Seminar
Lecția pentru studiul acasă – Doctrină și legăminte 3-7; 10; Joseph Smith – Istorie 1:66-67 (unitatea 3)


Lecția pentru studiul acasă

Doctrină și legăminte 3-7; 10; Joseph Smith –Istorie 1:66-67 (unitatea 3)

Material pentru pregătirea învățătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecțiilor pentru studiul acasă zilnic

Următorul rezumat al evenimentelor, doctrinelor și principiilor învățate de cursanți în timp ce au studiat Doctrină și legăminte 3-7; 10; Joseph Smith – Istorie 1:66–67 (unitatea 3) nu trebuie predat ca parte a lecției dumneavoastră. Lecția pe care o predați se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine și principii. Urmați îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveți în vedere nevoile cursanților dumneavoastră.

Ziua 1 (Doctrină și legăminte 310)

În timp ce cursanții au învățat despre condițiile existente din perioada pierderii celor 116 pagini ale manuscrisului din Cartea lui Mormon, ei au descoperit că împlinirea scopurilor lui Dumnezeu nu poate fi împiedicată. Mustrarea lui Joseph Smith de către Domnul pentru repetarea cererii de a da manuscrisul lui Martin Harris i-a învățat pe cursanți faptul că trebuie să le fie frică mai mult de Dumnezeu decât de convingerile oamenilor și că, dacă suntem credincioși față de poruncile Domnului, El a ne va sprijini în momentele de suferință. După ce plăcile au fost înapoiate lui Joseph Smith, Domnul i-a spus că Satana vrea să distrugă lucrarea Domnului și sufletele noastre dar, dacă ne rugăm tot timpul, vom avea puterea să-l învingem pe Satana și pe cei care îl slujesc.

Ziua 2 (Doctrină și legăminte 4)

Din răspunsul pe care Domnul l-a dat lui Joseph Smith sr., ca urmare a cererii de a ști ce ar dori Domnul să facă el, cursanții au învățat că, dacă Îl slujesc pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria, ei vor sta fără prihană înaintea Lui în ultima zi. Ei au înțeles, de asemenea, că dacă muncesc cu sârguință pentru a aduce pe alții la Isus Hristos, ei pot primi salvare și pentru ei înșiși. În final, cursanții au identificat calitățile divine care califică o persoană să ajute la realizarea lucrării Domnului.

Ziua 3 (Doctrină și legăminte 5)

Când Martin Harris a căutat o altă mărturie a existenței plăcilor, Domnul i-a spus lui Martin că El l-a chemat pe Joseph Smith să transmită lumii cuvântul Său, dar că mărturia celor trei martori va fi, de asemenea, dovada despre adevărul Cărții lui Mormon. Cursanții au învățat că, dacă ei vor crede cuvintele Domnului, Spiritul le va confirma adevărul. Această secțiune i-a ajutat, de asemenea, pe cursanți să înțeleagă următorul adevăr: Dacă ne rugăm sincer, cu umilință și credință, atunci putem primi răspunsuri în acord cu dorințele noastre neprihănite.

Ziua 4: Joseph Smith – Istorie 1:66-67; Doctrină și legăminte 6-7

Domnul i-a spus lui Oliver Cowdery adevăruri importante despre primirea și recunoașterea revelației. Cursanții s-au gândit la modul în care pun în practică în viața lor aceste adevăruri. În același timp, ei au învățat că Domnul transmite pace sufletului nostru ca o mărturie despre adevăr. Cursanții au învățat, de asemenea, că atunci când ne întoarcem către Isus Hristos cu credință, noi putem învinge îndoiala și frica.

Introducere

În cursul acestei lecții, cursanții vor studia din Doctrină și legăminte 10, care cuprinde revelația dată profetului Joseph Smith după pierderea celor 116 pagini din manuscrisul Cărții lui Mormon. Înainte de această revelație, Moroni luase plăcile și Urimul și Turimul de la Joseph Smith și profetul pierduse, o anumită perioadă, puterea de a traduce. După ce plăcile i-au fost înapoiate, Domnul i-a poruncit lui Joseph să nu traducă din nou partea din plăci corespunzătoare paginilor de manuscris pierdute. De asemenea, Domnul a revelat planul viclean al lui Satana de a distruge lucrarea și ne-a învățat cum să-l învingem pe Satana.

Sugestii pentru predare

Doctrină și legăminte 310

Satana caută să-l distrugă pe Joseph Smith și lucrarea lui Dumnezeu.

Invitați un cursant să explice condițiile existente în perioada pierderii celor 116 pagini din manuscris. După aceea, adresați și discutați următoarele întrebări:

  • Potrivit celor învățate când ați studiat Doctrină și legăminte 3, de ce credeți că Joseph Smith a continuat să-I adreseze lui Dumnezeu aceeași întrebare chiar și după ce primise un răspuns clar?

  • Ce credeți că a învățat Joseph Smith din această experiență?

  • Ce adevăruri, care vă pot ajuta când sunteți supuși presiunii din partea altora de a face ceva care nu este drept, ați învățat din experiența lui Joseph?

Expuneți o capcană sau un laț (sau desenați un asemenea obiect pe tablă). Rugați câțiva cursanți să rezume ceea ce au învățat după ce au studiat Doctrină și legăminte 10 despre modul în care Satana a intenționat să-l prindă în capcană pe Joseph Smith cu cele 116 pagini pierdute din manuscris.

Imagine
desen cu o cursă de șoareci

Explicați că, în Doctrină și legăminte 10:20-29, Domnul i-a descris pe cei care au fost influențați de către Satana să ia cele 116 pagini din manuscris și modul în care Satana a putut să-i prindă în cursă.

Împărțiți cursanții în echipe de câte doi. Rugați un cursant din fiecare echipă să citească, în gând, Doctrină și legăminte 10:20-29 și să caute ceea ce ne învață aceste versete despre scopurile lui Satana. Rugați celălalt cursant să citească aceleași versete și să afle strategiile pe care Satana le folosește pentru a-și îndeplini scopurile. Când au terminat, invitați cursanții din fiecare echipă să spună unul altuia ce au găsit. După ce le-ați acordat suficient timp, adresați cursanților următoarele întrebări:

  • Ce putem învăța din Doctrină și legăminte 10:20-29 despre scopurile lui Satana? (Cursanții pot identifica diverse principii, dar asigurați-vă că ei înțeleg următoarele: Satana dorește să distrugă lucrarea Domnului și sufletele noastre. Puteți scrie această doctrină pe tablă. Ați putea, de asemenea, să le sugerați cursanților să marcheze în versetele 22-23 și 27 cuvintele și expresiile care descriu acest adevăr.)

  • Din ceea ce ați citit în aceste versete, cum caută Satana să distrugă lucrarea Domnului și sufletele noastre? (El folosește instrumente, cum ar fi înșelătoria, mânia, lingușirea și minciuna. Puteți să le sugerați cursanților să marcheze aceste instrumente ale adversarului în scripturile lor.)

Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă și să simtă importanța acestui adevăr, invitați-i să discute următoarele întrebări cu colegii lor (puteți scrie aceste întrebări pe tablă sau pregătiți o foaie de prezentare înainte de începerea lecției):

  • Ce dovadă aveți că Satana încă folosește înșelătoria, mânia, lingușirea și minciuna pentru a distruge lucrarea Domnului și sufletele noastre?

  • Cum ne poate ajuta faptul de a fi conștienți de intențiile și metodele lui Satana să evităm și să scăpăm de capcanele lui?

Invitați cursanții să se gândească la metodele adversarului enumerate în Doctrină și legăminte 10:20-29 pe care le-au simțit sau văzut, precum și la ce pot face pentru a evita sau scăpa de capcanele lui Satana.

Ajutați-i să înțeleagă că, în această revelație, Domnul a dat o poruncă și o promisiune cu privire la eforturile noastre de a evita influența lui Satana. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 10:5 și rugați membrii clasei să caute atât porunca Domnului, cât și promisiunea Sa.

Scrieți pe tablă următoarele: Dacă noi , vom avea puterea de .

Întrebați cursanții: Cum ați completa acest principiu potrivit versetului 5? (Cursanții pot identifica diverse principii, dar asigurați-vă că se subliniază faptul că, dacă noi ne rugăm tot timpul, vom avea puterea de a-i învinge pe Satana și slujitorii lui.)

Rugați cursanții să recapituleze Doctrină și legăminte 10:38-45. Apoi, invitați un cursant să explice cum a compensat Domnul pierderea celor 116 pagini de manuscris.

Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 10:43 și să afle adevărul important pe care Domnul dorea ca Joseph Smith să-l înțeleagă. (În timp ce cursanții își împărtășesc ideile, scrieți pe tablă următorul adevăr: Înțelepciunea lui Dumnezeu este mai mare decât viclenia diavolului. Puteți să explicați că termenul viclenie se referă la folosirea șiretlicurilor în vederea înșelării oamenilor.)

Adresați următoarele întrebări:

  • Cum ilustrează acest adevăr planul Domnului de a înlocui manuscrisul pierdut?

  • Cum vă ajută faptul de a ști că înțelepciunea lui Dumnezeu este mai mare decât viclenia lui Satana?

Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 10:44-45 și să caute o altă dovadă a adevărului scris pe tablă.

  • Conform celor relatate în Doctrină și legăminte 10:44-45, de ce plăcile mici erau mai valoroase decât prescurtarea lui Mormon a plăcilor mari care era cuprinsă în cele 116 pagini pierdute? (Plăcile mici conțineau o relatare direct de la sursă a lucrurilor spirituale. Cele 116 pagini pierdute conțineau un rezumat al evenimentelor istorice.)

  • Cum vă ajută cunoașterea faptului că Dumnezeu a pregătit o cale de a compensa pierderea celor 116 pagini ale manuscrisului să vă încredeți și mai mult în El?

Doctrină și legăminte 4-7

Domnul îi sfătuiește pe Joseph și Oliver să traducă și să nu se îndoiască și nici să nu le fie teamă.

Invitați cursanții să spună pe scurt unele adevăruri despre revelația personală pe care le-au învățat în timp ce au studiat Doctrină și legăminte 6. Invitați-i să se gândească la momentele în care au simțit că mintea lor s-a luminat și au simțit pace cu privire la ceva pentru care s-au rugat. Invitați câțiva cursanți să-și împărtășească experiențele membrilor clasei.

Amintiți cursanților că, în timpul studiului scripturii de bază din Doctrină și legăminte 6:36, ei au scris o scurtă cuvântare descriind modurile de a trăi conform sfatului dat de Domnul în acest verset. Invitați-i să citească în cor Doctrină și legăminte 6:36. Puteți repeta aceasta pentru a-i ajuta să memoreze versetul. Apoi, rugați câțiva cursanți, care doresc, să împărtășească scurtele lor cuvântări. Vă puteți depune mărturia despre modul în care v-a ajutat Domnul să învingeți îndoiala sau teama în trecut.

Unitatea următore (Doctrină și legăminte 8-9; 11-16)

Ce este spiritul revelației? Cum recunoașteți momentul în care primiți o revelație? Explicați că, în unitatea următoare, cursanții vor învăța despre principiile revelației care îi va binecuvânta în timp ce vor cere de la Dumnezeu îndrumare în viața lor.

Tipărește