Spre sfârșitul lunii noiembrie a anului 1832, unii sfinți se mutaseră în Sion, dar nu-și consacraseră proprietățile așa cum poruncise Domnul. Deoarece nu-și consacraseră proprietățile, nu-și primiseră moștenirile conform ordinului stabilit al Bisericii. Profetul Joseph Smith a abordat această problemă într-o scrisoare inspirată, adresată lui William W. Phelps, datată 27 noiembrie 1832. O parte a acestei scrisori este consemnată în Doctrină și legăminte 85. Mai târziu, în data de 6 decembrie 1832, Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 86 în timp ce lucra la revizuirea inspirată a Bibliei. Această revelație a oferit o explicație mai detaliată despre pilda grâului și neghinei și despre rolul preoției în a-L ajuta pe Domnul să-i adune pe cei drepți în ultimele zile.
Rolul funcționarului este de a ține un registru al oamenilor lui Dumnezeu.
Invitați cursanții să-și imagineze că tocmai au fost acceptați într-o echipă sportivă. (Puteți menționa un sport de echipă popular din cultura dumneavoastră și o echipă care practică acel sport.) După câteva zile de joc alături de această echipă, ei observă că unul dintre coechipieri are un joc egoist, unii dintre coechipieri nu joacă așa cum trebuie pe pozițiile lor, iar alții ignoră antrenorul.
De ce i-ar putea fi greu acestei echipe să câștige? Ce ar trebui să se schimbe ca această echipă să joace mai bine?
Explicați că o situație asemănătoare a început să aibă loc în anul 1832, când, în Missouri, sosea un număr tot mai mare sfinți. Revelațiile precedente precizau că orașul Sion urma să fie construit în Ținutul Jackson, Missouri, conform legilor Domnului și sub îndrumarea preoției. Conform acelor legi, membrii Bisericii nu trebuiau să călătorească în Sion decât dacă primeau un certificat de la conducătorii Bisericii. Odată ajunși, ei trebuiau să-și consacre Bisericii toți banii și întreaga proprietate și să primească o moștenire de la episcop. Mai mult, ei trebuiau să țină toate poruncile lui Dumnezeu. (Vezi D&L 64:34-35; 72:15-19, 24-26.)
Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă contextul revelației consemnate în Doctrină și legăminte 85, explicați că mulți sfinți din Missouri trăiau în armonie cu legile pe care le stabilise Domnul pentru întemeierea Sionului. Totuși, unii membri ai Bisericii nu s-au supus poruncii Domnului de a-și consacra proprietățile și au călătorit către Sion fără să obțină un certificat de la conducătorii lor. Ca urmare a acestui lucru, nu și-au primit moștenirile.
De ce ar fi putut fi greu să se întemeieze orașul Sion în aceste circumstanțe?
Explicați că, drept răspuns la dificultățile din Missouri, Joseph Smith i-a trimis o scrisoare lui William W. Phelps, un conducător al Bisericii care, la acel moment, locuia în Independence (vezi introducerea secțiunii Doctrină și legăminte 85).
Explicați că scrisoarea profetului cuprindea instrucțiuni pentru funcționarul Domnului, John Whitmer, care locuia în Missouri. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 85:1-2. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle ce l-a instruit Domnul să facă pe funcționarul Bisericii din Missouri.
Ce a fost instruit funcționarul să facă?
Rugați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 85:3-5. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle despre cine a spus Domnul că nu trebuia ca numele lor să fie scrise în registrele Bisericii.
Care oameni nu trebuiau să aibă numele lor consemnate în înregistrările Bisericii?
Explicați faptul că, la fel cum în timpul lui Joseph Smith erau păstrate consemnări, Biserica păstrează consemnări și în zilele noastre. Unul dintre scopurile pentru care se face acest lucru este de a păstra numele credincioșilor, precum și o relatare a lucrărilor lor.
Care sunt unele dintre lucrurile pe care trebuie să le facem pentru ca numele noastre să fie consemnate ca membri credincioși ai Bisericii?
După ce cursanții răspund, scrieți, pe tablă, următorul adevăr: Dacă trăim potrivit legilor lui Dumnezeu, numele noastre vor fi scrise în registrele Bisericii ca membri credincioși. Explicați că faptele celor drepți care sunt consemnate pe pământ sunt consemnate și în cer, în ceea ce se numește cartea vieții (vezi D&L 128:6-7). Invitați cursanții să parcurgă repede Doctrină și legăminte 85:5, 9, 11 și să găsească alte nume ale consemnărilor care sunt ținute pe pământ despre cei care sunt credincioși. Rugați-i să vă spună ce au găsit.
Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă importanța adevărului pe care l-ați scris pe tablă, invitați-i să-și imagineze că planifică să participe la un eveniment prestigios. Întrebați-i cum s-ar simți dacă ar ajunge la eveniment și nu li s-ar permite să intre, deoarece numele lor nu ar fi pe lista invitaților.
Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 85:9-11 și să-și imagineze cum s-ar simți să-și dea seama că numele lor lipsesc din cartea Domnului de aducere aminte.
Ce credeți că înseamnă că aceia ale căror nume nu sunt consemnate „nu vor găsi moșteniri” alături de sfinți? (Nu vor primi binecuvântările care vor fi date celor credincioși.)
Potrivit celor relatate în versetul 11, care poate fi cauza pentru care numele membrilor Bisericii pot fi șterse din cartea legii lui Dumnezeu?
Cum ați rezuma ceea ce ați învățat despre importanța faptului ca numele voastre să fie consemnate ca membri credincioși ai Bisericii?
Depuneți mărturie că, atât aici, pe pământ, cât și în cer, sunt ținute cronici. Toți vom trebui să dăm socoteală pentru faptele și credința noastră în ce privește modul în care vom fi trăit în acord cu legile lui Dumnezeu. Invitați cursanții să se gândească la atitudinea și supunerea lor față de legile lui Dumnezeu.
Înainte de începerea orei, invitați un cursant să citească Matei 13:24-30 și să fie pregătit să rezume membrilor clasei pilda grâului și neghinei. Scrieți, pe tablă, următoarele cuvinte: grâu, neghină, țarină, semănători, vrăjmaș.
După ce cursantul ales rezumă pilda, adresați celor din clasă următoarele întrebări:
Ce simbolizează grâul și neghina? (Grâul îi simbolizează pe cei drepți, iar neghina îi simbolizează pe cei ticăloși [vezi Matei 13:38].)
De ce a vrut bărbatul din pildă să aștepte înainte să poruncească slujitorilor să smulgă neghina?
Imagine
grâu și neghină
Expuneți următorul desen cu grâu și neghină sau desenați-l pe tablă. Explicați că neghina este un soi de buruiană. Când încolțesc, grâul și neghina sunt aproape identice, dar se pot deosebi odată ce cresc. Dacă un secerător ar încerca să smulgă neghina înainte ca grâul și neghina să crească, probabil că acesta ar distruge și o mare parte din grâu.
Invitați câțiva cursanți să citească, pe rând, cu glas tare, din Doctrină și legăminte 86:1-6. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle ce simbolizează câmpul, semănătorii semințelor și dușmanul. Invitați cursanții să spună ce au învățat.
Bazându-vă pe explicația Domnului cu privire la simboluri, cum ați rezuma înțelesul pildei?
Explicați faptul că, atunci când a primit această revelație, Joseph Smith revizuia și edita versiunea inspirată a Bibliei (Traducerea lui Joseph Smith). Revelația cuprinsă în Doctrină și legăminte 86 explică mai bine pilda, după cum este consemnată în Matei 13:24-30. De exemplu, din Doctrină și legăminte 86 învățăm că semănătorii din pildă reprezintă apostolii Salvatorului (vezi versetul 2) și că neghina „sufocă grâul și conduce Biserica în pustiu” (versetul 3). Învățăm, de asemenea, că, „în ultimele zile”, vor începe să răsară noi spice de grâu (vezi versetul 4). Semănarea neghinei poate reprezenta apostazia, iar noile spice de grâu care răsar pot reprezenta restaurarea.
Subliniați că, în pildă, stăpânul casei își instruiește robii să smulgă întâi neghina pentru a fi arsă, și apoi să strângă grâul în grânar (vezi Matei 13:27-30). Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 86:7 și să descopere o informație pe care o oferă această revelație și care clarifică ordinea culesului.
Ce învățăm din versetul 7 despre ordinea culesului?
Ce ne învață acest lucru despre ce se va întâmpla cu cei drepți și cu cei ticăloși în ultimele zile? (Cursanții trebuie să identifice următoarea doctrină: Domnul îi va aduna pe cei drepți în ultimele zile și, apoi, îi va distruge pe cei ticăloși la cea de-a Doua Sa Venire.
Expuneți ilustrațiile Misionari: Vârstnici și Misionari: Surori (Carte cu picturi inspirate din Evanghelie [2009], nr. 109, 110; vezi, de asemenea, LDS.org).
Imagine
misionari, vârstnici
Imagine
misionari, surori
Ce legătură au aceste două ilustrații cu pilda grâului și neghinei? (Ajutați cursanții să vadă că putem ajuta la adunarea celor drepți împărtășind altora Evanghelia.)
Explicați faptul că, amintindu-ne de numeroasele moduri în care suntem binecuvântați ca membri ai Bisericii Domnului, dorința noastră de a împărtăși altora aceste binecuvântări poate crește. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 86:8-10. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturile lor și să afle în ce moduri am fost binecuvântați ca membri ai Bisericii Domnului.
Potrivit versetelor 8-10, care sunt unele dintre modurile în care am fost binecuvântați ca membri ai Bisericii Domnului?
Scoateți în evidență expresia „voi sunteți moștenitori legitimi” din versetul 9. Explicați că acest lucru înseamnă că membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă fac parte din legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam, prin care lui Avraam i s-a promis că urmașii lui se vor bucura de binecuvântările preoției și vor împărtăși altora acele binecuvântări (vezi Avraam 2:9-11).
În ce fel ați fost binecuvântați prin preoție?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 86:11 și rugați membrii clasei să găsească moduri prin care trebuie să-i ajutăm pe alții. Rugați cursanții să spună ce au găsit. Scrieți, pe tablă, următorul principiu: Le putem oferi salvare altora ajutându-i să primească binecuvântările preoției.
Invitați cursanții să împărtășească experiențe pe care le-au avut și în care au fost exemple demne de urmat pentru alții sau în care au ajutat o altă persoană să primească binecuvântările preoției.
Referința la „[cel] puternic și tare” (D&L 85:7) care trebuie să pună în ordine casa lui Dumnezeu și referința la cel „care întinde mâna pentru a susține chivotul” (D&L 85:8) au fost folosite de mulți apostați pentru a-și justifica îndepărtarea de Biserică. Ei afirmă că anumiți președinți ai Bisericii nu mai au aprobarea Domnului și sunt respinși și că ei, apostații, sunt „[cei puternici și tari]” chemați de Dumnezeu să pună lucrurile în ordine. Astfel de afirmații contrazic înțelesul scripturilor. Într-o declarație oficială emisă în anul 1905, Prima Președinție (Joseph F. Smith, John R. Winder și Anthon H. Lund) a discutat despre împrejurările care au dus la oferirea revelației din Doctrină și legăminte 85:7-8 și despre cei la care se referă aceste două expresii:
„Este de observat, în primul rând, că subiectul acestei întregi scrisori [scrisoarea profetului adresată lui William W. Phelps] și, de asemenea, partea acceptată ulterior ca revelație, se referă la treburile Bisericii din Missouri, la adunarea sfinților în acel loc și la obținerea moștenirilor lor conform legii consacrării și administrării; și, profetul vorbește anume despre ce se va întâmpla cu cei care nu-și primesc moștenirile prin poruncă sau contract venite din partea episcopului…
Episcopul Partridge era unul dintre frați și, deși era un bărbat foarte demn, pe care Domnul îl iubea și pe care profetul l-a descris ca fiind un «model de pietate» și «unul dintre marii bărbați ai Domnului» – uneori, în acele zile de la început, se opunea profetului și căuta să-l corecteze în modul de administrare a treburilor Bisericii sau, cu alte cuvinte, «[întindea] mâna pentru a susține chivotul»…
În aceste situații de răzvrătire, gelozie, mândrie, necredință și împietrire a inimilor, care erau prezente în rândul fraților în Sion – Ținutul Jackson, Missouri – la care episcopul Partridge era întru totul părtaș, au fost scrise cuvintele revelației luate din scrisoarea adresată lui William W. Phelps, în data de 27 noiembrie 1832. «Bărbatul care fusese chemat de Dumnezeu» să «împartă sfinților moștenirea lor» – Edward Partridge – nu acționa la acel moment în mod corespunzător, neglijându-și îndatorirea și «[întinzându-și] mâna pentru a susține chivotul»; așadar, el a fost avertizat că judecata lui Dumnezeu era iminentă și s-a profețit că un altul, «cineva puternic și tare», urma să fie trimis de la Dumnezeu pentru a-i lua locul, pentru a-i lua oficiul de episcop – cineva care va avea spiritul și puterea acelui oficiu înalt asupra sa, prin care urma să aibă puterea să «[pună] în ordine casa lui Dumnezeu și [să aranjeze] prin sorți moștenirile sfinților»; cu alte cuvinte, cineva care ar face lucrarea pe care episcopul Edward Partridge fusese chemat să o facă, dar pe care nu o îndeplinise…
Și, în măsura în care, prin pocăința, sacrificiile și suferința sa, episcopul Edward Partridge a obținut, fără îndoială, o reducere a judecății cu care fusese amenințat, anume de a cădea «sub săgeata morții, ca un arbore care este lovit de săgeata strălucitoare a fulgerului», nevoia de a trimite pe altcineva să-i ocupe poziția – cineva «puternic și tare» care să «[pună] în ordine casa lui Dumnezeu și [să aranjeze] prin sorți moștenirile sfinților» – a fost trecută cu vederea, iar tot incidentul profeției a fost dat uitării” (în James R. Clark, compilație, Messages of the First Presidency of The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, 6 volume [1965-1975], 4:112, 113, 115, 117; vezi, de asemenea, Doctrine and Covenants Student Manual, a doua ediție [manual al Sistemului Educațional al Bisericii, 2001], p. 186-187).
Expresia a „întinde mâna pentru a susține chivotul lui Dumnezeu” se referă la „un incident din timpul domniei împăratului David, în vechiul Israel. Filistenii capturaseră chivotul legământului în bătălie, dar l-au înapoiat când au fost loviți de urgii (vezi 1 Samuel 4-6). Ulterior, David și poporul au adus chivotul la Ierusalim într-un car tras de boi, mânat de Uza și Ahio. «Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu și l-a apucat, pentru că erau să-l răstoarne boii. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza, și Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui și a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu» (2 Samuel 6:6-7; vezi v. 1-11). Chivotul simboliza prezența lui Dumnezeu, slava și măreția Sa. Când i s-a dat prima dată lui Israel, chivotul a fost pus în Sfânta Sfintelor, în tabernacol, și nici preoții nu aveau voie să se apropie de el. Numai înaltul preot, după modelul lui Hristos, se putea apropia de el, iar aceasta numai după ce trecea printr-un ritual elaborat de curățare personală și pocăință de păcatele sale…
Indiferent de cât de bune au fost intențiile lui Uza, el s-a apropiat în mod neglijent de ceea ce se putea apropia numai în cele mai stricte condiții. Nu a avut nicio credință în puterea lui Dumnezeu. A presupus că chivotul era în pericol, uitând că era simbolul fizic al lui Dumnezeu care are toată puterea. Nu putem presupune că putem salva pe Dumnezeu și împărăția sa prin eforturile personale.
«Abaterea lui Uza a constat în faptul că a atins chivotul cu sentimente profane, deși cu intenții bune, anume de a preveni ca acesta să se rostogolească și să cadă din car. Faptul de a atinge chivotul, tronul slavei divine și garanția vizibilă a prezenței nevăzute a Domnului, a fost o profanare a măreției Dumnezeului celui Sfânt. „Așadar, Uza a fost un arhetip al tuturor celor care, cu intenții bune, omenești, dar totuși cu mințile nepurificate, intervin în treburile împărăției lui Dumnezeu, având impresia că se află în pericol și sperând s-o salveze” (O. V. Gerlach)» (Keil și Delitzsch, Commentary, bk. 2: Joshua, Judges, Ruth, 1 and 2 Samuel, «Second Book of Samuel», p. 333)” (Doctrine and Covenants Student Manual, a doua ediție [manual al Sistemului Educațional al Bisericii, 2001], p. 188).
Domnul S-a referit la acest incident în revelația modernă pentru a preda principiul că nu trebuie să luăm asupra noastră responsabilitatea de a oferi îndrumare (a „[susține] chivotul”) conducătorilor noștri ai preoției sau altora pe care i-a chemat și numit Dumnezeu (vezi D&L 85:8). Totuși, există oameni care se tem că chivotul se clatină și caută să-l îndrepte. Poate că unii membri ai Bisericii văd probleme și se simt frustrați de felul în care simt că anumiți conducători sau alții abordează acele probleme. Poate simt că, deși nu au autoritatea să o facă, trebuie să schimbe direcția în care se îndreaptă episcopia lor sau chiar Biserica. Totuși, cele mai bune intenții nu justifică o astfel de intervenție în Biserica Domnului.
Președintele David O. McKay ne-a învățat:
Imagine
Președintele David O. McKay
„Este destul de periculos ca noi să ieșim din sfera noastră și să încercăm, în mod neautorizat, să îndrumăm eforturile altcuiva. Vă amintiți cazul lui Uza care și-a întins mâna să îndrepte chivotul. (Vezi 1 Cronici 13:7-10.) A crezut că este îndreptățit, când s-au împiedicat boii, să-și întindă mâna pentru a sprijini acel simbol al legământului. Noi, cei care trăim în aceste zile, credem că pedeapsa a fost severă. Dar, indiferent de cât de severă pare, incidentul transmite o lecție de viață. Să privim în jur și să vedem cât de repede mor din punct de vedere spiritual oamenii care încearcă, fără a fi autorizați, să îndrepte chivotul. Sufletul lor se umple de amărăciune, mintea lor se frământă, judecata lor devine greșită, iar spiritul lor devine deprimat. Aceasta este starea jalnică a oamenilor care, neglijându-și responsabilitățile, își petrec timpul găsind defecte la alții” (în Conference Report, aprilie 1936, p. 60).