Profetul Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 98 în data de 6 august 1833, la aproximativ două săptămâni după ce persecuția asupra sfinților din Missouri devenise violentă. Această revelație oferea îndrumare sfinților care erau tratați necorespunzător. În ea, Domnul i-a învățat pe sfinți cum trebuiau să reacționeze în fața dușmanilor.
Domnul revelează modul în care sfinții trebuie să reacționeze în fața persecuției.
Înainte de începerea orei, desenați, pe tablă, trei coloane și denumiți-le astfel: Legea Domnului cu privire la răzbunare (D&L 98:23-32); Legea Domnului cu privire la război (D&L 98:33-38) și Legea Domnului cu privire la iertare (D&L 98:39-48).
Rugați cursanții să descrie câteva moduri în care oamenii ar putea reacționa când sunt jigniți sau răniți de cineva. Explicați că, în revelația consemnată în Doctrină și legăminte 98, Domnul ne învață principii care ne pot ajuta să știm cum să reacționăm când suntem răniți de cuvintele sau faptele altor oameni. Încurajați cursanții să descopere aceste principii în timpul lecției de astăzi.
Amintiți cursanților că revelația consemnată în Doctrină și legăminte 98 a fost dată în anul 1833, la scurt timp după ce persecuția asupra sfinților din Missouri devenise violentă. Rugați cursanții să-și aducă aminte detalii din lecția anterioară despre tratamentul necorespunzător de care au avut parte sfinții.
Invitați cursanții să copieze tabelul în caietul lor pentru seminar sau în jurnalul pentru studiul scripturilor. Rugați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 98:23-27. Invitați membrii clasei să urmărească în scripturile lor și să fie atenți la ceea ce i-a învățat Domnul pe sfinți despre răzbunare. Rugați-i să noteze sfatul repetat al Domnului din aceste versete.
Care sunt expresiile repetate care ne învață despre răzbunare? (Le puteți sugera cursanților să marcheze expresiile „nu îi insultați” și „suportați cu răbdare” în versetele 23-27.)
Ce le-a promis Domnul sfinților dacă ei suportau cu răbdare persecuția și nu căutau să se răzbune?
Ce principiu putem învăța din cuvintele Domnului din versetele 23-27? (Ajutați cursanții să identifice următorul principiu: Dacă suportăm cu răbdare tratamentul necorespunzător la care suntem supuși și nu căutăm să ne răzbunăm, Domnul ne va răsplăti. Invitați un cursant să scrie acest adevăr în coloana Legea Domnului cu privire la răzbunare.)
Explicați că, atunci când gloata s-a format în Ținutul Jackson, Missouri, în ziua de sâmbătă, 20 iulie 1833, aceasta a vrut să facă mai mult decât doar să distrugă proprietăți. A dorit și să facă rău membrilor Bisericii. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea relatare istorică și rugați membrii clasei să fie atenți la cum au reacționat episcopul Edward Partridge și Charles Allen, un convertit în vârstă de 27 de ani din Pennsylvania, în fața persecuției.
Imagine
B. H. Roberts
„Gloata i-a prins pe episcopul Edward Partridge și pe Charles Allen și i-a târât prin mulțimea furioasă, care i-a insultat și batjocorit de-a lungul drumului, până au ajuns în centrul orașului. Acolo, li s-au oferit două posibilități; fie renunțau la credința lor în Cartea lui Mormon, fie plecau din ținut. Ei nu aveau să renege Cartea lui Mormon și nici să fie de acord să părăsească ținutul. Episcopul Partridge, permițându-i-se să vorbească, a spus că sfinții au trebuit să sufere persecuții de-a lungul tuturor epocilor lumii și că el era dispus să sufere de dragul lui Hristos, așa cum făcuseră sfinții în epocile anterioare; că nu făcuse nimic care să fi jignit pe cineva și că, dacă ei aveau să fie violenți cu el, aveau să rănească un om nevinovat. În acest moment, glasul lui nu a mai putut fi auzit din cauza gălăgiei gloatei, mulți dintre membrii ei strigând: «Apelează la Dumnezeul tău să te elibereze… !». Celor doi frați, Partridge și Allen, li s-au sfâșiat hainele și au fost unși cu smoală amestecată cu clei sau potasă ori cu un alt fel de acid dăunător pielii și acoperiți cu pene. Ei au suportat această cruzime și acest abuz cu multă resemnare și umilință, astfel încât gloata s-a liniștit și părea uimită de ceea ce văzuse. Fraților li s-a permis să plece în liniște” (B. H. Roberts, A Comprehensive History of the Church, 1:333; vezi, de asemenea, Church History in the Fulness of Times Student Manual, a 2-a ediție [manual al Sistemului Educațional al Bisericii], 2003, p. 133).
Ce vă impresionează cu privire la modul în care Charles Allen și episcopul Partridge au reacționat în fața persecuției?
Rezumați Doctrină și legăminte 98:28-32 explicând că Domnul i-a sfătuit pe sfinți că, dacă vreun dușman le făcuse rău de trei ori fără a avea parte de răzbunarea lui Dumnezeu, ei trebuiau să-l avertizeze pe acel dușman, în numele Domnului, să nu le mai facă rău vreodată. Dacă dușmanul continua să le facă rău și după această avertizare, sfinții erau justificați „[să-l răsplătească] după lucrările sale”. Cu toate acestea, sfinților li s-a mai spus că, dacă își cruțau dușmanii chiar și atunci când erau justificați să se răzbune, ei aveau să fie răsplătiți pentru neprihănirea lor.
Domnul explică momentul în care războiul este justificat.
Rugați cursanții să se gândească dacă știu ce a spus Domnul despre război. Le puteți adresa următoarea întrebare:
Care credeți că este legea Domnului cu privire la război?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 98:32-34. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle ce le-a spus Domnul profeților din vechime despre război.
Potrivit celor relatate în versetul 33, care a fost legea dată profeților din vechime? (În timp ce cursanții răspund, scrieți răspunsurile lor pe tablă, în coloana Legea Domnului cu privire la război. Subliniați că Domnul a dat această lege în mod deosebit unor oameni care au trăit într-un timp diferit și într-o cultură diferită. Deși principiul legii este adevărat, astăzi ne supunem și legilor națiunilor în care trăim.)
Ce trebuiau să facă profeții din vechime dacă cineva le declara război? (În timp ce cursanții răspund, scrieți răspunsurile lor pe tablă, în coloana Legea Domnului cu privire la război.)
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 98:35-38 și rugați membrii clasei să afle ce le-a spus Domnul profeților din vechime să facă dacă oferta lor de pace nu era acceptată. Rugați cursanții să spună ce au aflat.
Ce putem învăța din aceste versete despre legea Domnului cu privire la război? (Cursanții pot sugera diverse principii, dar asigurați-vă că-l subliniați pe următorul: Războiul poate fi justificat în circumstanțele stabilite de Domnul. Scrieți acest principiu pe tablă, în coloana Legea Domnului cu privire la război.)
Explicați că, cei mai mulți dintre noi, nu vor trebui să decidă dacă vor merge la război împotriva unei alte națiuni. Totuși, aceste învățături ne pot ajuta să știm ce să facem în cadrul relațiilor noastre personale – de exemplu, atunci când avem neînțelegeri cu alții.
Bizuindu-vă pe ceea ce ați învățat despre sfatul Domnului cu privire la război, ce trebuie să facem când avem neînțelegeri cu alții? (Ajutați cursanții să identifice următorul adevăr: Trebuie să găsim soluții pașnice la neînțelegerile noastre.)
Ce binecuvântări pot rezulta din căutarea unor soluții pașnice?
„În Olanda, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, familia Casper ten Boom își folosea casa ca ascunzătoare pentru cei urmăriți de naziști. Acesta era modul lor de a trăi conform credinței lor creștine. Patru membri ai familiei și-au pierdut viața pentru că au oferit acest refugiu. Corrie ten Boom și sora ei, Betsie, au petrecut luni groaznice în degradantul lagăr de concentrare Ravensbrück. Betsie a murit acolo – Corrie a supraviețuit.
În Ravensbrück, Corrie și Betsie au învățat că Dumnezeu ne ajută să iertăm. După război, Corrie era hotărâtă să împărtășească acest mesaj. Odată, ea tocmai vorbise unui grup de oameni, în Germania, care sufereau de pe urma distrugerilor lăsate de război. Mesajul ei era: «Dumnezeu iartă». În momentul acela, credința lui Corrie ten Boom a adus cu sine binecuvântarea.
Un bărbat s-a apropiat de ea. Ea l-a recunoscut ca fiind unul dintre cei mai duri gardieni din lagăr. «Ai menționat despre Ravensbrück în discuția ta», a spus el. «Am fost gardian acolo… Dar, după acea perioadă… am devenit creștin». El a explicat că a căutat iertare de la Dumnezeu pentru lucrurile nemiloase pe care le făcuse. Și-a întins mâna și a întrebat: «Vrei să mă ierți?».
Apoi, Corrie ten Boom a spus:
«Nu au trecut multe secunde cât a stat el acolo – cu mâna întinsă – dar mie mi-au părut a fi ore, confruntându-mă cu cel mai dificil lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată…
Mesajul că Dumnezeu iartă are o… condiție: ca noi să-i iertăm pe cei care ne-au rănit…
Mă rugam în sinea mea: „Ajută-mă! Îmi pot ridica mâna. Pot face măcar atât. Tu, Dumnezeule, trebuie să-mi dai sentimentul de a ierta”…
Cu o expresie rigidă și în mod mecanic, mi-am întins mâna spre cea care îmi era întinsă. Făcând acest pas, s-a produs un lucru incredibil. Fiorul a început din umărul meu, a trecut prin brațul meu și s-a împrăștiat în mâinile noastre unite. Apoi, acea căldură vindecătoare părea că îmi inundă întreaga ființă, făcându-mă să lăcrimez.
„Te iert, frate”, am zis plângând, „din toată inima!”
O lungă bucată de vreme ne-am strâns mâna, fostul gardian și fosta prizonieră. Nu știusem niciodată că dragostea lui Dumnezeu este așa de intensă cum am simțit atunci» [Corrie ten Boom, Tramp for the Lord (1974), p. 54-55]” (Keith B. McMullin, „Drumul datoriei noastre”, Ensign sau Liahona, mai 2010, p. 13).
După ce cursantul a terminat de citit, adresați următoarea întrebare:
Ce vă impresionează în legătură cu această relatare?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 98:39-40, iar pe membrii clasei să caute legea Domnului cu privire la iertare.
Potrivit celor relatate în aceste versete, ce trebuie să facem când cineva ne cere iertare?
Potrivit celor relatate în versetul 40, de câte ori trebuie să iertăm pe cineva care se pocăiește și ne cere iertare? („Până la de șaptezeci de ori câte șapte” înseamnă că trebuie să-i iertăm pe alții de fiecare dată când se pocăiesc și ne cer iertare după ce ne-au jignit sau ne-au rănit. Deși ni s-a poruncit să iertăm, acest lucru nu înseamnă că trebuie să le permitem altora să continue să ne rănească.)
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 98:41-43. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să afle adevărurile pe care Domnul le-a predat sfinților în legătură cu dușmanii care nu se pocăiesc. Invitați cursanții să spună ce au aflat.
De ce a fost important ca aceste adevăruri să fie înțelese de sfinții din Missouri?
Cum ați rezuma legea Domnului cu privire la iertare? (Ajutați cursanții să identifice următoarea poruncă: Domnul ne-a poruncit să ne iertăm dușmanii. Scrieți această poruncă pe tablă, în coloana Legea Domnului cu privire la iertare.)
De ce credeți că ni s-a poruncit să-i iertăm pe alții chiar și atunci când ei nu ne cer iertare?
Rezumați Doctrină și legăminte 98:44-48 explicând că Domnul a promis că, dacă dușmanii sfinților se pocăiesc, ei vor scăpa de răzbunarea Sa. (Notă. În versetul 44, expresia „nu îl veți ierta” înseamnă că făptașii trebuie să răspundă în totalitate pentru faptele lor, nu că sfinții trebuie să aibă sentimente permanente de animozitate.)
Încheiați încurajând cursanții să urmeze legea Domnului cu privire la iertare căutând să-i ierte pe toți cei care i-au rănit sau pe cei de care le pasă.
Comentarii și informații generale
Doctrină și legăminte 98. Mary Elizabeth Rollins și Caroline Rollins salvează pagini ale Cărții poruncilor.
Vârstnicul Steven E. Snow, din Președinția celor Șaptezeci, a împărtășit relatarea despre Mary Elizabeth și Caroline Rollins:
Imagine
Vârstnicul Steven E. Snow
„După ce s-au mutat împreună cu mama lor în Independence, Missouri, în toamna anului 1831, tinerele surori Mary Elizabeth și Caroline Rollins au simțit în scurt timp greutățile și persecuțiile de care aveau parte sfinții acolo. Într-o noapte, o gloată furioasă le-a atacat casa; altă dată, ele au fost martorele unui atac asupra unei tipografii proaspăt construite situată la etajul superior al reședinței lui William W. Phelps.
În timpul atacului asupra tipografiei [din data de 20 iulie 1833], gloata i-a scos cu forța din casă pe membrii familiei Phelps și le-a aruncat bunurile în stradă. Apoi, membrii gloatei au început să distrugă echipamentul tipografic de la etaj și au aruncat manuscrise nelegate din clădire. Unii au adus afară multe foi de hârtie și au spus: «Iată poruncile mormone!» [„Mary Elizabeth Rollins Lightner”, The Utah Genealogical and Historical Magazine, iul. 1926, p. 196]. Până la acea vreme, profetul Joseph Smith primise multe revelații sacre, unele încă în anul 1823, când îngerul Moroni i s-a arătat tânărului profet. Joseph scrisese de mână multe revelații, însă niciun text nu fusese pregătit și distribuit în folosul membrilor Bisericii. Cu mult entuziasm, sfinții din Missouri așteptau publicarea acestor revelații sub forma «Cărții poruncilor». Această lucrare era în curs de realizare în tipografie atunci când gloata a pătruns în aceasta. Mary Elizabeth, care avea atunci 15 ani, a descris ce s-a întâmplat:
«Sora mea Caroline [în vârstă de 13 ani] și cu mine ne aflam într-un colț al gardului și-i priveam; când au vorbit despre porunci, m-am hotărât să am câteva dintre ele. Sora mea a spus că, dacă mă duceam să iau din ele, ar fi venit și ea; ea a mai spus: „Ne vor omorî”» [„Mary Elizabeth Rollins Lightner”, p. 196].
În timp ce gloata era ocupată într-o parte a casei, cele două fete au fugit și și-au umplut brațele cu foi valoroase. Cei din gloată le-au văzut și le-au ordonat să se oprească. Mary Elizabeth își amintea: «Am fugit cât de repede am putut. Doi dintre ei au fugit după noi. Văzând o gaură în gard, am intrat și am ajuns pe un câmp mare de porumb, am așezat foile pe pământ ascunzându-le împreună cu noi însene. Porumbul avea peste un metru și jumătate înălțime și era foarte des; ne-au căutat mult timp, au ajuns foarte aproape de noi, însă nu ne-au găsit» [„Mary Elizabeth Rollins Lightner”, p. 196]” („Treasuring the Doctrine and Covenants”, Ensign, ian. 2009, p. 50).
Deși trebuie să suportăm cu răbdare tratamentul necorespunzător și să nu ne răzbunăm, acest lucru nu înseamnă că trebuie să le permitem altora să ne abuzeze sau să ne rănească. În Handbook 2: Administering the Church, se afirmă că „abuzul nu poate fi tolerat sub nicio formă. Cei care își abuzează soția sau soțul, copiii, ceilalți membri ai familiei sau care abuzează pe oricine altcineva sau dau dovadă de cruzime față de aceștia încalcă legile lui Dumnezeu și ale omului” (Handbook 2: Administering the Church [2010], 21.4.2).