Seminare și institute
Lecția 5 Să studiem scripturile


Lecția 5

Să studiem scripturile

Introducere

Această lecție va ajuta cursanții să învețe cum să înțeleagă mai bine contextul și conținutul scripturilor, să identifice doctrinele și principiile Evangheliei conținute în scripturi și să pună în practică acele adevăruri în viața lor. Când cursanții descoperă și pun în practică adevărurile eterne găsite în scripturi, Evanghelia poate pătrunde adânc în inima lor. Gândiți-vă la metode de a recapitula materialul din această lecție pe parcursul anului.

Sugestii pentru predare

Scopul studierii scripturilor

Înainte de începerea orei, puneți un obiect obișnuit, cum ar fi un creion, un caiet sau o carte de imnuri undeva, în clasă, într-un loc deschis. Alegeți un loc unde obiectul nu iese în evidență și nu este ușor de observat. Începeți lecția spunând cursanților că ați pierdut ceva și că aveți nevoie de ajutorul lor pentru a-l găsi. Rugați-i să caute prin clasă, dar nu le spuneți ce să caute. După ce cursanții au căutat fără succes pentru o perioadă scurtă, descrieți-le ce ar trebui să caute și rugați-i să încerce din nou.

  • De ce a fost mai ușor a doua oară să găsească ceea ce căutau?

Arătați cursanților scripturile dumneavoastră. Subliniați faptul că, așa cum ne este mai ușor să căutăm ceva când știm ce căutăm, tot așa studiul nostru din scripturi poate fi mai însemnat când știm ce să căutăm când studiem.

Pentru a ajuta cursanții să identifice ce să căutăm când studiem scripturile, invitați un cursant să citească declarația de mai jos a președintelui Marion G. Romney, din Prima Președinție. Înainte ca el să citească, rugați membrii clasei să fie atenți la ceva ce ar trebui să poată găsi mereu în scripturi dacă ei caută acel lucru. (Le puteți oferi cursanților un exemplar al acestei declarații, precum și exemplare ale celorlalte declarații profetice din această lecție.)

Președintele Marion G. Romney

„O persoană nu poate studia cu adevărat scripturile fără să învețe principiile Evangheliei, deoarece scripturile au fost scrise pentru a păstra principiile” („The Message of the Old Testament” [cuvântare adresată învățătorilor de religie ai SEB, 17 aug. 1979], p. 3, LDS.org).

  • Ținând cont de explicația președintelui Romney, ce ar trebui să căutăm când studiem scripturile?

  • Ce este un principiu?

Confirmați sau completați răspunsurile cursanților invitând un cursant să citească, cu glas tare, explicația de mai jos a vârstnicului Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Înainte ca acesta să citească, rugați jumătate dintre cursanți să fie atenți la ce este un principiu. Rugați cealaltă jumătate să fie atenți la motivul pentru care căutarea principiilor în scripturi este atât de importantă.

Vârstnicul Richard G. Scott

„Principiile sunt adevăr concentrat, ambalat pentru a fi pus în practică într-o mare diversitate de circumstanțe. Un principiu adevărat face ca hotărârile să fie clare chiar și în cele mai confuze și coercitive circumstanțe” („Acquiring Spiritual Knowledge”, Ensign, nov. 1993, p. 86).

  • Potrivit celor spuse de vârstnicul Scott, ce este un principiu? De ce este găsirea principiilor în scripturi atât de importantă?

Explicați că principiile și doctrinele Evangheliei lui Isus Hristos sunt adevăruri fundamentale, neschimbătoare ale Evangheliei care ne oferă îndrumare în viață. Doctrinele și principiile sunt ceea ce Domnul și profeții Săi au dorit ca noi să învățăm din revelațiile, cuvântările și evenimentele consemnate în scripturi.

Pentru a ajuta cursanții să descopere un exemplu de doctrină sau de principiu predat în scripturi, invitați-i să cugete la Prima Viziune a lui Joseph Smith. Întrebați-i dacă pot identifica un adevăr simplu pe care-l putem învăța din experiența lui Joseph Smith. Cursanții pot identifica o varietate de doctrine și principii. Un exemplu este următorul adevăr: Dacă ne rugăm cu credință, Dumnezeu ne va răspunde la rugăciuni.

Să înțelegem contextul și conținutul scripturilor.

Arătați un fruct care trebuie decojit înainte de a putea fi mâncat (de exemplu: o banană sau o portocală).

  • Ce trebuie să faceți înainte de a putea folosi acest obiect pentru scopul menit? (Să îndepărtați învelișul exterior.)

  • Dacă partea importantă și utilă a obiectului este în interior, care este scopul învelișului exterior? (Să păstreze și să transporte conținuturile.)

Explicați că fructul din coajă poate fi comparat cu doctrinele și principiile care se găsesc în scripturi. Învelișul exterior poate fi asemănat cu evenimentele, oamenii și cuvântările din scripturi. Așa cum învelișul păstrează și înlesnește transportul fructului din interior, tot așa relatările scripturale ne transmit doctrinele și principiile Evangheliei într-un mod care ne ajută să le înțelegem, să ni le amintim și să le punem în practică în viața noastră.

Rugați cursanții să împărtășească ce au făcut pentru a-i ajuta să dobândească o înțelegere mai bună a contextului, firului narativ, evenimentelor și a altor detalii din scripturi. (Puteți scrie pe tablă unele dintre ideile lor.) După ce cursanții au împărtășit câteva idei, explicați membrilor clasei următoarele abilități privind studierea scripturilor și alocați câteva minute pentru a le pune în practică.

Contextul istoric. Explicați că fiecare secțiune din Doctrină și legăminte conține o introducere care descrie preocupări, întrebări sau evenimente istorice asociate revelației din acea secțiune. Cunoașterea acestor detalii ne poate ajuta să înțelegem revelația.

Pentru a arăta cum poate cunoașterea acestor detalii să ne sporească înțelegerea unei revelații, invitați câțiva cursanți să citească, pe rând, cu glas tare, din Doctrină și legăminte 121:1-8. Apoi, rugați cursanții să citească, în gând, introducerea secțiunii și să caute informațiile care-i ajută să înțeleagă aceste versete.

  • Cum ne ajută cunoașterea faptului că Joseph Smith a fost încarcerat luni de zile în închisoarea Liberty să înțelegem mai bine aceste versete?

Definițiile cuvintelor. Subliniați faptul că unele cuvinte folosite în scripturi s-ar putea să nu ne fie cunoscute. Ghidul pentru scripturi, notele de subsol din scripturi și dicționarele obișnuite ne pot ajuta să aflăm definițiile cuvintelor și să le înțelegem sensul.

Pentru a da un exemplu, invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 121:2. Explicați că termenul oprită poate însemna a fi reținută, a nu îngădui.

  • Cum vă ajută această definiție să înțelegeți mai bine acest verset?

Să identificăm doctrinele și principiile.

Explicați că, odată ce avem o înțelegere mai bună a contextului și conținutului unui fragment scriptural, suntem pregătiți să identificăm adevărurile Evangheliei pe care le conține. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, declarația de mai jos a vârstnicului Richard G. Scott. Rugați cursanții să fie atenți la expresiile care descriu ce ar trebui să facem pentru a identifica adevăruri în timp ce studiem scripturile.

Vârstnicul Richard G. Scott

„Când căutați cunoaștere spirituală, căutați principii. Separați-le cu grijă de detaliile folosite pentru a le explica… Este nevoie de un mare efort pentru a organiza adevărul pe care-l strângem și a-l enunța sub forma unui principiu simplu” („Acquiring Spiritual Knowledge”, p. 86).

  • Ce expresii a folosit vârstnicul Scott pentru a descrie procesul de identificare a adevărurilor în scripturi? („Separați-le cu grijă de detaliul folosit pentru a le explica”; „a organiza adevărul pe care-l strângem și a-l enunța sub forma unui principiu simplu”.)

  • De ce credeți că este important să „[organizăm] adevărul” pe care-l învățăm dintr-un fragment scriptural într-un enunț simplu al acelei doctrine sau acelui principiu?

Subliniați că unele doctrine și principii ale Evangheliei sunt mai ușor de identificat, deoarece ele sunt enunțate direct în scripturi. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 121:7-8. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să identifice, în aceste versete, adevăruri care sunt enunțate direct. Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar ei trebuie să identifice următorul principiu: Dacă ne îndurăm bine încercările, Dumnezeu ne va exalta și ne va ajuta să ne biruim dușmanii.

Explicați că multe doctrine și principii nu sunt enunțate direct în textul scriptural, dar sunt ilustrate sau descrise de-a lungul mai multor versete. Identificarea acestui gen de doctrină sau principiu necesită recunoașterea adevărurilor ilustrate în fragmentul scriptural și enunțarea acelor adevăruri într-un mod clar, simplu. Pentru a ajuta cursanții să învețe să identifice doctrine și principii care nu sunt enunțare direct, sugerați-le să-și adreseze întrebări precum: „Ce pot învăța de aici?”, „Care este mesajul sau obiectivul acestor versete?” sau „Ce a dorit Domnul ca eu să învăț din acest verset?”.

Invitați cursanții să exerseze identificarea doctrinelor și principiilor recapitulând Doctrină și legăminte 121:1-8. Rugați cursanții să scrie în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor un adevăr al Evangheliei pe care-l învățăm din rugăciunea lui Joseph și din răspunsul Domnului la acea rugăciune. După ce le-ați acordat timp suficient, invitați mai mulți cursanți să citească doctrina sau principiul pe care l-au identificat în aceste versete. Adevărurile identificate de cursanți pot include următoarele:

Dumnezeu ne aude rugăciunile.

Dacă ne rugăm la Dumnezeu în momentele noastre de încercare, El ne va oferi pace.

Să punem în practică în viața noastră doctrinele și principiile.

Faceți referire din nou la fructul despre care ați discutat mai devreme în cadrul lecției.

  • Ce valoare are fructul dacă nu este folosit niciodată după ce a fost decojit?

  • Dacă doctrinele și principiile pe care le identificăm în scripturi pot fi asemănate cu un fruct pe care l-am decojit, ce ar trebui să facem imediat după ce am identificat acele adevăruri? (Să le punem în practică în viața noastră.)

Explicați că, atunci când ajungem să înțelegem adevărul și importanța doctrinelor și principiilor pe care le-am identificat în scripturi, avem dorința de a le pune în practică în viața noastră. Invitați cursanții să împărtășească unui coleg cum pot pune în practică unul dintre adevărurile pe care le-au identificat în Doctrină și legăminte 121:1-8.

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, declarația de mai jos a președintelui Boyd K. Packer, președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Rugați membrii clasei să urmărească atenți și să identifice expresiile care au o semnificație deosebită pentru ei.

Președintele Boyd K. Packer

„Dacă [voi cunoașteți] revelațiile, nu există nicio întrebare – personală, socială, politică sau profesională – care să rămână fără răspuns. În scripturi este cuprinsă plenitudinea Evangheliei nepieritoare. În scripturi găsim principiile adevărului, care vor rezolva orice confuzie, orice problemă și orice dilemă cu care se va confrunta familia umană sau orice persoană din cadrul ei” („Teach the Scriptures” [cuvântare adresată învățătorilor de religie ai SEB, 14 oct. 1977], p. 3-4, LDS.org).

  • Ce expresii ați observat în mod deosebit? De ce?

Încheiați lecția împărtășind modul în care doctrinele și principiile din scripturi v-au binecuvântat viața când le-ați descoperit și le-ați pus în practică. Puteți să invitați cursanții să împărtășească o doctrină sau un principiu pe care l-au descoperit în scripturi și modul în care aceasta sau acesta le-a binecuvântat viața. Încurajați cursanții să caute cu sârguință aceste adevăruri eterne când studiază scripturile și să le pună în practică în viața lor.

Comentarii și informații generale

Să descoperim și să punem în practică doctrinele și principiile Evangheliei.

Președintele Ezra Taft Benson a oferit următoarea instrucțiune cu privire la studierea scripturilor:

Președintele Ezra Taft Benson

„Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face… este acela de a vă cufunda în scripturi. Cercetați-le cu sârguință. Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos. Învățați doctrina. Ajungeți să cunoașteți foarte bine principiile care se găsesc în ele” („The Power of the Word”, Ensign, mai 1986, p. 81).