În luna septembrie a anului 1830, Domnul l-a chemat pe Thomas B. Marsh să predice Evanghelia și să ajute la întemeierea Bisericii. Această chemare, consemnată în Doctrină și legăminte 31, a inclus, de asemenea, promisiuni și sfaturi pentru a-l călăuzi pe Thomas în viață și ca misionar. În luna octombrie a anului 1830, Joseph Smith a primit revelația consemnată acum în Doctrină și legăminte 32, prin care Domnul i-a chemat pe Parley P. Pratt și Ziba Peterson să se alăture lui Oliver Cowdery și Peter Whitmer jr. într-o misiune, pentru a sluji lamaniților din vestul statului Missouri. Domnul a promis că va fi cu acești oameni în eforturile lor misionare.
Domnul îl cheamă pe Thomas B. Marsh să predice Evanghelia și să ajute la întemeierea Bisericii.
Invitați cursanții să se gândească la membrii familiei lor și la sentimentele pe care le au pentru ei. Puteți expune o fotografie a familiei dumneavoastră și să descrieți, pe scurt, dragostea dumneavoastră pentru ei. Rugați cursanții să se gândească dacă există cineva în familia lor care nu este membru al Bisericii sau care nu trăiește în prezent potrivit legămintelor făcute cu Domnul. Puteți, de asemenea, să invitați cursanții să mediteze la speranțele lor privind acești membri ai familiei.
Explicați că, în Doctrină și legăminte 31, Domnul s-a adresat unui convertit recent, pe nume Thomas B. Marsh, și i-a vorbit despre familia lui.
Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă contextul istoric al acestei secțiuni, invitați un cursant să citească următoarea descriere despre modul în care Thomas B. Marsh a devenit membru al Bisericii.
În anul 1829, în timp ce locuia în Boston, Massachusetts, Thomas B. Marsh a ajuns la concluzia că niciuna dintre bisericile pe care le cunoștea nu era în concordanță cu învățăturile Bibliei. El a scris: „Am crezut că Spiritul lui Dumnezeu mi-a poruncit să fac o călătorie spre vest”. El a plecat de lângă soția lui, Elizabeth, și tânăra lor familie, în căutarea adevărului. După o călătorie care a durat trei luni, Thomas călătorea spre casă, când a „auzit despre [o] Carte de aur, găsită de un tânăr pe nume Joseph Smith”. El s-a îndreptat spre Palmyra, New York, unde l-a întâlnit pe Martin Harris. Tipograful i-a dat lui Thomas o probă de tipar conținând primele șaisprezece pagini ale Cărții lui Mormon. Mai târziu, Thomas a scris: „După ce am ajuns acasă… i-am arătat soției mele cele șaisprezece pagini ale Cărții lui Mormon… de care ea a fost foarte încântată, crezând că erau lucrarea lui Dumnezeu”. Cu aproximativ un an mai târziu, după ce au aflat despre organizarea Bisericii, Thomas și familia lui s-au mutat în Palmyra. În timp ce locuia acolo, el a fost botezat lângă Fayette și a fost rânduit ca vârstnic de către Oliver Cowdery în luna septembrie a anului 1830 (vezi Thomas B. Marsh, „History of Thomas Baldwin Marsh”, Millennial Star, 11 iun. 1864, p. 375).
Ce vă surprinde la modul lui Thomas B. Marsh de a căuta adevărul?
Rugați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 31:1-2 și invitați membrii clasei să caute expresii pe care Domnul le-a folosit pentru a-l încuraja pe Thomas după botez.
Cum l-a încurajat Domnul pe Thomas în aceste versete?
Ce promisiune i-a făcut Domnul lui Thomas în ceea ce privea familia sa?
Ce principiu pe care îl putem învăța din Doctrină și legăminte 31:1-2 ne poate ajuta dacă avem membri ai familiei care nu sunt membri ai Bisericii sau nu trăiesc cu credință conform legămintelor lor? (Deși cursanții pot folosi cuvinte diferite, ei trebuie să identifice următorul principiu: Prin credința noastră, membrii familiei noastre pot fi binecuvântați să creadă și să cunoască adevărul. Scrieți acest principiu pe tablă.)
Care sunt câteva dintre modurile în care oamenii pot fi binecuvântați prin credința membrilor familiei? Ce exemple de astfel de situații ați întâlnit?
Rugați cursanții să parcurgă repede Doctrină și legăminte 31:3-4 și să identifice ce anume l-a chemat Domnul pe Thomas B. Marsh să facă. Invitați-i să spună ce au găsit. Apoi, rugați un cursant să citească declarația de mai jos a președintelui Gordon B. Hinckley referitoare la binecuvântările de care au parte cei care slujesc cu credință ca misionari. (Puteți să oferiți fiecărui cursant câte un exemplar al acestei declarații pentru a o păstra în scripturile lor.) Invitați membrii clasei să asculte și să descopere cine este binecuvântat prin slujirea misionară.
Imagine
Președintele Gordon B. Hinckley
„Veți binecuvânta viețile celor pe care îi învățați și pe ale urmașilor lor. Vă veți binecuvânta viața. Veți binecuvânta viața membrilor familiei dumneavoastră, care vă vor susține și se vor ruga pentru dumneavoastră” („Of Missions, Temples, and Stewardship”, Ensign, nov. 1995, p. 52).
Cine este binecuvântat prin slujirea misionară?
Împărțiți clasa în trei grupuri. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 31:5-8. Rugați unul dintre grupuri să caute binecuvântările care aveau să fie primite de cei cărora Thomas B. Marsh urma să le propovăduiască. Rugați al doilea grup să caute binecuvântările care aveau să fie primite de Thomas pe măsură ce slujea ca misionar. Rugați al treilea grup să caute binecuvântările care aveau să fie primite de familia lui Thomas în timp ce el era departe de ei. După ce cursantul citește, adresați următoarele întrebări:
Ce binecuvântări aveau fie primite de cei cărora Thomas B. Marsh urma să le predice?
Cum avea să fie binecuvântat Thomas pentru slujirea lui misionară?
Cum avea să fie binecuvântată familia sa?
Cum a binecuvântat slujirea misionară viața voastră sau a unei persoane pe care o cunoașteți?
Puteți împărtăși exemple despre modul în care ați văzut slujirea misionară binecuvântând viețile oamenilor.
Isus Hristos i-a dat sfaturi personale lui Thomas B. Marsh.
Explicați că Doctrină și legăminte 31:9-13 conține sfaturi pe care Domnul le-a dat pentru a-l ajuta pe Thomas B. Marsh în viața sa și ca misionar. Înainte de începerea orei, scrieți, pe tablă, următoarele instrucțiuni sau pregătiți-le pe o foaie de hârtie pentru fiecare cursant:
Studiați Doctrină și legăminte 31:9-12 și identificați un sfat despre care simțiți că ar fi important să-l urmăm astăzi. Pregătiți-vă să răspundeți la următoarele întrebări:
Ce sfat ați ales? De ce credeți că acest sfat este important pentru noi astăzi?
Care este unul dintre modurile în care putem aplica acest sfat în viețile noastre?
În ce mod acest sfat poate fi în folosul nostru dacă îl urmăm?
Desemnați cursanții să lucreze în echipe de câte doi. Invitați cursanții să studieze individual Doctrină și legăminte 31:9-12 și, apoi, să împărtășească răspunsurile lor la întrebări celuilalt membru al echipei.
După ce cursanții și-au împărtășit răspunsurile, invitați-i să citească, în gând, Doctrină și legăminte 31:13 și să identifice binecuvântarea pe care Domnul i-a promis-o lui Thomas B. Marsh dacă el avea să fie credincios. Invitați un cursant să vină la tablă și să scrie promisiunea sub forma unui principiu, folosind cuvintele dacă și atunci. Încurajați restul clasei să-l ajute pe cursant dacă are nevoie. Deși cursanții pot folosi cuvinte diferite, următorul principiu ar trebui să fie clar: Dacă suntem credincioși până la sfârșit, atunci Domnul va fi cu noi. Subliniați că acest adevăr ni se aplică atunci când împărtășim Evanghelia altor persoane, precum și în alte situații.
Când ați simțit că Domnul a fost cu voi atunci când ați căutat să Îi fiți credincioși? (Acordați cursanților timp pentru a medita asupra acestei întrebări înainte de a răspunde. Puteți să le împărtășiți o experiență personală.)
Domnul îi cheamă pe Parley P. Pratt și Ziba Peterson să se alăture misiunii în zona locuită de lamaniți.
Rugați cursanții să se uite pe harta din scripturi, intitulată „Deplasarea spre vest a Bisericii” (vezi Hărți din scripturi, fotografii și date cronologice din istoria Bisericii, harta 6). Sau puteți expune o hartă mare care să arate distanța dintre New York și Missouri, S.U.A.
Unde au fost chemați Oliver Cowdery și David Whitmer jr. să predice Evanghelia? (Dacă nu-și amintesc cursanții, rugați-i să consulte Doctrină și legăminte 28:8-9; 30:5. Acești misionari au fost chemați să predice „către lamaniți”, la granița vestică a statului Missouri. Ajutați cursanții să localizeze, pe hartă, această zonă.)
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, introducerea la Doctrină și legăminte 32. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturile lor și să identifice întrebarea unora dintre vârstnicii Bisericii legată de misiunea pe care Oliver Cowdery și Peter Whitmer jr. au fost chemați să o îndeplinească.
Ce întrebare aveau unii vârstnici ai Bisericii legată de misiunea către lamaniți? (Ei doreau să știe dacă și alți misionari puteau fi chemați să predice lamaniților.)
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 32:1-3. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute ce au fost chemați să facă Parley P. Pratt și Ziba Peterson și ce le-a promis Domnul.
Ce au fost Parley și Ziba chemați să facă?
Ce le-a promis Domnul?
Puteți să subliniați asemănarea dintre promisiunile date în Doctrină și legăminte 32:3 și principiul scris pe tablă: Dacă noi suntem credincioși până la sfârșit, atunci Domnul va fi cu noi.
Puteți să explicați că în toamna anului 1830 și iarna dintre 1830-1831, acest mic grup de misionari (căruia, mai târziu, i s-a alăturat un convertit din Ohio, pe nume Frederick G. Williams) a călătorit, în mare parte pe jos, aproape 1.500 de mile (aproximativ 2.400 de kilometri), din Fayette, New York la Independence, Missouri. Acești patru misionari au ajuns la Independence la mijlocul lui ianuarie, 1831. În timpul călătoriei lor, ei au îndurat frig intens, vânturi puternice și epuizare, hrănindu-se mai ales cu pâine de porumb înghețată și carne de porc crudă. În unele locuri, zăpada prin care mergeau era adâncă de un metru. În pofida acestor greutăți, misionarii au reușit să facă cunoscută Evanghelia indienilor americani care trăiau pe Teritoriile Indiene, lângă granița vestică a statului Missouri. Ei au predicat Evanghelia, de asemenea, în Mentor și Kirtland, Ohio, unei congregații de oameni care căutau restaurarea Noului Testament al credinței creștine. (Cursanții vor afla mai multe lucruri despre acești oameni și conducătorul lor, Sidney Rigdon, când vor studia Doctrină și legăminte 35.) Domnul a îndeplinit promisiunea Sa că va fi cu acești misionari și că nimic nu va fi mai puternic decât ei. (Vezi Church History in the Fulness of Times Student Manual, a 2-a ediție, [manual al Sistemului Educațional al Bisericii, 2003], p. 84-85.)
Puteți să încheiați lecția depunându-vă mărturia despre adevărurile pe care le-ați discutat.
Revelația consemnată în Doctrină și legăminte 31 este una dintre cele câteva (vezi D&L 30-36) pe care Domnul le-a dat despre munca misionară între momentul în care El a revelat pentru prima dată principiul de adunare a poporului Său (vezi D&L 29:1-8) și cel în care El a specificat pentru prima dată un loc de adunare pentru poporul Său (vezi D&L 37).
Fiecare persoană care află despre Evanghelia lui Isus Hristos trebuie să aleagă ea însăși dacă o acceptă. Totuși, exemplul nostru de credință îi poate influența pe alții pentru totdeauna. Căile Domnului și timpul pentru îndeplinirea promisiunilor, precum acelea pe care le-a făcut lui Thomas B. Marsh în Doctrină și legăminte 31:2, 5-8, s-ar putea să nu corespundă întotdeauna speranțelor și așteptărilor noastre. Cu toate acestea, următoarea povestire a președintelui Thomas S. Monson, despre o experiență pe care a avut-o ca președinte de misiune în Canada, ne arată că Domnul își îndeplinește, într-adevăr, promisiunile Sale făcute celor credincioși:
Imagine
Președintele Thomas S. Monson
„Într-o zi, în biroul meu stătea un misionar nou venit. Era isteț, puternic, foarte entuziast și dornic să slujească, fericit și recunoscător pentru că era misionar. Discutând cu el, i-am spus: «Vârstnice, îmi imaginez că tatăl și mama ta te sprijină din toată inima în chemarea ta misionară». Și-a lăsat capul în jos și a spus: «Ei bine, nu e tocmai așa. Vedeți, președinte, tatăl meu nu este membru al Bisericii. El nu crede așa cum credem noi, astfel că nu poate aprecia pe deplin importanța însărcinării mele». Fără ezitare și îndemnat de o altă sursă decât eu însumi, i-am spus: «Vârstnice, dacă îl vei sluji pe Dumnezeu cu sinceritate și sârguință și vei proclama mesajul Său, tatăl tău se va alătura Bisericii înainte de încheierea misiunii tale». Mi-a strâns mâna cu putere, lacrimile au izvorât din ochii lui și au început să se rostogolească pe obrajii săi și a spus: «Să-l văd pe tatăl meu că acceptă adevărul ar fi cea mai măreață binecuvântare care ar putea veni în viața mea».
Acest tânăr băiat nu a stat cu mâinile încrucișate sperând și dorind ca promisiunea să fie îndeplinită, ci a urmat exemplul lui Abraham Lincoln, despre care s-a spus: «Când se ruga, o făcea ca și cum totul ar fi depins de Dumnezeu și când lucra, o făcea ca și când totul ar fi depins de el». Așa a fost slujirea misionară a acestui băiat.
La fiecare conferință cu misionarii, îl căutam înainte de adunare și îl întrebam: «Vârstnice, cum progresează tatăl tău?».
Răspunsul lui era, invariabil: «Niciun progres, domnule președinte, dar știu că Domnul Își va ține promisiunea pe care mi-a făcut-o prin dumneavoastră, în calitate de președinte de misiune». Zilele s-au transformat în săptămâni și săptămânile în luni și, în sfârșit, chiar cu două săptămâni înainte ca noi să ne terminăm misiunea și să ne întoarcem acasă, am primit o scrisoare de la tatăl acestui misionar. Aș dori s-o împărtășesc, astăzi, cu dumneavoastră.
«Dragă frate Monson,
Doresc să vă mulțumesc foarte mult pentru că ați avut grijă de fiul meu, care și-a terminat de curând misiunea în Canada.
El a fost o sursă de inspirație pentru noi.
Fiului meu i s-a promis atunci când a plecat în misiune că eu voi deveni membru al Bisericii înainte de întoarcerea lui. Această promisiune cred că i-a fost făcută de către dumneavoastră, o persoană necunoscută mie.
Sunt fericit să vă spun că am fost botezat în Biserică chiar cu o săptămână înainte ca el să-și termine misiunea…
Fratele lui mai mic a fost botezat și confirmat recent membru al Bisericii.
Vă mulțumesc din nou pentru toată bunătatea și dragostea revărsată asupra fiului meu de către frații lui din misiune de-a lungul ultimilor doi ani.
Cu sinceritate,
Un tată recunoscător.»
Rugăciunii umile, spuse cu credință, i se răspunsese încă o dată” (în Conference Report, apr. 1964, p. 131-132).
Thomas B. Marsh dobândise unele abilități în utilizarea plantelor aromate în scop medicinal și putea să ajute oamenii folosind aceste cunoștințe. Totuși, chemarea lui cea mai mare era vindecarea sufletelor. Sunt multe exemple consemnate despre Thomas B. Marsh, care își petrecea timpul ajutându-i pe membrii Bisericii să-și rezolve problemele.
Cu toate că prima misiune la lamaniți nu a avut un succes foarte mare în prozelitism printre indienii americani, a avut un impact important asupra istoriei de la începuturile Bisericii. Președintele Joseph Fielding Smith a explicat:
Imagine
Președintele Joseph Fielding Smith
„Călătoria de două mii cinci sute de kilometri, majoritatea drumului prin sălbăticie și pe o vreme nemiloasă, a durat aproximativ patru luni. A fost, totuși, o călătorie foarte profitabilă, deoarece mulți au acceptat Evanghelia de-a lungul drumului și ramuri importante s-au format în Kirtland și în alte părți și mulți oameni bravi au venit în Biserică. Aceasta a fost prima călătorie misionară la vest de statul New York și rezultatele ei bune pentru Biserică s-au dovedit a fi incomensurabile” (Church History and Modern Revelation, 2 volume, [1953], 1:150).
Revelația cuprinsă în Doctrină și legăminte 32 a fost adresată lui Parley P. Pratt și Ziba Peterson. Puteți citi, cu glas tare, următoarele informații istorice pentru a-i ajuta pe membrii clasei să afle mai multe despre acești doi bărbați:
În vara anului 1830, Parley P. Pratt și soția lui, Thankful, au călătorit de la casa lor, care se afla în Amherst, Ohio, pentru a-și vizita rudele din statul New York. Duhul Sfânt l-a îndemnat pe Parley să se oprească în satul Newark, New York, lângă Palmyra, unde au aflat despre Cartea lui Mormon. El a scris, mai târziu, despre ceea ce a simțit citind această carte:
Imagine
Parley P. Pratt.
„Am citit toată ziua, nedorind să mă opresc pentru a mânca; nu aveam deloc dorința de a mânca; nu doream să dorm când venea noaptea, deoarece preferam să citesc.
În timp ce citeam, Spiritul Domnului S-a revărsat asupra mea și am știut și am înțeles că această carte era adevărată” (Autobiography of Parley P. Pratt, redactată de Parley P. Pratt [1938], p. 20).
Parley a călătorit la Palmyra, unde l-a întâlnit și a fost învățat de Hyrum Smith. După aceea, Hyrum și Parley au mers în Fayette, New York, pentru a-i întâlni pe membrii ramurii Bisericii de acolo, care se afla în creștere. Parley a fost botezat și rânduit ca vârstnic de către Oliver Cowdery în luna septembrie a anului 1830.
Se cunosc puține lucruri despre convertirea lui Ziba Peterson. Dar știm că el a fost botezat de Oliver Cowdery în luna aprilie a anului 1830 și a fost rânduit ca vârstnic în luna iunie a aceluiași an.
Următoarea povestire este un exemplu despre modul în care Domnul l-a binecuvântat pe Parley P. Pratt când acesta și-a îndeplinit misiunea:
La optzeci și cinci de kilometri vest de Kirtland, Parley a fost arestat pe baza unei „acuzații neînsemnate”, judecat și „condamnat la închisoare” sau plata unei amenzi (Autobiography of Parley P. Pratt, redactată de Parley P. Pratt [1938], p. 36). Pentru că nu a putut plăti, Parley și-a petrecut noaptea închis într-o cârciumă publică. Dimineața următoare, el a primit o scurtă vizită din partea tovarășilor săi de drum, pe care i-a îndemnat să-și continue călătoria, promițând că îi va ajunge din urmă curând. Parley a relatat: „După ce am stat o vreme lângă foc, fiind păzit de ofițer, am cerut să ies. Am ieșit în piața publică, însoțit de el. Eu am spus: «Domnule Peabody, sunteți bun la alergare?». «Nu», a spus el, «dar buldogul meu mare este și a fost antrenat în ultimii ani să mă ajute în serviciu; la comanda mea, ar doborî orice om la pământ». «Ei bine, domnule Peabody, m-ați obligat să merg cu dumneavoastră un kilometru, eu am mers doi kilometri. Mi-ați oferit ocazia să predic, să cânt și, de asemenea, mi-ați oferit găzduire și micul dejun. Trebuie să-mi continui călătoria; dacă sunteți bun la alergat, mă puteți însoți. Vă mulțumesc pentru amabilitatea pe care mi-ați arătat-o – o zi bună, domnule.»
Atunci mi-am început călătoria, în timp ce el stătea uluit și nu era capabil să facă un pas… Nu s-a trezit suficient de repede din această uimire, încât să înceapă să mă urmărească, până când am înaintat, probabil, cam două sute de metri… Atunci a pornit după mine strigând și țipând la câinele lui să mă prindă. Câinele, fiind unul dintre cei mai mari pe care i-am văzut vreodată, s-a apropiat de mine, foarte furios; ofițerul, urmărindu-mă, de asemenea, bătând din palme și strigând: «băiete, băiete – ia-l – ai grijă – prinde-l, îți spun – jos cu el» și arătând cu degetul în direcția în care fugeam eu. Câinele mă ajungea repede din urmă și era gata să sară pe mine când, precum un fulger, m-a lovit gândul de a-l ajuta pe ofițer să trimită câinele, cu toată furia lui, spre pădurea care se afla la mică distanță în fața mea. Am arătat cu degetul în acea direcție, am bătut din palme și am strigat, imitându-l pe ofițer. Câinele a trecut în grabă pe lângă mine și a luat-o cu o viteză și mai mare spre pădure, fiind ghidat de ofițer și de mine și de faptul că amândoi alergam în aceeași direcție”.
După ce a scăpat de câine și de ofițer, vârstnicul Pratt s-a alăturat tovarășilor lui, mergând pe un drum ocolitor. Parley a aflat mai târziu că Simeon Carter, căruia îi lăsase un exemplar al Cărții lui Mormon, împreună cu aproximativ șaizeci de oameni din ținutul acela, s-au alăturat Bisericii (vezi Autobiography of Parley P. Pratt, p. 38-39).