Lecția 39
Doctrină și legăminte 33-34
Introducere
În luna octombrie a anului 1830, Domnul i-a chemat pe Ezra Thayre și Northrop Sweet să proclame Evanghelia. Revelația consemnată în Doctrină și legăminte 33 include instrucțiuni despre felul în care acești bărbați trebuiau să predice Evanghelia. La puțin timp după aceasta, în revelația consemnată în Doctrină și legăminte 34, Domnul l-a lăudat pe Orson Pratt pentru credința lui și i-a poruncit, de asemenea, să predice Evanghelia.
Sugestii pentru predare
Doctrină și legăminte 33:1-6
Domnul îi cheamă pe Ezra Thayre și Northrop Sweet să proclame Evanghelia.
Înainte de începerea orei, scrieți, pe tablă, următoarele: trâmbiță, gură, ureche, un câmp gata pentru seceriș. (Dacă este posibil, expuneți ilustrații cu aceste lucruri.) La începutul lecției, adresați următoarea întrebare:
-
Cum ar putea aceste lucruri să aibă legătură cu munca misionară?
Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă contextul pentru Doctrină și legăminte 33, explicați că Ezra Thayre locuia lângă familia lui Joseph Smith sr. El îi cunoscuse pe membrii familiei Smith atunci când lucraseră pentru el cu diferite ocazii. În luna octombrie a anului 1830, Ezra Thayre și un alt locuitor al Palmyrei, Northrop Sweet, au fost botezați în Biserică. La puțin timp după aceasta, profetul Joseph Smith a primit o revelație care li se adresa acestor doi bărbați și care este acum consemnată în Doctrină și legăminte 33.
Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 33:1-2 și să caute cuvinte sau expresii care au legătură cu desenele (sau cuvintele) de pe tablă. (La desenul în care este prezentată gura se va face referire mai târziu în această lecție.) După ce cursanții spun ce au aflat, adresați următoarele întrebări:
-
Ce credeți că înseamnă „deschideți urechile… și ascultați galsul… [Lui Dumnezeu]”? Cum Îi putem arăta Domnului că urechile noastre sunt deschise să ascultăm glasul Său?
-
Ce credeți că înseamnă să declari Evanghelia „ca sunetul unei trâmbițe”?
Explicați că Domnul folosește adesea obiecte cu care suntem familiarizați, cum ar fi trâmbița, ca simboluri pentru a ne preda Evanghelia și pentru a ne ajuta să înțelegem adevăruri eterne. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 33:3. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute alte simboluri pe care Domnul le-a folosit în această revelație.
-
Ce credeți că reprezintă via Domnului? (Lumea.)
-
Pe cine reprezintă lucrătorii din via Domnului? (Membri ai Bisericii Domnului.)
-
Ce credeți că înseamnă expresia „este ceasul al unsprezecelea”? (Aceasta este ultima dispensație a Evangheliei și ultima dată când Domnul va întemeia împărăția Sa pe pământ înainte de a Doua Sa Venire.)
Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 33:4 și să caute cum descrie Domnul condițiile în care se afla lumea în anul 1830.
-
Ce expresii din acest verset vă atrag atenția? De ce? Ce putem face pentru a ne întări împotriva influențelor corupte ale lumii?
Scrieți pe tablă următoarele: Domnul a și .
Acordați cursanților câteva momente să se gândească la ceea ce a făcut sau face Domnul pentru a-i ajuta să se întărească împotriva corupției lumii. Explicați că, în Doctrină și legăminte 33:5-6, Domnul a declarat ceea ce a făcut și un lucru pe care îl face pentru a ne ajuta să ne întărim împotriva corupției lumii. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, aceste versete. Invitați membrii clasei să urmărească în scripturi și să identifice ceea ce a făcut Domnul și ce va face pentru a ne întări.
-
Potrivit celor relatate în aceste versete, ce a făcut Dumnezeu și ce face acum pentru a ne ajuta să ne întărim împotriva corupției lumii? (Pe măsură ce cursanții răspund, invitați un cursant să completeze afirmația de pe tablă. Răspunsurile cursanților trebuie să reflecte următorul principiu: Domnul a întemeiat Biserica Sa și Își adună aleșii Săi din zilele din urmă.)
Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă mai bine acest adevăr și să simtă importanța lui, desemnați-i să lucreze în echipe de câte doi și să discute răspunsurile lor la următoarele întrebări. Puteți citi aceste întrebări cu glas tare, le puteți scrie pe tablă sau le puteți înmâna scrise pe o foaie de hârtie. (Nu includeți răspunsul dintre paranteze.)
Doctrină și legăminte 33:7-18
Domnul le dă lui Ezra Thayre și Northrop Sweet instrucțiuni pentru a propovădui Evanghelia.
Faceți referire la desenul care reprezintă o gură (sau la cuvântul gură) de pe tablă. Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 33:7-10 și să caute ce le-a spus Domnul lui Ezra Thayre și Northrop Sweet că trebuiau să facă. Rugați cursanții să spună ce au învățat.
Scrieți, pe tablă, următoarea afirmație incompletă: Dacă noi deschidem gura pentru a declara Evanghelia…
Invitați cursanții să folosească ceea ce au învățat din Doctrină și legăminte 33:7-10 pentru a completa această afirmație. Puteți invita un cursant să vină la tablă și să termine de scris acest principiu. Poate fi scris după cum urmează: Dacă noi deschidem gura pentru a declara Evanghelia, Domnul ne va inspira pentru a ști ce să spunem.
-
Care sunt unele dintre situațiile în care am fi reticenți să deschidem gura și să vorbim despre Evanghelie?
-
Când ați hotărât să deschideți gura pentru a vorbi despre Evanghelie și ați fost inspirați să știți ce să spuneți? Când ați văzut alte persoane împărtășind Evanghelia și ați simțit că acele persoane au fost inspirate în ceea ce spuneau?
Rezumați Doctrină și legăminte 33:11-15 explicând că, în aceste versete, Domnul i-a instruit pe Ezra Thayre și Northrop Sweet pentru a propovădui primele principii și rânduieli ale Evangheliei – credința în Isus Hristos, pocăința, botezul și darul Duhului Sfânt.
Faceți din nou referire la principiul scris pe tablă. Rugați cursanții să mediteze asupra a ceea ce trebuie să facem pe lângă faptul de a ne deschide gura, astfel încât Domnul să poată să ne inspire pentru a ști ce să spunem când împărtășim altora Evanghelia. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 33:16-18. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturile lor și să identifice sfatul pe care Domnul l-a dat lui Ezra și Northrop pentru a-i ajuta să știe ce să spună în calitate de misionari.
-
Ce sfat le-a dat Domnul lui Ezra și Northrop pentru a-i ajuta să știe ce să spună în calitate de misionari? (Puteți scrie răspunsurile cursanților pe tablă.)
-
Care credeți că este înțelesul sfatului Domnului de a avea „lămpile pregătite și aprinse și untdelemnul cu voi”? (D&L 33:17). (Să fim pregătiți spiritual și gata tot timpul pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos. Acest verset face referire la pilda celor zece fecioare, care se găsește în Matei 25:1-13 și este menționată în Doctrină și legăminte 45:56-57.)
-
Cum poate sfatul Domnului din aceste versete să ne ajute să fim pregătiți să ne deschidem gura pentru a împărtăși Evanghelia în orice moment și în orice situație?
Doctrină și legăminte 34
Domnul îl laudă pe Orson Pratt pentru credința lui și îi poruncește să predice Evanghelia.
Invitați cursanții să caute în introducerea secțiunii Doctrină și legăminte 34 pentru a găsi un exemplu referitor la cineva care a fost binecuvântat când o altă persoană a deschis gura pentru a împărtăși Evanghelia.
-
Cine a fost binecuvântat în acest exemplu? Ce vârstă avea Orson Pratt când a fost botezat? Cum a aflat el despre Evanghelie?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 34:1. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturile lor și să afle cum i s-a adrest Domnul lui Orson. Invitați cursanții să spună ce au aflat. Apoi, rugați membrii clasei să citească, în gând, Doctrină și legăminte 34:2-3 și să afle de ce Domnul l-a numit „fiul Meu”.
-
De l-a numit Domnul pe Orson fiul Său? (Datorită credinței lui Orson în Domnul.)
-
Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 34:3, ce a făcut Domnul pentru „toți” cei care cred în El? (Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă că adevărul din acest verset se aplică în mod egal femeilor, puteți sugera ca ei să citească Doctrină și legăminte 25:1.)
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 34:4-6. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi pentru a căuta ce a spus Domnul că va aduce mai multe binecuvântări în viața lui Orson.
-
De ce credeți că suntem „mai [binecuvântați]” când predicăm altora Evanghelia?
Invitați un alt cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 34:10-11. Rugați cursanții să urmărească în scripturi pentru a căuta ce binecuvântări le sunt date acelora care împărtășesc cu sârguință altora Evanghelia.
-
Care sunt binecuvântările date celor care predică cu sârguință Evanghelia? (În timp ce cursanții răspund, puteți scrie, pe tablă, următorul principiu: Cei care predică Evanghelia cu sârguință vor face acest lucru prin puterea Duhului Sfânt.)
-
Ce binecuvântare le este promisă celor care sunt credincioși? (Puteți să scrieți acest principiu pe tablă: Dacă suntem credincioși, Domnul va fi cu noi.)
-
Cum ar putea adevărul din Doctrină și legăminte 34:11 să vă ajute în momente de descurajare?
Puteți să încheiați împărtășind un moment în care L-ați simțit pe Domnul alături de dumneavoastră pe măsură ce I-ați fost credincios. Puteți, de asemenea, să vă depuneți mărturia despre adevărurile discutate în această lecție.