărut și i-a spus că, atunci când a contestat un slujitor al Domnului… ea a făcut ceea ce este greșit în ochii lui Dumnezeu. După aceea, el i-a spus: «Iată, aici sunt plăcile, privește-le și crede!»”. Lucy i-a spus, apoi, lui Joseph că dorea să sprijine traducerea.

Din nefericire, schimbarea produsă în inima lui Lucy Harris nu a durat mult, iar în scurt timp ea a cerut, din nou, dovezi fizice privind existența plăcilor. La scurt timp după ce Joseph și Emma s-au mutat în Harmony, Pennsylvania, Martin i-a urmat fără a-i spune soției sale că pleca. Când a aflat, ea s-a supărat că soțul ei petrecea atât de mult timp departe de ea și, mai presus de orice, se îngrijora că soții Smith încercau să-l înșele financiar.

Martin s-a întors pentru scurtă vreme la New York, însă când se pregătea să se întoarcă în Harmony, Lucy Harris a insistat să-l însoțească. Când au ajuns la casa lui Joseph și a Emmei, ea a spus că nu avea de gând să plece până când nu vedea plăcile. Ea a scotocit toată casa, însă nu le-a găsit. Din acel moment, ea a susținut că soțul ei fusese păcălit de „un mare impostor”. După două săptămâni, Martin a dus-o acasă. În pofida eforturilor ei de a-l face să se răzgândească, el s-a întors în Harmony pentru a-l ajuta pe Joseph. În lipsa lui Martin, Lucy a continuat să umble „din casă în casă, plângându-se și spunând că Joseph Smith îi înșela pe oameni” (vezi History of Joseph Smith by His Mother redactată de Preston Nibley [1958], p. 114-122).

Doctrină și legăminte 3. Chinul care a urmat pierderii manuscrisului.

La scurt timp după ce Martin Harris a plecat cu cele 116 pagini ale manuscrisului, Emma Smith a născut un băiat, pe Alvin, care a murit în aceeași zi în care s-a născut. Emma aproape că murise și ea și, timp de două săptămâni, Joseph a stat alături de ea. În acest moment, Martin era plecat de trei săptămâni și ei nu primiseră nicio veste de la el. Joseph și-a făcut griji cu privire la manuscris, dar nu i-a menționat nimic Emmei temându-se pentru sănătatea ei șubredă.

„Totuși, după doar câteva zile, [Emma] a abordat singură subiectul și a dorit ca soțul ei să se ducă și s-o aducă pe mama ei să stea cu ea în timp ce el se ducea în Palmyra [New York] cu scopul de a afla motivul absenței domnului Harris și lipsei de vești de la acesta. La început, Joseph a obiectat, însă văzând-o voioasă și dornică să-l vadă plecând de acasă, s-a supus.

S-a urcat în prima diligență care mergea spre Palmyra și, când a rămas singur, s-a gândit la ce făcuse Martin și la riscul pe care el (Joseph) și l-a asumat lăsând manuscrisul din mâinile sale… și la faptul că, insistând în fața Domnului, probabil că greșise și, astfel, pierduse manuscrisul.”

După ce a coborât din diligență și a parcurs pe jos, noaptea, ultimii 32 de kilometri, Joseph a ajuns, în cele din urmă, la casa părinților săi din Manchester. „După ce Joseph a servit o mică gustare… ne-a rugat să-l căutăm imediat pe domnul Harris. Am făcut acest lucru fără întârziere… Am început pregătirea micului dejun pentru familie; am presupus că domnul Harris va fi acolo imediat ce am fi terminat de pregătit, pentru a mânca alături de noi, deoarece el venea în grabă când era chemat. La ora opt, am pus mâncarea pe masă și-l așteptam să sosească în orice clipă. S-a făcut ora nouă, iar el nu a venit; apoi, s-a făcut ora zece, iar el nu a sosit; apoi, s-a făcut ora unsprezece, iar el nu și-a făcut apariția. Dar, la ora douăsprezece și jumătate, l-am văzut venind agale către casa noastră, cu privirea țintuită în pământ. Când a ajuns la poartă, s-a oprit și, în loc să intre, s-a oprit lângă gard și a stat acolo pentru o vreme, cu pălăria trasă peste ochi. După o vreme, a intrat în casă. La scurtă vreme, domnul Harris și noi, ceilalți, ne-am așezat la masă. Și-a luat cuțitul și furculița ca și cum urma să le folosească, însă imediat le-a lăsat din mână. Hyrum, văzând acest lucru, a spus: «Martin, de ce nu mănânci? Te simți rău?». Domnul Harris și-a dus mâinile la tâmple și a spus cu un glas care denota un chin cumplit: «Vai, mi-am pierdut sufletul! Mi-am pierdut sufletul!».

Joseph, care nu-și exprimase temerile până acum, a sărit de la masă, exclamând: «Martin, ai pierdut manuscrisul? Ai încălcat jurământul și ai adus condamnarea asupra capului meu, precum și asupra capului tău?».

«Da; a dispărut», a răspuns Martin, «și nu știu unde»…

Joseph a spus: «Totul este pierdut! Totul este pierdut! Ce să fac? Am păcătuit – eu sunt cel care a stârnit mânia lui Dumnezeu. Ar fi trebuit să mă mulțumesc cu primul răspuns pe care l-am primit de la Domnul; căci El mi-a spus că nu era bine să las scrierile să plece de la mine». A plâns, a gemut și a mers înainte și înapoi mult timp.

În cele din urmă, i-a spus lui Martin să se ducă înapoi și să caute din nou.

«Nu», a spus Martin, «este totul în zadar; căci am sfâșiat saltele și pernele [în căutarea manuscrisului] și știu că nu este acolo».

«Și atunci trebuie ca eu», a spus Joseph, «să mă întorc cu astfel de poveste? Nu îndrăznesc. Și cum să mă înfățișez înaintea Domnului? Ce dojană nu aș merita din partea îngerului Celui Preaînalt?»…

În dimineața următoare, a pornit spre casă. Ne-am despărțit cu inimile îndurerate, căci se părea că tot ceea ce așteptasem cu atâta speranță și tot ceea ce, în sinea noastră, ne făcea să fim mulțumiți a dispărut într-o clipă, pentru totdeauna” (Lucy Mack Smith, History of Joseph Smith by His Mother, redactată de. Preston Nibley [1958], p. 125-129).