Seminare și institute
Lecția pentru studiul acasă – Doctrină și legăminte 109-112 (unitatea 24)


Lecția pentru studiul acasă

Doctrină și legăminte 109-112 (unitatea 24)

Material pentru pregătirea învățătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecțiilor pentru studiul acasă zilnic

Următorul rezumat al evenimentelor, doctrinelor și principiilor pe care le-au învățat cursanții în timp ce au studiat Doctrină și legăminte 109-112 (unitatea 24) nu trebuie predat ca parte a lecției dumneavoastră. Lecția pe care o predați se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine și principii. Urmați îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveți în vedere nevoile cursanților dumneavoastră.

Ziua 1 (Doctrină și legăminte 109)

În timp ce cursanții au studiat rugăciunea de dedicare a Templului Kirtland, ei au descoperit unele dintre motivele pentru care noi construim temple. Ei au învățat că, dacă noi preaslăvim cu demnitate în templu, Domnul ni se va manifesta, ne va înarma cu putere și ajutorul Său și ne va binecuvânta astfel încât ticăloșia nu va triumfa asupra noastră. Experiența pe care sfinții au avut-o cu ocazia dedicării Templului Kirtland a fost similară, din multe puncte de vedere, cu ceea ce li s-a întâmplat apostolilor din vechime în ziua Cincizecimii (vezi Faptele apostolilor 2).

Ziua 2 (Doctrină și legăminte 110)

În cadrul binecuvântărilor primite de sfinți în Templul Kirtland, Isus Hristos le-a apărut profetului Joseph Smith și lui Oliver Cowdery. Cursanții au învățat că, dacă ne supunem poruncilor Domnului și menținem pură casa Lui, El ni Se va manifesta în templele Sale. De asemenea, cursanții au învățat că Moise, Elias și Ilie s-au arătat în Templul Kirtland și le-au încredințat lui Joseph Smith și Oliver Cowdery chei ale preoției. Cursanții au învățat următorul principiu: Cheile muncii misionare, familiilor eterne și muncii din templu ne pregătesc pentru a Doua Venire a Domnului.

Ziua 3 (Doctrină și legăminte 111)

Dintr-o revelație dată profetului Joseph Smith în Salem, Massachusetts, cursanții au învățat că Domnul poate să ne transforme eforturile sincere în ceva bun. De asemenea, ei au învățat că noi putem primi îndrumarea Domnului prin pacea și puterea Spiritului Său.

Ziua 4 (Doctrină și legăminte 112)

Din sfatul Domnului dat lui Thomas B. Marsh, cursanții au învățat că, dacă suntem umili, Domnul ne va conduce și va răspunde rugăciunilor noastre. Domnul i-a spus președintelui Marsh că, în calitate de președinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, el deținea cheile de a îndruma lucrarea Celor Doisprezece cu privire la proclamarea Evangheliei. Aceste chei au fost restaurate pentru ultima dată în dispensația plenitudinii timpurilor. Cursanții au învățat, de asemenea, că ei trebuie să fie credincioși pentru a primi binecuvântările promise de Domnul.

Introducere

În cadrul rugăciunii de dedicare a Templului Kirtland, profetul Joseph Smith s-a rugat pentru bunăstarea celorlalți. După ce templul a fost dedicat, profeții din dispensațiile trecute au conferit chei ale preoției profetului Joseph Smith și lui Oliver Cowderry, inclusiv cheile de pecetluire.

Sugestii pentru predare

Doctrină și legăminte 109:47-53

Joseph Smith Îl roagă pe Tatăl Ceresc să ajute sfinții din Missouri.

Invitați cursanții să își imagineze că o persoană pe care o cunosc are probleme sau suferă în vreun mod. După ce cursanții au avut timp suficient să răspundă, adresați-le următoarele întrebări:

  • În ce mod puteți ajuta la alinarea suferinței cuiva?

După ce cursanții au împărtășit câteva idei, amintiți-le că sfinții din Missouri au suferit foarte mult din cauza violenței gloatelor din Ținutul Jackson. Semenii lor sfinți au amintit de ei în rugăciunea de dedicare a Templului Kirtland. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, partea din rugăciunea de dedicare consemnată în Doctrină și legăminte 109:47-49. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle un lucru pe care-l putem face pentru a-i ajuta pe alții în timpul greutăților.

  • Ce a făcut profetul pentru sfinții din Missouri la dedicarea Templului Kirtland?

Invitați un cursant să scrie la tablă. Rugați membrii clasei să sugereze un principiu pe care-l putem învăța din cuvintele rugăciunii rostite de profet în aceste versete. În timp ce cursanții răspund, cel de la tablă poate să scrie următorul principiu: Rugăciunile noastre îi pot ajuta și întări pe cei nevoiași.

  • Când ați simțit sau văzut puterea rugăciunii ajutând pe cineva nevoiaș? (Puteți sublinia că asemenea rugăciuni își primesc, uneori, răspunsul prin inspirația pe care o primim noi, sau alții, despre ce se poate face pentru a-i ajuta pe alții. Puteți împărtăși modul în care ați văzut împlinirea acestui principiu în viața dumneavoastră.)

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 109:50. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle pentru cine s-a mai rugat profetul.

  • Pentru cine altcineva s-a rugat profetul?

  • De ce credeți că ar trebui să ne rugăm pentru dușmanii noștri?

  • Ce putem învăța din Doctrină și legăminte 109:50 despre modul în care rugăciunile noastre pot avea influență asupra altora? (După ce cursanții răspund, rugați pe cel de la tablă să scrie următorul principiu: Rugăciunile noastre îi pot influența pe oameni să se pocăiască. Apoi, invitați cursantul de la tablă să-și ocupe locul în clasă.)

Rugați cursanții să cugete la următoarea întrebare:

  • Ce se întâmplă dacă oamenii pentru care ne rugăm aleg să nu se pocăiască?

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 109:51-53. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute expresii care evidențiază voia Domnului și libertatea de a alege a altora. Invitați cursanții să spună ce au aflat. (Înainte ca ei să citească aceste versete, puteți să explicați că, atunci când scripturile conțin afirmații despre faptul că Domnul Își dezvăluie brațul, ele se referă la El arătându-și puterea.)

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 109:53. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle ce va face Tatăl Ceresc pentru cei care se pocăiesc. (Puteți să explicați că mânia lui Dumnezeu este adesea exprimată sub forma pedepsei sau suferinței de care avem parte din cauza păcatelor noastre, conform dreptății Sale. Expresia „când te vei uita la fața Unsului Tău” se referă la dorința Tatălui Ceresc de a da dovadă de milă datorită sacrificiului ispășitor al Fiului Său, Isus Hristos.)

  • De ce Își va întoarce Tatăl Ceresc mânia de la cei care se pocăiesc? (Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar ajutați-i să identifice următorul principiu: Datorită sacrificiului ispășitor al lui Isus Hristos, mânia Tatălui Ceresc va fi întoarsă de la cei care se pocăiesc.)

Pentru a ajuta cursanții să vizualizeze descrierea din versetul 53, invitați-i să facă următoarele:

Imaginați-vă că un fost membru al gloatei anti-mormone se află înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecat. Acum, imaginați-vă că, înainte cu mulți ani ca acest om să moară, el s-a pocăit cu adevărat și a cerut să fie iertat și mântuit prin intermediul ispășirii lui Isus Hristos. Pentru că Isus Hristos a suferit pentru păcatele acestui om, Tatăl Ceresc va întoarce pedeapsa de la păcătosul care s-a pocăit și-i va oferi milă.

  • Ce atitudine este necesar să aibă oamenii pentru a se ruga sincer ca mânia Tatălui Ceresc să se întoarcă de la dușmanii lor?

Încurajați cursanții să dezvolte această atitudine față de cei care i-au jignit sau care i-au făcut să sufere. Rugați cursanții să și-i imagineze pe acești oameni stând pocăiți înaintea Tatălui Ceresc. Invitați cursanții să se roage, așa cum a făcut Joseph Smith, pentru cei care i-au jignit sau care au păcătuit împotriva lor.

Doctrină și legăminte 110:13-16

Ilie a încredințat lui Joseph Smith și Oliver Cowdery cheile pentru pecetluirea familiilor.

Amintiți-le cursanților că la sfârșitul săptămânii de dedicare a Templului Kirtland, Isus Hristos a apărut profetului Joseph Smith și lui Oliver Cowdery în templu. Invitați cursanții să citească introducerea la Doctrină și legăminte 110 și să identifice data la care Joseph Smith a primit această revelație. După ce o găsesc, explicați că, la sfârșitul de săptămână, în 3 aprilie 1836, era Paștele pentru evreii din întreaga lume. Timp de secole, la ospățul de Paște, familiile de evrei lăsau un scaun în plus la masă, pe baza unei profeții a lui Maleahi din Vechiul Testament, anticipând venirea lui Ilie pentru a „întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor” (Maleahi 4:6).

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 110:13-16. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute cum a fost împlinită profeția lui Maleahi în Templul Kirtland. Rugați cursanții să spună ce au găsit.

Președintele Joseph Fielding Smith a propovăduit că Ilie a conferit lui Joseph Smith „puterea de pecetluire a preoției, prin care toate lucrurile sunt legate atât în cer, cât și pe pământ. Aceasta i-a dat lui Joseph Smith autoritatea de a realiza în templul lui Dumnezeu rânduielile esențiale necesare salvării atât pentru cei în viață, cât și pentru cei morți” (Doctrines of Salvation, ed. Bruce R. McConkie, 3 vol. [1954-1956], 2:118).

  • Ce le oferim noi strămoșilor noștri morți când îi ajutăm cu rânduielile făcute pentru ei în templu? (Puteți scrie următorul principiu pe tablă: Când participăm la munca de întocmire a istoriei familiei și la munca în templu pentru membrii ei, noi le oferim strămoșilor noștri salvarea.)

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declarație a vârstnicului Richard G. Scott din Cvorumul Celor Doisprezece Apostoli. Puteți să oferiți fiecărui cursant câte un exemplar al acestei declarații. Rugați-i să asculte care este binecuvântarea pe care o pot primi cei care ajută la munca de întocmire a istoriei familiei și munca în templu.

Vârstnicul Richard G. Scott

„Orice lucrare pe care o înfăptuiți în templu reprezintă un timp petrecut în mod eficient, însă primirea rânduielilor pentru unul dintre strămoșii dumneavoastră va face ca timpul petrecut în templu să fie mult mai sacru, și veți primi chiar și binecuvântări mai mari…

Tinerilor, doriți o cale sigură prin care să eliminați influența dușmanului din viața voastră? Implicați-vă profund în căutarea strămoșilor voștri, pregătiți-le numele pentru rânduielile sacre înfăptuite în templu pentru cei morți și, apoi, mergeți la templu pentru a-i reprezenta în primirea rânduielilor botezului și darului Duhului Sfânt. Pe măsură ce înaintați în vârstă, veți putea să participați și la primirea celorlalte rânduieli. Nu mă pot gândi la o protecție mai mare împotriva influenței dușmanului în viața voastră” („Bucuria de a-i mântui pe cei morți”, Ensign sau Liahona, nov. 2012, p. 94).

  • Ce binecuvântări primesc cei care participă la munca de întocmire a istoriei familiei și la munca în templu?

  • Când ați avut parte, voi sau cineva cunoscut, de una dintre aceste binecuvântări?

Invitați cursanții să se gândească ce pot face pentru a-și îmbunătăți eforturile în munca de întocmire a istoriei familiei și în munca din templu.

Unitatea următoare (Biserica se mută în nodul statului Missouri; Doctrină și legăminte 113-120)

În vederea pregătirii cursanților pentru studiul lor de săptămâna viitoare, puteți să-i invitați să se gândească la următoarele: Cum a primit Biserica lui Isus Hristos numele ei? Când a fost introdusă legea zeciuielii? Explicați că, în unitatea următoare, ei vor învăța răspunsurile la aceste întrebări, precum și modul în care Îl putem chema pe Dumnezeu să ne ajute să rămânem fideli credinței și legămintelor noastre.