Lecția 64 Doctrină și legăminte 58:34-65

Lecția 64

Doctrină și legăminte 58:34-65

Introducere

Drept răspuns la întrebările vârstnicilor despre cum să procedeze în privința construirii orașului Sionului, Domnul a oferit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 58, la data de 1 august 1831. Versetele 34-65 cuprind instrucțiuni despre faptul de a trăi potrivit legii consacrării pentru cei care se mutaseră în Sion. În aceste versete, Domnul a propovăduit, de asemenea, principii ale pocăinței, le-a poruncit vârstnicilor să predice Evanghelia și i-a sfătuit pe aceștia cu privire la modul de construire a Sionului.

Sugestii pentru predare

În lecția precedentă, cursanții au fost invitați să-și folosească libertatea de a alege pentru a face ceva bine înaintea lecției de astăzi. Faceți referire la această invitație rugând cursanții să-și împărtășească experiențele legate de faptul de a alege să fie „[angajați] cu sârguință” (D&L 58:27) în a face bine.

Doctrină și legăminte 58:34-43

Domnul oferă instrucțiuni cu privire la Sion și ne învață principii legate de pocăință.

Înainte de începerea lecției, scrieți, pe tablă, următoarea întrebare: Ce înseamnă să te pocăiești?

Rugați câțiva cursanți să răspundă la această întrebare. Apoi, scrieți următoarele întrebări pe tablă: Cum pot să știu dacă m-am pocăit sincer? Cum pot să știu dacă Domnul m-a iertat de păcate?

Invitați cursanții să scrie aceste întrebări în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor. Rugați-i să răspundă, în câteva minute, la fiecare dintre ele. După ce le-ați acordat suficient timp, spuneți-le că vor avea ocazia de a-și revizui răspunsurile, mai târziu, în cadrul lecției.

Rezumați Doctrină și legăminte 58:34-37 explicând faptul că mulți dintre vârstnicii care călătoriseră în Missouri și care urmau să trăiască acolo au vrut să știe ce era nevoie să facă pentru a planifica, organiza și construi orașul Sionului. Domnul le-a dat instrucțiuni celor care se mutau în Missouri să-și ofere banii și proprietățile pentru cauza clădirii Sionului. Martin Harris a primit instrucțiuni de a fi un exemplu în a da bani episcopului. El a donat o sumă mare pentru a-l ajuta pe episcopul Edward Partridge să cumpere pământ pentru Biserică.

Scrieți, pe tablă, următoarele nume: Martin Harris, William W. Phelps și Ziba Peterson. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 58:38-41, 60. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi, fiind atenți la sfatul pe care Domnul li l-a dat lui Martin Harris, William W. Phelps și Ziba Peterson când aceștia se pregăteau pentru clădirea Sionului.

Pe măsură ce cursanții răspund la întrebările de mai jos, scrieți răspunsurile lor sub numele corespunzător de pe tablă.

Care era păcatul de care a spus Domnul că era vinovat Martin Harris? Ce i-a poruncit Domnul să facă?
Care era păcatul de care a spus Domnul că era vinovat William W. Phelps? Ce i-a poruncit Domnul să facă? (Puteți explica faptul că expresia a „[căuta] să-i întreacă pe alții” [versetul 41] nu înseamnă că facem tot ce putem sau că încercăm să progresăm. Această expresie se referă la o dorință nedreaptă, plină de mândrie de a părea mai bun sau mai important decât alții.)
Ce a încercat să facă Ziba Peterson cu păcatele sale?

Subliniați faptul că păcatele acestor oameni amenințau să-i împiedice să ajute la clădirea Sionului.

Care sunt câteva dintre modurile în care păcatele noastre ne pot limita capacitatea de a-L sluji pe Domnul?

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 58:42. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să fie atenți la ceea ce a spus Domnul despre pocăință.

Conform acestui verset, ce ne promite Domnul dacă ne pocăim de păcatele noastre? (Cursanții trebuie să identifice următorul principiu: Dacă ne pocăim de păcatele noastre, Domnul ne va ierta și nu-Și va mai aminti de ele. Scrieți acest principiu pe tablă. Le puteți sugera cursanților să marcheze cuvintele care ne învață acest principiu în versetul 42.)
Pentru care dintre păcatele noastre este valabilă această promisiune? (Pentru toate.)

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declarație a președintelui Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, Boyd K. Packer. Rugați membrii clasei să asculte cu atenție cuvintele și expresiile care au legătură cu principiul scris pe tablă.

„Indiferent care au fost păcatele noastre, indiferent cât de mult i-au rănit pe alții faptele noastre, acea vină poate fi complet ștearsă. Pentru mine, poate că cea mai frumoasă frază din scripturi este cea când Domnul a spus: «Iată, acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat și Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele» [D&L 58:42].

Aceasta este promisiunea Evangheliei lui Isus Hristos și a ispăşirii” („Ispășirea”, Ensign sau Liahona, nov. 2012, p. 77).

Faceți referire la întrebările scrise pe tablă.

Cum ne ajută promisiunea Domnului din versetul 42 să răspundem la a treia întrebare: Cum pot să știu dacă Domnul m-a iertat de păcatele mele? (Promisiunea Domnului ne ajută să știm că El ne iartă mereu atunci când ne pocăim pe deplin.)
Pe lângă faptul de a ști că Domnul ne-a promis că ne va ierta atunci când ne pocăim pe deplin, cum mai putem ști că am fost iertați?

Rugați un cursant să citească, cu glas tare, declarația de mai jos a președintelui Dieter F. Uchtdorf, din Prima Președinție. Rugați cursanții să fie atenți la cum pot ști că Domnul i-a iertat de păcatele lor.

„Odată ce ne-am pocăit cu adevărat, Hristos va îndepărta greutatea vinovăției pentru păcatele noastre. Putem ști pentru noi înșine, că am fost iertați și curățați. Duhul Sfânt ne va confirma aceasta; El este Cel care sfințește. Nicio altă mărturie a iertării nu poate fi mai măreață” („Punct de unde se poate face întoarcerea sigură”, Ensign sau Liahona, mai 2007, p. 101).

În ce fel v-a fost binecuvântată viața de faptul că știți că puteți fi iertați de toate păcatele?

Explicați cursanților că unii oameni cred, în mod incorect, că, dacă încă își mai pot aminti păcatele lor, atunci nu s-au pocăit pe deplin. Rugați un cursant să citească, cu glas tare, declarația de mai jos a președintelui Dieter F. Uchtdorf. Rugați membrii clasei să fie atenți la motivul pentru care este posibil să ne amintim păcatele noastre chiar și după ce ne-am pocăit.

„Satana va încerca să ne facă să credem că păcatele noastre nu sunt iertate pentru că noi putem să ni le amintim. Satana este un mincinos; el încearcă să încețoșeze viziunea noastră și să ne conducă departe de calea pocăinței și a iertării. Dumnezeu nu ne-a promis că [noi] nu ne vom aminti păcatele noastre. Amintirea lor ne va ajuta să evităm să facem din nou aceleași greșeli. Dar, dacă rămânem fideli și credincioși, amintirea păcatelor noastre se va estompa cu timpul. Aceasta va face parte din procesul necesar pentru vindecare și sfințire” („Punct de unde se poate face întoarcerea sigură”, p. 101).

Subliniați faptul că promisiunea scrisă pe tablă impune o condiție. Noi putem primi iertarea Domnului doar dacă facem tot ce ne stă în putere pentru a ne pocăi sincer.

Ce înseamnă a ne pocăi? (Puteți invita cursanții să facă referire la răspunsurile pe care le-au scris la întrebările de pe tablă.)

După ce răspund, rugați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declarație din Fideli credinței: referințe pentru Evanghelie. Rugați membrii clasei să fie atenți la alte lucruri pe care le pot învăța despre ce înseamnă a ne pocăi.

„Pocăința înseamnă mai mult decât recunoașterea greșelilor. Este o schimbare a minții și a inimii. Ea include renunțarea la păcat și întoarcerea la Dumnezeu pentru a primi iertare. Este motivată de dragoste față de Dumnezeu și de dorința sinceră de a se supune poruncilor Lui” (Fideli credinței: referințe pentru Evanghelie [2005], p. 124).

Explicați că adevărata pocăință include anumite cerințe. Două dintre aceste cerințe sunt menționate în Doctrină și legăminte 58:43. Rugați un cursant să citească, cu glas tare, acel verset. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi pentru a căuta două lucruri pe care trebuie să le facem pentru a ne pocăi pe deplin de păcatele noastre.

Potrivit celor relatate în versetul 43, care sunt două dintre lucrurile pe care trebuie să le facem pentru a ne pocăi pe deplin de păcatele noastre? (Cursanții trebuie să identifice următorul principiu: Pentru a ne pocăi, noi trebuie să mărturisim și să abandonăm păcatele noastre. Scrieți acest principiu pe tablă.)
Cum ne poate ajuta acest adevăr să răspundem la întrebarea: Cum pot să știu dacă m-am pocăit pe deplin? (Ajutați cursanții să înțeleagă că faptul de a mărturisi și a abandona păcatele este esențial pentru o pocăință deplină.)
Ce înseamnă să mărturisim păcatele noastre?

Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă mai bine ce înseamnă să mărturisim păcatele noastre, invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declarație a vârstnicului D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

„Mărturisirea și abandonarea sunt concepte puternice. Înseamnă mult mai mult decât să spui: «Recunosc; îmi pare rău». Mărturisirea înseamnă o recunoaștere profundă, dureroasă a greșelii și jignirii aduse lui Dumnezeu și omului” („Darul divin al pocăinței”, Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 40).

Cum ne ajută mărturisirea păcatelor noastre să ne îndepărtăm de păcat și să ne întoarcem spre Dumnezeu pentru iertare?

În cadrul acestei discuții, cursanții se pot întreba care păcate trebuie mărturisite și cui. Explicați faptul că trebuie să mărturisim Tatălui Ceresc toate păcatele noastre. Păcatele grave, precum păcatele sexuale sau folosirea pornografiei, trebuie mărturisite, de asemenea, episcopului sau președintelui de ramură.

Faceți referire la ultimul adevăr pe care l-ați scris pe tablă.

Ce înseamnă să renunțăm la păcatele noastre? (Să ne îndepărtăm complet de păcatele noastre și să nu le repetăm.)

Depuneți mărturie despre ispășirea Salvatorului și despre principiile pocăinței și iertării pe care le-ați discutat. Invitați cursanții să se gândească dacă există păcate de care trebuie să se pocăiască și încurajați-i să se pocăiască acționând conform adevărurilor pe care le-au învățat.

Doctrină și legăminte 58:44-65

Domnul le poruncește vârstnicilor să predice Evanghelia și îi sfătuiește cum să clădească Sionul.

Rezumați Doctrină și legăminte 58:49-62 explicând faptul că Domnul le-a spus vârstnicilor care aveau să rămână în Missouri că trebuie să cumpere pământ și să pregătească adunarea sfinților în Missouri.

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 58:46-47, 63-65. Rugați membrii clasei să fie atenți la sfatul pe care Domnul l-a dat vârstnicilor care aveau să se întoarcă în Ohio.

Potrivit celor relatate în versetele 46-47, ce trebuiau să facă vârstnicii în timp ce aveau să se întoarcă în Ohio?
Potrivit celor relatate în versetul 64, cui trebuie predicată Evanghelia? (Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar răspunsurile lor trebuie să reflecte următorul adevăr: Evanghelia trebuie predicată fiecărei persoane. Le puteți sugera cursanților să marcheze cuvintele din versetul 64 care ne învață acest adevăr.)

Încurajați cursanții să urmeze îndemnurile Spiritului de a împărtăși celor din jurul lor adevărurile Evangheliei.

Comentarii și informații generale

Doctrină și legăminte 58:39. „Să se pocăiască.”

Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat că pocăința este mai mult decât o listă cu lucruri de făcut:

„Încercarea de a face o listă cu pașii exacți spre pocăință ar putea fi utilă unora, dar ar putea duce, de asemenea, la o metodă mecanică, de bifat căsuțe, ce nu implică sentimente și schimbare reale. Pocăința adevărată nu este superficială. Domnul ne indică două cerințe fundamentale: «În acest mod veți cunoaște dacă un om se pocăiește de păcatele lui – iată, el le va mărturisi și le va abandona» (D&L 58:43)” („Darul divin al pocăinței” Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 40).

Vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat ce înseamnă a te pocăi:

„Doctrina pocăinței este mult mai cuprinzătoare decât o definiție din dicționar. Când Isus a spus «pocăiți-vă», ucenicii lui au consemnat această poruncă în limba greacă folosind verbul metanoeo. Acest cuvânt puternic are o mare semnificație. Prefixul meta înseamnă «schimbare». Sufixul se referă la patru termeni grecești importanți: nous, care înseamnă «minte», gnosis, care înseamnă «cunoștință», pneuma, care înseamnă «duh» și pnoe, care înseamnă «suflare».

Astfel, când Isus a spus «pocăiți-vă», El ne-a cerut să ne schimbăm – să ne schimbăm mintea, cunoștința, duhul și chiar răsuflarea. Un profet a explicat că o astfel de schimbare a răsuflării unei persoane înseamnă să respire având o mai mare recunoștință față de El, Cel care dă fiecare răsuflare. Regele Beniamin a spus: «Dacă Îl veți sluji pe Acela care v-a creat… și care vă apără zi de zi, împrumutându-vă răsuflarea… de la un moment la altul – vă spun, dacă Îl veți sluji cu tot sufletul vostru, totuși nu veți fi decât slujitori netrebnici» [Mosia 2:21].

Da, Domnul ne-a poruncit să ne pocăim, să ne schimbăm căile, să venim la El și să fim mai asemănători Lui. [Vezi 3 Nefi 27:21, 27.] Pentru aceasta este nevoie de o schimbare totală” („Pocăință și convertire”, Ensign sau Liahona, mai 2007, p. 103).

Doctrină și legăminte 58:42. „Nu-Mi mai amintesc de ele.”

Vârstnicul F. Burton Howard, din Cei Șaptezeci, a împărtășit o experiență din care a învățat că, după pocăință, Domnul chiar nu-Și mai amintește de păcatele noastre:

„O ultimă întâmplare – tot din perioada în care eram episcop. Într-o noapte, când dormeam profund, a sunat soneria. M-am împiedicat în timp ce m-am dus să răspund și am găsit la ușă un membru tânăr al Cvorumului Preoților din episcopia mea. Îl cunoșteam bine, destul de bine încât să fi fost în excursii cu el, să mă fi rugat cu el și pentru el și să îi fi predicat. Îl cunoșteam pe cât de bine îl poate cunoaște un bun episcop pe orice preot activ în vârstă de 18 ani, ceea ce era suficient pentru mine să întreb ce făcea în fața ușii mele de la intrare în mijlocul nopții.

A spus: «Trebuie să vă vorbesc, stimate episcop. Tocmai am făcut ceva grav și nu pot merge acasă».

Avea dreptate. Era grav. L-am invitat înăuntru și am vorbit. El a vorbit și eu l-am ascultat, apoi, eu am vorbit și el a ascultat, aceasta până în zori. El avea multe întrebări. Săvârșise un păcat cumplit. Dorea să știe dacă mai exista speranță. Dorea să știe cum să se pocăiască. Dorea să știe dacă pocăința includea și faptul de a le spune părinților săi. Dorea să știe dacă mai exista vreo posibilitate să poată sluji în misiune. Dorea să știe multe alte lucruri.

Nu știam toate răspunsurile, dar i-am spus că există speranță. I-am spus că drumul înapoi va fi dificil, dar că este posibil. I-am explicat ce știam despre procesul pocăinței și l-am ajutat să vadă ce trebuie să facă. I-am spus că, dacă dorea cu adevărat să slujească în misiune, atunci acea decizie putea fi luată doar în viitor, după ce se va fi pocăit. Apoi, i-am spus să meargă acasă și a făcut asta.

El a explicat părinților săi situația. Le-a cerut iertare celor cărora le-a greșit. A lăsat deoparte păcatul și prietenii răi și a făcut tot ce a putut pentru a se pocăi.

După aproximativ un an, cinci tineri băieți din acel cvorum au mers în misiune. El a fost unul dintre ei. Am fost apropiat de toți. Am participat la adunarea de bun-rămas a fiecăruia. Cu toții au slujit misiuni onorabile. La scurt timp după ce s-au întors acasă, toți s-au căsătorit în templu. Soția mea și cu mine am participat la fiecare ceremonie. Chiar și azi, aș putea să iau o foaie de hârtie și să scriu numele lor, ale soțiilor lor și ale unora dintre copiii lor. Atât de bine îi cunoșteam.

Dar, acum, permiteți-mi să vă spun ceva – ceva foarte personal și important. Nu-mi pot aminti numele tânărului băiat care a venit la mine acasă în mijlocul nopții. Știu că era unul dintre cei cinci, dar nu-mi amintesc care.

La un moment dat, eram îngrijorat în privința acestui lucru. Am crezut că poate memoria mă înșeală. Am încercat să-mi amintesc, în mod conștient, cine a avut problema, dar nu am reușit.

Am fost, într-un final, eliberat și mi-am scos din minte întreaga întâmplare. Câțiva ani mai târziu, în timp ce mă plimbam seara, am ajuns în episcopia unde fusesem cândva episcop. În tăcerea serii mi-am amintit multe lucruri. Eram adâncit în gânduri când mi-am dat seama că mergeam prin fața unei case în care locuise unul dintre preoții mei cu mulți ani în urmă. Deodată, mi-am amintit întâmplarea cu tânărul băiat pe care am menționat-o și am încercat din nou să-mi aduc aminte care dintre cei cinci fusese. Locuise în acea casă? Mă întrebam. De ce nu-mi puteam aminti?

Continuându-mi drumul, s-a întâmplat ceva – ceva dificil de explicat, dar real pentru mine. Părea că aud o voce spunând: «Fiul Meu, nu înțelegi? Eu am uitat asta. De ce ți-ai aminti tu?».

Eram supărat. Nu exista un răspuns acceptabil la întrebare. Nu m-am mai întrebat niciodată despre asta. Și am știut atunci mai bine decât știusem vreodată că Domnul este mulțumit atunci când copiii Săi se întorc la El.

Toți păstorii și toate oile pierdute ar trebui să remarce acest ultim lucru. Domnul a spus adevărul când a declarat: «Acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat și Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele» (D&L 58:42)” („Come Back to the Lord”, Ensign, nov. 1986, p. 77-78).

Doctrină și legăminte 58:43. „Le va mărturisi.”

Vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat cerințele mărturisirii:

„Trebuie să mărturisiți întotdeauna Domnului păcatele voastre. Dacă sunt păcate grave, cum ar fi imoralitatea [sexuală], ele trebuie mărturisite episcopului sau președintelui de țăruș. Vă rugăm să înțelegeți că mărturisirea nu înseamnă pocăință. Este un pas esențial, dar nu este îndeajuns. Mărturisirea parțială, menționând greșelile minore, nu vă va ajuta să rezolvați încălcările mai grave, secrete. Pentru a primi iertare este importantă dorința de a mărturisi Domnului și, dacă este necesar, judecătorilor Săi care dețin preoția, tot ceea ce ați făcut” („Finding Forgiveness”, Ensign, mai 1995, p. 76).

Președintele Spencer W. Kimball ne-a învățat despre importanța onestității complete în ceea ce privește mărturisirea păcatelor noastre:

„Nimeni nu poate vreodată să fie iertat de vreo greșeală până nu se pocăiește, iar o persoană nu se va pocăi până nu-și va goli sufletul și nu-și va recunoaște intențiile și slăbiciunile fără scuze sau justificări” (Love versus Lust, Brigham Young University Speeches of the Year [5 ian. 1965], p. 10).

Doctrină și legăminte 58:43. De ce trebuie anumite păcate mărturisite unui conducător autorizat al preoției?

În calitate de președinte al Preoției aaronice în episcopie, un episcop sau președinte de ramură deține cheile pocăinței pentru cei din episcopia sa. Episcopii și președinții de ramură folosesc asemenea chei pentru a hotărî statutul unei persoane în Biserică și ajută acea persoană în procesul pocăinței. Vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a ajutat să înțelegem mai bine scopul mărturisirii păcatelor grave conducătorilor autorizați ai preoției:

„Greșelile grave, cum ar fi imoralitatea, necesită ajutorul unei persoane care deține cheile autorității, cum ar fi un episcop sau președinte de țăruș, pentru a ajuta, în liniște, la procesul pocăinței, având obiectivul de a se asigura că acesta este complet și înfăptuit corespunzător” („The Power of Righteousness”, Ensign, nov. 1998, p. 69-70).

Doctrină și legăminte 58:43. „Le va mărturisi și le va abandona.”

Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat ce înseamnă să ne pocăim de păcatele noastre:

„Abandonarea păcatelor implică faptul de a nu ne întoarce niciodată la ele. Abandonarea necesită timp. Pentru a ne ajuta, Domnul permite, câteodată, ca rămășițe ale greșelilor noastre să ne rămână în amintire. Acest lucru este o parte esențială a experienței noastre din viața muritoare.

Pe măsură ce ne mărturisim cu sinceritate păcatele, reparăm ce putem față de cel căruia i-am greșit și abandonăm păcatele prin ținerea poruncilor, suntem în curs de a primi iertare. Cu timpul, vom simți că neliniștea mâhnirii noastre descrește, ștergând «vinovăția din inimile noastre» [Alma 24:10] și aducându-ne «pace în conștiință» [Mosia 4:3].

Cei care vă pocăiți cu adevărat, dar pare că nu puteți găsi alinare, continuați să țineți poruncile. Vă promit, alinarea va veni la timpul hotărât de Domnul. Vindecarea, de asemenea, necesită timp” („Pocăiți-vă… ca Eu să vă pot vindeca”, Ensign sau Liahona, nov. 2009, p. 42).