Organizațiile și programele Bisericii

Introducere

Pe măsură ce Biserica a continuat să crească, Domnul i-a inspirat pe conducătorii și membrii ei să formeze organizații și să implementeze programe în cadrul Bisericii în vederea binecuvântării sfinților. Când unele dintre aceste organizații și programe au fost înființate, nu exista o mare necesitate pentru ele, dar, pe măsură ce Biserica a crescut, ele au devenit esențiale în lucrarea Domnului pentru salvarea copiilor Săi.

Sugestii pentru predare

Organizațiile și programele Bisericii ne ajută să ne pregătim și să progresăm spre viața veșnică.

Începeți lecția rugând cursanții să-și imagineze că o prietenă nu vrea să meargă la adunările și activitățile Tinerelor Fete. Ea spune că nu sunt suficient de distractive și că sunt o pierdere de timp.

După ce prezentați acest exemplu, rugați cursanții să se gândească la ce i-ar putea spune acestei prietene pentru a o ajuta să înțeleagă scopul adunărilor și activităților Tinerelor Fete.

Care credeți că este scopul organizațiilor Tinerele Fete și Tinerii Băieți?
Cum îi poate ajuta cunoașterea scopului unei organizații pe cei care fac parte din ea?

Invitați cursanții să citească, în gând, Moise 1:39 și să afle care este scopul Tatălui Ceresc în tot ceea ce El face. Invitați cursanții să spună ce au aflat. Le puteți aminti cursanților că nemurirea se referă la starea de a trăi pentru totdeauna având un trup înviat. Prin ispășirea lui Isus Hristos, toți oamenii vor fi înviați, indiferent de gradul lor de ticăloșie sau neprihănire din această viață. Viața veșnică se referă la faptul de a trăi, pentru totdeauna, împreună ca familii în prezența lui Dumnezeu și de a deveni asemănători Lui. Asemenea nemuririi, viața veșnică este posibilă prin ispășirea lui Isus Hristos. Cu toate acestea, ea necesită și „[supunerea noastră față de legile și rânduielile] Evangheliei” (Articolele de credință 1:3).

Dacă scopul Tatălui Ceresc este să realizeze nemurirea și viața veșnică a copiilor Săi, care este scopul Bisericii?

După ce au răspuns cursanții, scrieți, pe tablă, următorul adevăr: Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă Îl ajută pe Tatăl Ceresc să realizeze viața veșnică a copiilor Săi. Apoi, adresați întrebările:

Care sunt unele dintre mijloacele prin care Biserica ajută la realizarea nemuririi și vieții veșnice a copiilor Tatălui Ceresc?

Explicați faptul că Biserica are un număr de organizații – numite auxiliare ale preoției – și alte programe care ne ajută să progresăm către viața veșnică. Invitați cursanții să numească unele dintre ele. (Răspunsurile pot include Societatea de Alinare, Tinerii Băieți, Tinerele Fete, Societatea Primară, Școala de duminica și programe precum seara în familie și Seminarele și Institutele de Religie.)

Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă cum ne ajută organizațiile și programele Bisericii să învățăm și să progresăm în Evanghelie pentru a putea primi viața veșnică, invitați un cursant să citească, cu glas tare, declarația de mai jos a președintelui Boyd K. Packer, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Explicați faptul că această declarație se referă la programele de seminar și institut, dar că principiul predat este valabil și pentru alte organizații auxiliare și programe ale Bisericii.

„Aceste programe au fost inițiate când erau plăcute, dar nu absolut necesare. Li s-a oferit un timp pentru a înflori și a se transforma într-un bastion al Bisericii. Ele devin acum o binecuvântare de la Dumnezeu pentru salvarea lui Israel din perioada modernă, într-un timp cu atât de multe încercări” („Teach the Scriptures”, [cuvântare adresată învățătorilor de religie ai SEB, 14 oct. 1977], p. 3, LDS.org).

Cum v-a ajutat seminarul să vă pregătiți pentru unele dintre încercările vieții?

Explicați faptul că Domnul a inspirat numeroasele programe și organizații din cadrul Bisericii în vederea pregătirii noastre pentru încercările vieții și pentru a ne ajuta să progresăm către viața veșnică. Pentru a ajuta cursanții să discute despre ajutorul pe care îl primesc prin intermediul unora dintre organizațiile și programele Bisericii, împărțiți membrii clasei în șase grupuri. Dați fiecărui grup un exemplar cu întrebările de mai jos (sau scrieți întrebările pe tablă) și unul dintre următoarele rezumate istorice. Rugați cursanții să studieze rezumatele în grupul lor și să se pregătească să răspundă la întrebări.

Cum a început această organizație sau acest program?

Cum credeți că ne pregătește să înfruntăm testele și încercările din zilele noastre?

Cum credeți că ne ajută să progresăm către viața veșnică?

Școala de duminica

În anul 1849, un membru al Bisericii pe nume Richard Ballantyne și-a dat seama de nevoia copiilor de a avea un loc în care să învețe Evanghelia în ziua de sabat. Sfinții din Marea Britanie desfășurau deja clase ale Școlii de duminica, iar fratele Ballantyne a înființat prima clasă a Școlii de duminica în Utah, în episcopia sa din orașul Salt Lake, în luna decembrie a anului 1849. La scurt timp după aceea, alte episcopii au început să adopte această practică, fiecare folosind propria programă. În anul 1867, conducătorii Bisericii au format Uniunea Deseret a Școlii de duminica, care a încurajat uniformitatea în privința programei. Până în anul 1870, fuseseră înființate peste 200 de clase ale Școlii de duminica. Astăzi, episcopiile și ramurile au multiple clase ale Școlii de duminica.

Tinerele Fete

În data de 28 noiembrie 1869, președintele Brigham Young s-a întâlnit, la el acasă, cu fiicele sale și le-a rugat să aibă un rol important în a-și ajuta semenii să dobândească o mărturie despre Evanghelie, să fie decente în modul în care se îmbracă și în faptele lor și să evite tendințele și comportamentul lumii. În anul 1870, o organizație a tinerelor fete a fost înființată oficial pentru a promova aceste obiective. Organizația a devenit cunoscută în cele din urmă sub numele de Asociația pentru Progresul Comun al Tinerelor Fete (APCTF), care, mai apoi, a fost schimbat în Tinerele Fete. La începutul anilor 1970, conducătorii au lansat programul Progresul personal. În anul 1985, ei au prezentat valorile și tema Tinerelor Fete.

Tinerii Băieți

Asociația pentru Progresul Comun al Tinerilor Băieți (APCTB) a fost înființată în data de 10 iunie 1875 sub îndrumarea președintelui Brigham Young. Organizația avea ca obiectiv să-i ajute pe băieții tineri să se dezvolte spiritual și intelectual și să le ofere activități recreative. În anul 1913, Biserica a încheiat un parteneriat cu Cercetașii americani din Statele Unite. Pe plan internațional, parteneriate cu alte programe de cercetași au fost stabilite acolo unde a fost posibil. Numele organizației s-a modificat și el, la început schimbându-se în Preoția aaronică – APC, apoi în Preoția aaronică și, apoi, în Tinerii Băieți. În anul 2001, conducătorii Bisericii au lansat programul Datoria față de Dumnezeu.

Societatea Primară

În anul 1877, Aurelia Spencer Rogers „a simțit un puternic îndemn că ceva trebuia făcut legat de comportamentul băieților din cartier care alergau liber prin oraș, zi și noapte. Ea a simțit că mulți dintre acei copii nu erau învățați principii și valori de bază [care să-i pregătească] fie în cunoaștere, fie în conduită, cu scopul de a duce Evanghelia mai departe sau chiar de a fi părinți sau cetățeni buni” („History of Primary”, lds.org/callings/primary/getting-started/history-of-primary). Ea s-a întâlnit cu Eliza R. Snow, care, la acel moment, slujea în calitate de președintă generală a Societății de Alinare, și ele au obținut aprobarea președintelui John Taylor pentru a organiza Societatea Primară în Farmington, Utah, sub îndrumarea episcopului John Hess. Prima adunare a Societății Primare a avut loc în data de 25 august 1878 și au participat 224 de băieți și fete. În anul 1880, a fost chemată o președintă generală a Societății Primare și clasele Societății Primare au început să fie organizate în multe episcopii.

Seminarele și Institutele de Religie

În anul 1888, Biserica a întemeiat Consiliul pentru Educație și instituții de învățământ ale Bisericii și a înființat clase de religie cu scopul de a oferi o bază spirituală puternică pentru învățătura laică celor care nu frecventau instituțiile de învățământ ale Bisericii. În anul 1912, Joseph F. Merrill, profesor și membru al Bisericii, a propus un plan pentru a le permite elevilor din școlile publice să participe la cursuri de religie în timpul zilelor de curs. A fost numit seminar, iar primele cursuri s-au ținut în apropierea liceului Granite din orașul Salt Lake, Utah, cu 70 de cursanți înscriși. Pe măsură ce seminarul s-a extins, un program similar a fost înființat pentru tinerii care aveau vârsta de a merge la facultate. A fost numit Institutul de religie al sfinților din zilele din urmă, iar cursurile de institut au început în anul 1926 în Moscow, Idaho. La începutul anilor 1950, programul seminarului de dimineața devreme a început în California, programul seminarului cu studiul acasă a început în anii 1960, iar seminarele și institutele de religie au continuat să se extindă în întreaga lume.

Seara în familie

Președintele Joseph F. Smith ne-a învățat că programele Bisericii ar trebui să fie „complementare învățăturilor noastre și instruirii din cadrul căminului. Nici măcar un copil din o sută nu s-ar rătăci, dacă atmosfera, exemplul și instruirea din cadrul căminului ar fi în acord cu adevărul din Evanghelia lui Hristos” („Worship in the Home”, Improvement Era, dec. 1903, p. 138). În anul 1909, țărușul Granite din orașul Salt Lake, Utah, a început un program de seri în familie săptămânale, despre care președintele Smith a spus că era inspirat. În anul 1915, Prima Președinție a recomandat adoptarea serilor în familie lunare în toată Biserica. Prima Președinție a promis: „Dacă sfinții se supun acestui sfat [de a desfășura serile în familie], promitem că se vor primi mari binecuvântări. Dragostea în casă și supunerea față de părinți vor crește. Credința va crește în inimile tinerilor lui Israel și ei vor dobândi puterea de a se opune influențelor rele și ispitelor care-i împresoară” (în James R. Clark, compilația, Messages of the First Presidency of The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, 6 volume [1965-1975], 4:339). Cincizeci de ani mai târziu, Biserica a publicat manuale pentru ca familiile să le folosească în predarea săptămânală a Evangheliei. În anul 1970, conducătorii Bisericii au desemnat pentru seara în familie serile de luni și au anunțat că nicio altă activitate din cadrul Bisericii nu trebuie desfășurată în acea seară.

După ce le-ați acordat suficient timp, rugați cursanții din fiecare grup să facă un rezumat al istoriei organizației desemnate sau programului desemnat și să explice răspunsurile la întrebările pe care le-au discutat.

Explicați faptul că, inițial, fiecare organizație și program al Bisericii funcționau independent. După expansiunea impresionantă a Bisericii în anii 1950, conducătorii Bisericii au observat nevoia de a evalua modul în care organizațiile Bisericii îndeplineau obiectivele acesteia. Ei au decis să unească și să coordoneze toate organizațiile și programele Bisericii atât în administrarea, cât și în stabilirea programei. Aceste schimbări au ajutat organizațiile și programele să îndeplinească mai bine nevoile complexe ale Bisericii aflate în creștere și să întărească familia. În cadrul acestui efort de corelare, toate organizațiile Bisericii funcționează sub îndrumarea conducătorilor preoției, care dețin cheile de a prezida.

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declarație a vârstnicului Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

„Corelarea este sistemul de administrare a Bisericii în care toate programele Bisericii sunt aduse la un punct comun, cumulate într-un singur pachet, conduse ca un singur program, implicând toți membrii Bisericii – și făcând totul sub îndrumarea preoției” (Let Every Man Learn His Duty [broșură, 1976], p. 2).

Scrieți, pe tablă, următorul principiu: Prin participarea în cadrul organizațiilor și programelor Bisericii, primim binecuvântările disponibile prin intermediul lor. Apoi, scrieți, pe tablă, întrebările de mai jos și invitați cursanții să răspundă la ele în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor.

Cum v-au binecuvântat viața organizațiile și programele Bisericii? Cum v-a binecuvântat viața Datoria față de Dumnezeu sau Progresul personal?

Cum veți participa mai activ în cadrul organizației Tinerii Băieți sau Tinerele Fete? În cadrul Școlii de duminica? În cadrul serii în familie? În cadrul seminarului?

După ce le-ați acordat suficient timp, invitați câțiva cursanți să împărtășească ce au scris. Puteți, de asemenea, să împărtășiți gândurile dumneavoastră despre modul în care organizațiile Bisericii vă binecuvântează viața și vă ajută pe dumneavoastră și pe membrii familiei dumneavoastră să progresați către viața veșnică.

Comentarii și informații generale

Importanța seminarului

Președintele Thomas S. Monson a descris importanța seminarului:

„În afara participării la adunările voastre de duminica și la activitățile din timpul săptămânii, când aveți ocazia de a participa la seminar, fie în clasele de dimineața devreme, fie în locul orelor de religie de la școală, profitați de acea ocazie. [Mulți] dintre voi participă acum la seminar. Ca și în cazul oricărei alte situații din viață, cea mai mare parte a ceea ce dobândiți din experiența voastră la seminar depinde de atitudinea și de dorința voastră de a fi [învățați]. Fie ca atitudinea voastră să fie una care să exprime umilință și dorința de a învăța! Cât de recunoscător sunt pentru ocazia pe care am avut-o atunci când am fost adolescent de a participa la seminarul de dimineața devreme, căci a avut un rol esențial în dezvoltarea mea și în dezvoltarea mărturiei mele! Seminarul poate schimba vieți” („Credeți, supuneți-vă și îndurați”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 127-128).