Lecția 150 Pionieri care au făcut parte din companii de cărucioare, 1856-1860
Lecția 150
Pionieri care au făcut parte din companii de cărucioare, 1856-1860
Introducere
Sfinții, care au ajuns în Valea Salt Lake în anul 1847, au desțelenit pământurile și le-au cultivat și au lucrat la crearea altor resurse pentru imigrările ulterioare. În luna septembrie a anului 1851, Brigham Young și consilierii săi din Prima Președinție au reiterat invitația adresată tuturor sfinților din Iowa și din întreaga lume să se adune în Valea Salt Lake. Mulți sfinți din zilele din urmă au răspuns invitației președintelui Young cu prețul unor mari sacrificii. Membrii Celor Doisprezece au fost trimiși să supravegheze migrarea iar, în anul 1852, către Valea Salt Lake au călătorit mai mulți sfinți decât în oricare alt an. De asemenea, mulți sfinți au călătorit către Valea Salt Lake în companii de cărucioare între anii 1856 și 1860.
Sugestii pentru predare
Sfinții se supun sfatului de a se aduna în Valea Salt Lake.
Rugați cursanții să-și imagineze că au fost rugați să călătorească aproximativ 2.090 de kilometri pe jos și să tragă după ei un cărucior și că li se permite să-și aducă doar 7,7 kilograme de bunuri personale. Întrebați-i cine s-ar oferi voluntar pentru această călătorie.
Arătați cursanților o fotografie a unui cărucior sau desenați ilustrația de mai jos pe tablă. Explicați faptul că, în anul 1856, președintele Brigham Young a propus ca imigranții să călătorească folosind cărucioare în loc de căruțe din cauza dificultăților financiare. Cărucioarele erau mult mai ieftine dând posibilitatea mai multor sfinți să imigreze. Între anii 1856 și 1860, aproape 3.000 de sfinți au ales să călătorească spre vest prin câmpiile Statelor Unite spre Utah, trăgând după ei cărucioare în care-și transportau bunurile. Cele mai multe dintre companiile de cărucioare au transportat provizii, lucruri personale și ceva alimente și au mers din orașul Iowa, statul Iowa, până în orașul Salt Lake, Utah. Ultimele trei companii și-au început călătoria în Florence, Nebraska.
Expuneți o cutie sau o găleată cu obiecte cântărind 7,7 kilograme. Permiteți câtorva cursanți să ridice cutia sau găleata. Explicați că fiecărui adult care călătorea într-o companie de cărucioare i se permitea să aducă 7,7 kilograme de bunuri. Fiecărui copil i se permitea să aducă 4,5 kilograme. Bunurile personale constau în haine și alte obiecte. Bunurile erau cântărite pentru fiecare persoană în parte și orice era peste limita greutății admise era îndepărtat.
Dacă ați fi fost unul dintre acei pionieri care făceau parte dintr-o companie de cărucioare, ce bunuri materiale ați fi ales să luați? De ce?
De ce credeți că sfinții erau dispuși să facă sacrificii atât de mari pentru a ajunge în Utah?
Deși călătoria era dificilă, opt din cele zece companii de cărucioare, între anii 1856 și 1860, au terminat călătoria cu succes. Dar, în anul 1856, a patra și a cincea companie de cărucioare au pornit când s-a apropiat iarna și au avut parte de încercări foarte mari. Aceste companii erau compania de cărucioare a lui Willie, condusă de James G. Willie, și compania de cărucioare a lui Martin, condusă de Edward Martin. După ce au parcurs aproximativ 1.600 de kilometri spre vest dinspre Iowa, companiile aveau foarte puține alimente și provizii. În luna octombrie, ambele companii au fost prinse de viscole puternice, în câmpiile înalte din Wyoming, care le-au oprit înaintarea. Acești sfinți au suferit îngrozitor din cauza frigului și zăpezii extreme. (Puteți expune ilustrații cu pionieri care au făcut parte din companii de cărucioare, precum Pionierii cu cărucioare apropiindu-se de Valea Lacului Sărat [Carte cu picturi inspirate din Evanghelie (2009), nr. 102; vezi, de asemenea, LDS.org].)
Imagine
Pionierii cu cărucioare apropiindu-se de Valea Lacului Sărat
Dacă este posibil, oferiți cursanților un exemplar al relatării de mai jos oferite de Aaron și Elizabeth Jackson. Explicați faptul că ei călătoreau în compania lui Martin, care era, de obicei, cu aproximativ 160 de kilometri în urma companiei lui Willie. Rugați un cursant să citească, cu glas tare, această relatare. Rugați membrii clasei să urmărească în exemplarele primite și să caute dovada credinței lui Aaron și a lui Elizabeth.
În data de 19 octombrie 1856, membrii companiei de cărucioare a lui Martin au trebuit să traverseze un râu lat în timpul unui viscol. Mulți membri din companie, inclusiv Aaron Jackson, erau slăbiți și bolnavi, iar traversarea râului a avut ca rezultat pierderea multor vieți. Elizabeth Jackson a descris ce i s-a întâmplat soțului ei după câteva zile:
„Pe la ora nouă m-am dus să mă culc… Am dormit până pe la, ceea ce am crezut că era, miezul nopții. Îmi era foarte frig. Vremea era aspră. Am ascultat să aud dacă soțul meu mai respira – era atât de liniștit. Nu-l puteam auzi. M-am panicat. Mi-am pus mâna pe trupul său și, spre groaza mea, mi-am dat seama că temerile mele cele mai mari se confirmau. Soțul meu era mort… I-am chemat să mă ajute pe ceilalți aflați în cort. Ei nu au putut să mă ajute… Când s-a luminat, câțiva bărbați din companie au pregătit trupul pentru a-l îngropa… L-au învelit într-o pătură și l-au așezat într-o grămadă alături de alte treisprezece persoane care au murit, iar apoi l-au acoperit cu zăpadă.
Nu voi încerca să descriu ceea ce am simțit în momentul când am devenit văduvă cu trei copii în astfel de circumstanțe. Nu o pot face. Dar cred că îngerul care consemnează a scris în arhivele de sus, iar suferințele mele de dragul Evangheliei vor fi sfințite înspre binele meu” (Leaves from the Life of Elizabeth Horrocks Jackson Kingsford [1908], p. 6-7; vezi, de asemenea, history.lds.org).
Ce a spus Elizabeth că va face pentru ea suferința ei de dragul Evangheliei? Ce credeți că înseamnă expresia „sfințite înspre binele meu”? (Suferința ei avea să devină sacră și sfântă înspre folosul ei.)
Ce poate să ni se întâmple dacă trebuie să suferim cu răbdare de dragul Evangheliei? (Scrieți, pe tablă, următorul principiu: Dacă vom suferi cu răbdare de dragul Evangheliei, aceasta poate să ne sfințească pentru folosul nostru. [Vezi D&L 122:7; 2 Nefi 2:2.])
Chiar dacă nu ați suferi așa cum a suferit Elizabeth Jackson, în ce fel ați putea suferi de dragul Evangheliei? Cum puteți fi binecuvântați prin aceste experiențe?
Explicați că, în următoarele câteva zile care au urmat morții lui Aaron Jackson, compania lui Martin a înaintat aproximativ 16 kilometri. Mulți oameni au murit în cursul acestei perioade. Într-o noapte din timpul acestei părți a călătoriei, nimeni nu avea puterea necesară de a întinde corturile. Elizabeth Jackson a stat pe o piatră cu unul dintre copiii ei în brațe și cu ceilalți doi copii la stânga și la dreapta ei. Ea a stat așa până dimineață. Elizabeth se descurajase. Apoi, în noaptea de 27 octombrie, a avut o experiență care i-a dat speranța că va fi salvată. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea relatare și rugați membrii clasei să fie atenți la ce a aflat Elizabeth dintr-un vis.
„Este ușor de înțeles că, în astfel de circumstanțe potrivnice, am devenit deprimată. Eram la vreo zece sau unsprezece mii de kilometri depărtare de țara mea natală, într-o țară sălbatică, stâncoasă și muntoasă, într-o stare foarte rea, pământul era acoperit cu zăpadă, apele erau înghețate, iar eu, cu trei copii orfani de tată, nu aveam aproape nimic pentru a-i proteja împotriva viscolelor nemiloase. Când m-am culcat în acea seară, în data de 27 octombrie, am avut o revelație uluitoare. În visul meu, soțul meu stătea lângă mine și a spus: «Înveselește-te, Elizabeth, salvarea este aproape»” (Leaves from the Life of Elizabeth Horrocks Jackson Kingsford, p. 8; vezi, de asemenea, history.lds.org).
Spuneți cursanților că acel vis s-a împlinit când salvatorii trimiși din orașul Salt Lake au ajuns, a doua zi, la compania lui Martin.
Explicați că, în data de 4 octombrie 1856, cu săptămâni înainte ca viscolele să fi lovit companiile de cărucioare, câțiva călători au raportat președintelui Brigham Young că acele companii de pionieri erau încă pe câmpii, la sute de kilometri depărtare. A doua zi, în cadrul unei adunări de duminica a Bisericii, Brigham Young a vorbit despre salvarea pionierilor din acele companii de cărucioare. Invitați un cursant să citească fragmentele de mai jos din cuvântarea sa. Rugați membrii clasei să fie atenți la principiul predat sfinților de președintele Young. (Dacă este posibil, oferiți cursanților câte un exemplar al declarației, pentru a putea citi.)
Imagine
Președintele Brigham Young
„Mulți dintre frații și surorile noastre sunt pe câmpii având cărucioare și, probabil, mulți aflându-se acum la aproximativ 1.100 de kilometri depărtare de acest loc și trebuie aduși aici, iar noi trebuie să le trimitem ajutoare…
Aceasta este religia mea; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Duhul Sfânt, aceea de a salva oamenii… Aceasta este salvarea pe care trebuie s-o efectuez acum, să-i salvez pe frații noștri care sunt pe punctul să piară sau să sufere îngrozitor dacă nu le trimitem ajutor.
Astăzi, fac apel la episcopi, nu voi aștepta nici până mâine și nici până poimâine, să trimită 60 de atelaje bune trase de câte doi catâri puternici și 12 sau 15 căruțe… [precum și] 12 tone de făină și 40 de căruțași buni, pe lângă cei care conduc atelajele…
Vă spun vouă, tuturor, că religia voastră, credința voastră, mărturisirea credinței voastre nu vă vor salva pe niciunul în împărăția celestială a Dumnezeului nostru decât dacă înfăptuiți principii ca acesta pe care tocmai vi-l predau. Duceți-vă și aduceți-i pe acei oameni care se află acum pe câmpii” („Remarks”, Deseret News, 15 oct. 1856, p. 252).
Ce i-a învățat președintele Brigham Young pe sfinți? (Cursanții pot identifica diverse principii, dar asigurați-vă că înțeleg faptul că, în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, trebuie să-i ajutăm pe cei nevoiași.)
Explicați că mulți bărbați și femei au răspuns și, după două zile de la cuvântarea președintelui Young, bărbații s-au dus să găsească imigranții, conducând căruțe încărcate cu provizii.
Cum poate fi acest efort de salvare un sacrificiu pentru sfinții din Valea Salt Lake?
Care sunt unele sacrificii pe care le putem face pentru a-i ajuta pe cei cu nevoi materiale?
Care sunt unele sacrificii pe care le putem face pentru a-i ajuta pe cei cu nevoi spirituale?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, declarația de mai jos a președintelui Gordon B. Hinckley. Rugați membrii clasei să fie atenți la moduri suplimentare prin care îi putem ajuta pe cei nevoiași.
Imagine
Președintele Gordon B. Hinckley
„Sunt recunoscător că astăzi niciunul dintre oamenii noștri nu este împotmolit pe platourile din Wyoming. Dar știu că peste tot în jurul nostru sunt mulți care au nevoie de ajutor și care merită să fie salvați. Misiunea noastră în viață, ca ucenici ai lui Isus Hristos, trebuie să fie o misiune de salvare. Există cei fără adăpost, cei înfometați, cei săraci. Starea lor este evidentă. Am făcut multe până acum. Putem face și mai mult pentru a-i ajuta pe cei care abia supraviețuiesc.
Ne putem oferi ajutorul pentru a-i întări pe cei care se bălăcesc în mocirla pornografiei, a imoralității grave și a drogurilor. Mulți au devenit atât de dependenți încât și-au pierdut puterea de a-și controla destinul. Ei sunt nefericiți și distruși. Ei pot fi recuperați și salvați…
Nu pentru cei de pe câmpiile înalte din Wyoming trebuie să ne facem griji astăzi. Ci pentru cei din proximitatea noastră, din familiile noastre, din episcopiile noastre și din țărușii noștri, din cartierele și comunitățile noastre” („Our Mission of Saving”, Ensign, nov. 1991, p. 59).
Când ați văzut pe cineva ajutându-i pe cei cu nevoi spirituale sau materiale? Cum i-a ajutat?
Invitați cursanții să cugete și să se roage pentru a ști cum să ajute pe altcineva. Le puteți acorda timp să-și scrie gândurile în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor.
Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă faptul că suntem binecuvântați când îndurăm încercările cu credință, invitați un cursant să citească următoarea relatare:
În anul 1856, Francis și Betsy Webster aveau suficienți bani pentru a călători către Utah într-o căruță, dar și-au donat banii într-un fond creat pentru a ajuta sfinții să emigreze în Utah (Fondul permanent pentru emigrare). Donația lor a ajutat ca încă nouă persoane să călătorească în cadrul unei companii de cărucioare. Francis și Betsy, care urmau să aibă un copil, au călătorit spre orașul Salt Lake în cadrul companiei de cărucioare a lui Martin și au suferit împreună cu restul membrilor companiei.
După mulți ani, în timp ce fratele Webster participa la o oră a Școlii de duminica, asculta cum unii membri ai Bisericii criticau conducătorii Bisericii pentru tragedia prin care a trecut compania de cărucioare. Neputând să se abțină, s-a ridicat și a depus mărturie despre binecuvântările pe care le-a primit pentru că a făcut parte din compania de cărucioare a lui Martin. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, mărturia lui Francis Webster și rugați cursanții să identifice un mod în care au fost binecuvântați cei care au suferit alături de companiile de cărucioare.
„Vă rog să încetați să criticați, căci discutați despre un subiect despre care nu știți nimic. Simplele date istorice nu înseamnă nimic aici, pentru că nu oferă înțelesul corespunzător în legătură cu întrebările luate în discuție. A fost o greșeală plecarea companiei de cărucioare atât de aproape de venirea iernii? Da. Dar eu am făcut parte din acea companie; la fel și soția mea… Am suferit mai mult decât orice v-ați putea imagina și foarte mulți au murit din cauza frigului și a foametei. Dar ați auzit vreodată vreun supraviețuitor al acelei companii să rostească vreo critică?…
M-am uitat de multe ori să văd cine îmi împingea căruciorul, dar ochii mei n-au văzut pe nimeni. Am știut atunci că îngerii lui Dumnezeu erau acolo.
Mi-a părut rău că am ales să vin alături de compania de cărucioare? Nu. Nici atunci și niciodată de atunci. Prețul pe care l-am plătit pentru a ajunge să-L cunoaștem pe Dumnezeu a reprezentat un privilegiu și sunt recunoscător că am fost privilegiat să vin în Sion în cadrul companiei de cărucioare a lui Martin” (în William R. Palmer, „Pioneers of Southern Utah”, The Instructor, vol. 79, nr. 5 [mai 1944], p. 217-218).
Ce principiu putem desprinde din mărturia lui Francis Webster? (Cursanții trebuie să identifice următorul principiu: Dacă îndurăm suferința cu credință, putem ajunge să-L cunoaștem pe Dumnezeu.)
Ce fel de atitudini sau comportamente ați observat la cei care au îndurat suferința cu credință? În ce mod ați ajuns să-L cunoașteți pe Dumnezeu prin încercările de care ați avut parte?
Invitați câțiva cursanți să-și împărtășească mărturia despre unul dintre principiile învățate în timpul lecției de astăzi. Puteți adăuga mărturia dumneavoastră.
Comentarii și informații generale
Unde ne pot conduce încercările și necazurile?
Cugetând asupra sacrificiul făcut de către pionierii sfinți din zilele din urmă, președintele James E. Faust, din Prima Președinție, a spus:
Imagine
Președintele James E. Faust
„Se pare că, în timpul agoniilor vieții, dăm mai bine ascultare șoaptelor slabe și divine ale Păstorului Divin.
Fiecare om are parte de zile de durere și de disperare din cauza adversităților și loviturilor vieții. Se pare că toată lumea are parte de destul chin, de destulă întristare și, adesea, de dezamăgiri, inclusiv cei care caută cu sinceritate să facă bine și să fie credincioși. Apostolul Pavel a spus despre propria provocare: «și ca să nu mă umflu de mândrie… mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască» [2 Corinteni 12:7].
Țepușele care înțeapă, care rămân în carne, care rănesc, schimbă adesea vieți care par lipsite de importanță și speranță. Această schimbare se produce printr-un proces de purificare care, deseori, pare dur și greu. În acest mod, sufletul poate deveni ca lutul în mâinile Învățătorului clădind vieți pline de credință, utile, frumoase și pline de tărie. Pentru unii, focul topitorului cauzează o pierdere a încrederii și a credinței în Dumnezeu, dar cei cu o perspectivă eternă înțeleg că o asemenea purificare face parte din procesul de perfecționare…
Încercările și adversitățile te pot pregăti pentru a te naște din nou” („Refind in Our Trials”, Ensign, febr. 2006, p. 4).
Să rămânem credincioși trăind într-o sălbăticie culturală.
Vârstnicul Neal A. Maxwell a vorbit despre adversitatea care face parte din călătoria noastră personală prin lumea de astăzi:
Imagine
Vârstnicul Neal A. Maxwell
„Dacă suntem credincioși, va veni ziua când acei pionieri și strămoși merituoși, pe care pe bună dreptate îi lăudăm pentru că au biruit adversitățile din călătoria lor în sălbăticie, îi vor lăuda pe credincioșii de astăzi pentru că au trecut cu succes printr-un deșert al disperării și pentru că au trecut printr-o sălbăticie culturală păstrându-și credința” (If Thou Endure it Well [1996], p. 28).